Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă în Suedia, unde intenţionează să se întâlnească cu prim-ministrul ţării, Ulf Kristersson, cu regele Carl Gustaf şi cu alţi oficiali suedezi, după cum a informat chiar liderul de la Kiev prin intermediul contului său Telegram, transmite EFE, citată de Agerpres. „Olena şi cu mine am ajuns în Suedia”, […]
Cancelarul german Olaf Scholz consideră că este puţin probabil ca fostul preşedinte american Donald Trump să fie ales din nou preşedinte al SUA, transmite sâmbătă dpa, citată de Agerpres. Scholz crede că este „mai plauzibil ca preşedintele (în exerciţiu Joe) Biden să fie reales”, potrivit declaraţiilor făcute de cancelarul german vineri la un eveniment organizat […]
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutieri produs duminică pe Valea Oltului, în dreptul localității Câineni, informează Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea. Potrivit sursei citate, traficul pe Valea Oltului este blocat total. UPDATE 13.50 Traficul a fost deblocat parțial pe Valea Oltului. Se circula alternativ, a fost eliberat sensul Râmnicu Vâlcea – […]
Eforturile Kremlinului de a paraliza livrările de produse alimentare ale Ucrainei au succes, o treime din exporturile de cereale ale ţării fiind suprimate de când au fost blocate efectiv porturile sale de la Marea Neagră, luna trecută, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Scăderea marchează un obstacol major pentru economia Ucrainei şi securitatea alimentară la nivel […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Regatul Danemarcei că autorităţile locale au decis menţinerea la 4 a nivelului de ameninţare teroristă, pe o scară de la 1 la 5, deşi ameninţarea teroristă s-a intensificat, ca urmare şi a controalelor la frontiere, transmite Agerpres. Decizia a […]
Jucătoarea belarusă Arina Sabalenka, nr. 2 mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, după ce a eliminat-o pe tunisianca Ons Jabeur (5 WTA) în două seturi, 7-5, 6-3, în 83 de minute, transmite Agerpres. Jabeur, triplă finalistă de Mare Şlem, a […]
Luciano Spalletti, campion al Italiei în sezonul trecut cu Napoli, a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, a anunţat, vineri seară, Federaţia italiană de fotbal (FIGC), citată de AFP și Agerpres. În vârstă de 64 de ani şi fără angajament după decizia de a părăsi banca tehnică a echipei Napoli la puţin […]
O copie a Coranului a fost călcată în picioare şi ruptă vineri în timpul unei demonstraţii de extremă-dreapta în faţa ambasadei Turciei de la Haga, stârnind furia a zeci de contra-protestatari, transmite AFP, citată de Agerpres. Autorităţile olandeze au condamnat în prealabil această acţiune, dând totodată asigurări că nu au mijloacele legale pentru a o […]
Zece terenuri de sport din şase parcuri din Capitală au intrat în reabilitare, urmând ca la sfârşitul lunii august să fie funcţionale. ”Zece terenuri de sport din parcurile Circului, Băneasa (reper Str. Ficusului), Izvor, Carol I , Tineretului, Herăstrul Nou (Roata Mare) au intrat în reabilitare. În acest moment, lucrările sunt realizate în proporţie de […]
Britney Spears a avut prima reacţie de la anunţul divorţului de Sam Asghari, ea afirmând, într-o postare pe Instagram, că nu va explica motivul despărţirii, dar a subliniat că nu mai putea suporta durerea. „După cum toată lumea ştie, Hesam şi cu mine nu mai suntem împreună … 6 ani este o perioadă lungă de […]
Ministerul ucrainean al Apărării îi îndeamnă pe cetăţenii de vârstă militară să îşi actualizeze datele la birourile de înrolare în armată şi să îşi „învingă frica”, într-o campanie lansată joi, în timp ce contraofensiva de vară a intrat deja în cea de-a treia lună şi în continuare merge greu, relatează Reuters. Campania, care se bazează […]
Statele Unite sunt „îngrijorate” de implicaţiile pe care le poate avea asupra securităţii naţionale cooperarea dintre Coreea de Nord şi Rusia în domeniul tehnologiei rachetelor nucleare, a transmis administraţia Biden, în timp ce SUA i-au salutat vineri pe liderii Japoniei şi Coreei de Sud, aflaţi la Camp David pentru un summit trilateral fără precedent, relatează […]
China a lansat sâmbătă manevre militare în jurul Taiwanului ca un „avertisment sever”, potrivit presei de stat, după ce Beijingul a protestat împotriva unei escale în Statele Unite a vicepreşedintelui insulei, William Lai, informează AFP, citată de Agerpres. „Comandamentul zonei de est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a lansat sâmbătă patrule aeriene şi […]
