Lucrările de descărcare arheologică la proiectul metroului din Cluj-Napoca vor începe în luna decembrie și vor dura 12 luni, a declarat pentru Cluj24 directorul general adjunct al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), George Cupcea. Cupcea, care este responsabil de proiectul de descărcare de sarcină arheologică din partea muzeului, a precizat că lucrările vor […]
Senatul francez va dezbate miercuri un proiect de lege care ar permite persoanelor condamnate în temeiul legilor anti-gay înainte de 1982 să primească compensații financiare, scrie Euronews.com. Michel Chomarat a fost arestat în 1977 în timpul unui raid al poliției într-un bar gay numit „Le Manhattan”. „Homofobia din partea statului a constat în vânarea homosexualilor […]
Autorităţile thailandeze au anunţat capturarea a peste 150 de iguane aflate în libertate în centrul regatului, unde această reptilă, care face obiectul unei interdicţii de import, ameninţă biodiversitatea locală, transmite miercuri AFP, citată de Agerpres. Acţiunea a implicat capturarea a 134 de iguane din provincia Lopburi, şase din Udon Thani şi 23 din alte zone […]
Arheologii din Peru au descoperit patru mumii ale unor copii, despre care se crede că ar avea o vechime de cel puţin o mie de ani, într-o zonă ce a fost cândva un spaţiu ceremonial sacru, în care este situat în prezent unul dintre cele mai vechi cartiere din capitala Lima, transmite miercuri Reuters, citată […]
Analiză Corriere Della Sera preluată de Rador Radio România: „Dolarizarea” este una dintre reformele pe care noul președinte ales de argentinieni a promis-o națiunii. Anarho-libertariano-capitalistul Javier Milei a făcut din „dolarizare” una dintre principalele teme ale campaniei sale electorale: scoaterea monedei argentiniene „peso” din circulație, desființarea băncii centrale și utilizarea monedei Statelor Unite ca monedă […]
Consiliul Federal (guvernul) elveţian a aprobat exportarea a 25 de tancuri de luptă către producătorul lor german, Rheinmetall Landsysteme GmbH, a anunţat miercuri executivul de la Berna, transmite Reuters, citată de Agerpres. ”Germania a dat asigurări că tancurile vor rămâne în Germania, cu NATO sau cu partenerii din Uniunea Europeană”, indică declaraţia guvernului elveţian. La […]
Analiză a ENERGY MAG, preluată de Rador Radio România: Țările din regiunea balcanică, în afară de România, care prezintă indicatori similari Greciei, au cunoscut în ultimii ani propria lor revoluție „verde”, dar sunt încă departe de a fi considerate niște piețe saturate. Cifrele vorbesc de la sine, după cum reiese din datele prezentate la recenta conferință […]
Cetățenii ruși continuă să-și vândă proprietățile în Bulgaria din cauza restricțiilor privind folosirea acestora după războiul din Ucraina și a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. În primele nouă luni ale anului, ei au vândut imobile în valoare de 12,7 milioane de euro în Bulgaria, arată date ale Băncii Naționale a Bulgariei (BNR). Anul trecut, vânzările […]
Versiunea britanică a popularei emisiuni despre maşini „Top Gear” nu va reveni pe micile ecrane în viitorul imediat, a anunţat grupul BBC, după accidentul din decembrie, în urma căruia prezentatorul Andrew „Freddie” Flintoff a suferit răni grave, informează Reuters, citată de Agerpres. BBC a anunţat în martie că a decis să oprească producţia serialului după […]
O expoziție în memoria cunoscutei disidente anticomuniste Doina Cornea va fi deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în decembrie, scrie Actual de Cluj. Expoziţia ”Doina Cornea – Doamna din spatele ferestrei” va fi vernisată la Muzeul de Artă din Cluj în 15 decembrie și poate fi vizitată până în 7 ianuarie. În cadrul acesteia, […]
Cel puţin cinci combatanţi ai unei grupări pro-Iran au fost ucişi miercuri dimineaţa în Irak în bombardamente americane ce au vizat două situri la sud de capitala irakiană Bagdad, au anunţat pentru AFP două surse de securitate, potrivit Agerpres. Înainte de aceasta, Comandamentul militar american în Orientul Mijlociu, Centcom, a anunţat că a întreprins „lovituri […]
Franţa este în favoarea unor controale mai stricte asupra ajutorului pentru dezvoltare acordat palestinienilor de către Uniunea Europeană, deşi verificările recente au arătat că nu au existat fonduri care să fi ajuns la organizaţia islamistă Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres. Întrebată la postul de radio France Inter despre anunţul UE privind posibilitatea instituirii unor […]
Federaţia Ambulanţa anunţă că decizia suspendării oficiale a protestului din serviciile din ţară a fost luată în cursul dimineţii de miercuri, după ce liderii au renunţat la greva foamei marţi seară, relatează News.ro. „Federaţia Ambulanţa, afiliată la Blocul Naţional Sindical, informează că greva foamei declanşată de preşedintele Federaţiei Ambulanţa, Gheorghe Chiş şi a celor 8 […]
Analiză a publicației Mononews din Grecia, preluată de Rador Radio România: La o săptămână după ce banca italiană UniCredit a anunțat achiziționarea Alpha Bank România, fapt care va propulsa această bancă pe locul al treilea pe piața bancară din România, rivala Intesa Sanpaolo a ajuns la o înțelegere cu privire la First Bank, o tranzacție […]
Retailerul german de modă C&A vrea să se extindă în următorii ani, planurile de creştere se concentrează în special pe România, Polonia şi Italia, iar noi magazine vor fi deschide anul viitor la Madrid, Amsterdam, Paris şi Milano, transmite DPA, preluată de Agerpres. „Vrem să deschidem 100 de noi magazine în Europa în următorii trei […]
Ambasada Ucrainei la Sofia şi-a comunicat poziţia în legătură cu declaraţia preşedintelui Bulgariei, Rumen Radev, potrivit căruia „diplomaţia este alternativa la război”. „Mesajele preşedintelui Radev nu sprijină diplomaţia, ci mai degrabă slujesc interesele statului agresor”, subliniază misiunea diplomatică ucraineană, care aminteşte că agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a început acum aproape 10 ani, […]
Cel puţin 10.000 de civili, inclusiv peste 560 de copii, au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în urmă cu 21 de luni, a transmis marţi Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit DPA, transmite Agerpres. Cu toate acestea, deoarece multe cadavre nu au fost încă identificate, numărul real al morţilor […]
Dacă credeți că destinațiile europene de vacanță au fost aglomerate în acest an, aveți dreptate. Cu un turism în plină expansiune pe tot parcursul anului 2023, numărul de vizitatori din Europa este în sfârșit la același nivel cu cel de dinainte de pandemie. Asta nu înseamnă că peisajul a rămas la fel în turism. Turcia […]
Originar din Singapore, domnul Teng s-a alăturat celei mai mari burse de criptomonede din lume în urmă cu doi ani, în calitate de CEO al țării sale de origine. Acela a fost anul în care Binance a intrat sub o investigație a Departamentului de Justiție și, pe măsură ce controlul de reglementare asupra companiei și […]
Poliţia din Portugalia a demarat acţiunea împotriva traficanţilor de oameni. Aceştia sunt acuzaţi că au exploatat oameni din ţări ca România, Republica Moldova, Ucraina, India, Senegal şi Pakistan. În cadrul acţiunii au fost verificate zeci de clădiri, notează Der Spiegel, citată de Rador. În regiunea Alentejo din sudul Portugaliei sute de poliţişti au cercetat gospodării […]
Sam Altman se va întoarce în funcția de CEO al OpenAI, anunță compania, după ce a fost demis vineri de la firma din spatele ChatGPT, anunță BBC. Acordul „de principiu” implică instalarea unui nou consiliu de administrație, a adăugat compania de tehnologie. „Iubesc OpenAI și tot ceea ce am făcut în ultimele zile a servit […]
China închide, distruge și reconvertește moschei, susține Human Rights Watch (HRW) într-un nou raport citat de BBC. Represiunea face parte dintr-un „efort sistematic” de a reduce practica islamului în China, a declarat HRW. Există aproximativ 20 de milioane de musulmani în China, care este oficial atee, dar care afirmă că permite libertatea religioasă. Cu toate […]
Este posibil ca până la 1,1 milioane de galoane de petrol, echivalentul a peste 4,1 milioane de litri, să fi fost deversate în Golful Mexic de la un sistem de conducte în largul coastei de sud-est a statului Louisiana, a anunţat Paza de Coastă a SUA, transmite ABC News, citată de News.ro. Conducta afectată a […]