Ministrul de externe Serghei Lavrov a afirmat că deţinerea de arme nucleare protejează Rusia în faţa ameninţărilor de securitate, iar Moscova continuă să reamintească Occidentului despre riscuri pentru a preveni un conflict între puterile nucleare, informează Reuters, citată de Agerpres. „Deţinerea de arme nucleare este astăzi singurul răspuns posibil la unele dintre ameninţările externe semnificative […]
Miliardarul Elon Musk anunţă vineri, în cadrul reformei sale a reţelei de socializare X, fosta Twitter, că, în curând, nu va mai fi posibilă blocarea conturilor altor utilizatori – cu excepţia mesajelor private, transmite News.ro. Opţiunea de a ”bloca” permite să nu se mai interacţioneze cu anumite profile. ”Ea le permite persoanelor să împiedice ca […]
Poliţiştii din Bucureşti caută o femeie de 44 de ani care a plecat de acasă, din Sectorul 4, în 15 august şi nu s-a mai întors. Cetăţenii care pot oferi informaţii pentru a ajuta la găsirea acesteia sunt rugaţi să sune la 112, transmite News.ro. ”Poliţia Capitalei a fost sesizată şi solicită sprijin în vederea […]
Şahista bulgară Nurghiul Salimova s-a calificat în finala Cupei Mondiale feminine de la Baku, competiţie dotată cu premii de 676.250 de dolari, transmite BTA, citată de Agerpres.ro. Astfel, şahista bulgară, în vârstă de 20 de ani, şi-a asigurat şi un loc la Turneul Candidatelor din 2024, a cărui câştigătoare va lupta anul viitor pentru titlul […]
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Irlanda, unde mai multe comitate sunt afectate, până duminică, de furtuna Betty, cu vânt care va atinge la rafală 130 de kilometri pe oră, transmite News.ro. MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de Meteorologie […]
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru formarea şi perfecţionarea antrenorilor de fotbal, precum şi pentru crearea, la Cluj-Napoca, a unui nou Centru Regional de Licenţiere UEFA C şi B, transmite Agerpres.ro. Potrivit protocolului care va fi aplicat chiar din acest an, […]
Burger King şi McDonald’s au scos tomatele din burgerii pe care-i vând în India, unde preţul fructului a crescut cu 450% din cauza recoltelor proaste, relatează AFP şi Reuters. ”Chiar şi tomatele au nevoie de vacanţă!”, îşi previne cu umor clienţii indieni lanţul fast-food Burger King cu privire la dispariţia tomatelor din burgeri la mijlocul […]
Circulaţia rutieră este intensă, vineri seară, pe DN 1, la Buşteni şi între Predeal şi Buşteni, judeţul Prahova, unde s-au format coloane de maşini. Trafic intens este şi pe DN 7, la Călineşti şi la Bujoreni, judeţul Vâlcea, în timp ce pe DN 39 valorile de trafic sunt uşor ridicate la Eforie Nord, anunţă Centrul […]
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat vineri, după înâlnirea cu cancelarul german Oalf Scholz, referitor la blocarea de către Austria a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, că pentru prima dată în cadrul Uniunii Europene, „provocările incredibil de mari” ale Bulgariei în ceea ce privește migrația „din cauza frontierei sale externe lungi cu Turcia” […]
Kazahstanul intenţionează să livreze anul viitor 1,2 milioane tone metrice de petrol Germaniei prin conducta rusească Drujba (Prietenia), a anunţat vineri agenţia rusă de presă Interfax, citând un comunicat al operatorului kazah de conducte KazTransOil, transmite Reuters, citată de Agerpres. Până la 30 iunie 2023, Kazahstanul livrase 290.000 tone de petrol Germaniei via Drujba. Deşi […]
Stăpânii de pisici îşi pot duce animalele de companie pe croaziere luxoase, o ofertă turistică inedită în Singapore, destinată celor mai răsfăţate feline, informează AFP. La bordul iahtului Royal Albatross, pisicile se pot relaxa în locuri special amenajate pe punte, în timp ce stăpânii degustă o cină alcătuită din patru până la şapte feluri de […]
Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar către Ungaria ar putea începe în 2027, a anunţat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, la o conferinţă de presă, transmite Reuters. Cererea pentru GNL a crescut semnificativ după invadarea Ucrainei de către Rusia, astfel încât Qatarul şi Statele Unite au un rol mult mai extins […]