Folosind nume false, profiluri LinkedIn false, acte de lucru false şi scripturi de interviuri simulate, lucrătorii nord-coreeni din domeniul IT care caută un loc de muncă în companiile de tehnologie occidentale folosesc subterfugii sofisticate pentru a se angaja, transmite Reuters, citată de News.ro. Obţinerea unui loc de muncă în afara Coreei de Nord pentru a […]
Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, avertizări nowcasting cod galben de ceaţă, valabile pentru judeţele Cluj, Vaslui şi Iaşi, transmite News.ro. Potrivit ANM, până la ora 10.00, este cod galben de ceaţă în judeţele Iaşi şi Vaslui, dar şi în zeci de localităţi din judeţul Cluj. Sunt vizate: Cluj-Napoca, Gherla, Baciu, Apahida, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Căşeiu, […]
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii organizează, miercuri, o grevă de avertisment, angajaţii fiind nemulţumiţi că niciun Guvern nu a ”tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii reclamă că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi […]
Coreea de Sud a decis să suspende miercuri o parte a acordului militar pe care l-a semnat cu Phenianul în 2018, după ce Coreea de Nord a sfidat avertismentele venite din partea Statelor Unite şi aliaţilor săi şi a anunţat că a lansat cu succes un satelit de supraveghere, informează Reuters, citată de Agerpres. Coreea […]
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediţia 30 va avea loc în perioada 22-26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Aproape 200 de participanţi care vor oferi publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor şi domeniilor de interes, muzică şi jocuri educative. Alături de nume consacrate în […]
Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineaţa un acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni şi a unui armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat oficial, transmite AFP, citată de Agerpres. „Guvernul a aprobat orientările generale ale primei etape a unui acord în baza căruia cel […]
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă că Plenul Parlamentul European va vota, miercuri, acordul final privind bugetul Uniunii Europene pe 2024, relatează news.ro. ”Tocmai am prezentat, în plenul Parlamentului European, acordul pe care l-am obţinut privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024, după negocierile cu Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Este un buget la care […]
Jandarmeria anunță că înainte de începerea meciului de fotbal România-Elveția s-au desfășurat activități de verificare a arenei sportive, în scopul identificării unor eventuale materiale interzise, având la bază și modul de manifestare a suporterilor pe timpul meciurilor anterioare. În urma verificărilor efectuate, au fost depistate 81 de materiale pirotehnice, ascunse în diferite zone ale Tribunei […]
Grupul paramilitar Wagner, la cererea autorităţilor ruse,”se pregăteşte să livreze un sistem de apărare antiaeriană fie Hezbollah, fie Iranului”, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John Kirby, citat de France Presse, conform Agerpres. Ca ripostă, „suntem pregătiţi să utilizăm regimul nostru de sancţiuni antiteroriste împotriva unor indivizi […]
Odată ce ești în sfârșit în vacanță, nu este deloc amuzant când, dintr-o dată, faptul că nu poți face treaba mare te împiedică să te bucuri de călătorie, notează CNN. Această situație dificilă este cunoscută sub numele de constipație de călătorie, atunci când persoanele care de obicei nu au probleme digestive acasă dezvoltă „simptomele caracteristice […]
Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a efectuat cinci schimbări faţă de partida cu Israelul pentru meciul cu echipa Elveţiei, care are loc marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul lor meci din Grupa I a preliminariilor EURO 2024, relatează Agerpres. Noutăţile sunt Alexandru Cicâldău, Marius Marin, Olimpiu Moruţan, Denis Alibec […]
Deși vaccinarea copiilor sănătoși împotriva COVID nu este recomandată de experți, guvernul suedez i-a derutat pe părinți după ce un ministru a declarat că nu există bariere legale pentru vaccinarea copiilor, ceea ce a atras critici din partea autorităților locale și a medicilor, scrie Euractiv. Vaccinul COVID-19 pentru copii a fost introdus în Suedia în […]