Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

FRF confirmă că România va avea un nou selecționer

01 apr.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a confirmat că naționala de fotbal a României va avea un nou selecționer. Mandatul lui Mircea Lucescu s-a încheiat după înfrângerea din amicalul cu Slovacia. Gică Hagi, mare favorit să-l înlocuiască pe Mircea Lucescu în funcția de selecționer al României România a ratat o nouă campanie de calificare la […]
FRF confirmă că România va avea un nou selecționer

Andrei Rațiu, după eșecul României cu Slovacia: „Ne facem de râs de fiecare dată, este o rușine”

01 apr.
761
România a pierdut, scor 0-2, partida amicală cu Slovacia, acesta fiind ultimul meci din mandatul selecționerului Mircea Lucescu. La finalul partidei, Andrei Rațiu a avut un discurs surprinzător. „Ne facem de râs de fiecare dată când ieșim la meciuri și este o rușine”. După ce a ratat calificarea la CM de fotbal (0-1 cu Turcia, […]
Andrei Rațiu, după eșecul României cu Slovacia: „Ne facem de râs de fiecare dată, este o rușine”

Codrii Vlăsiei: Proiectul care ar putea transforma Bucureștiul într-o capitală a mobilității verzi

31 mart.
România are „aurul verde” chiar lângă marile orașe, dar autoritățile par să privească în altă parte. Daniel Sărdan, fondatorul Prima Evadare, vorbește pentru G4Media despre lupta absurdă cu birocrația, potențialul economic uriaș al sportului de masă și proiectul care ar putea schimba fața Bucureștiului: Centura Verde – Codrii Vlăsiei. Daniel Sărdan vine din lumea sportului […]
Codrii Vlăsiei: Proiectul care ar putea transforma Bucureștiul într-o capitală a mobilității verzi

Borislav Mihailov, portar legendar al Bulgariei la CM 1994, a murit la 63 de ani

31 mart.
1109
Fotbalul din Bulgaria este în doliu: Borislav Mihailov, fost mare portar al primei reprezentative, a murit la 63 de ani, transmite presa bulgară, citată de express.co.uk. Considerat o adevărată legendă a fotbalului din Bulgaria, Mihailov nu și-a mai revenit după ce a suferit un accident cerebral vascular în urmă cu câteva luni (în luna noiembrie […]
Borislav Mihailov, portar legendar al Bulgariei la CM 1994, a murit la 63 de ani

Lando Norris șochează Formula 1: „În unele momente nici măcar nu am vrut să-l depășesc pe Lewis Hamilton la Suzuka”

31 mart.
1775
Lando Norris atacă puternic noile reguli din Formula 1. Campionul mondial en-titre de la McLaren surprinde după cursa din Japonia: „Nici măcar nu am vrut să-l depășesc pe Hamilton”. Cum a cheltuit Aston Martin jumătate de miliard de lire sterline pentru a deveni cea mai lentă echipă din F1 Max Verstappen a fost primul contestatar […]
Lando Norris șochează Formula 1: „În unele momente nici măcar nu am vrut să-l depășesc pe Lewis Hamilton la Suzuka”

VIDEO | Aurul verde al Bucureștiului – Păduri, lacuri și trasee neexploatate: „Ne luptăm cu statul pentru poteci”, spune Daniel Sărdan, organizator Prima Evadare

31 mart.
2265
Daniel Sărdan, organizator Prima Evadare și Transilvania Bike Trails Race, trage un semnal de alarmă asupra decalajului dintre potențialul fantastic al României și rigiditatea autorităților. Sportul de masă nu are nevoie de stadioane de zeci de milioane de euro, ci de „coridoare verzi”, non-invazive, care să unească râurile și pădurile Bucureștiului. Declarațiile au fost făcute […]
VIDEO | Aurul verde al Bucureștiului - Păduri, lacuri și trasee neexploatate: „Ne luptăm cu statul pentru poteci”, spune Daniel Sărdan, organizator Prima Evadare

Dueluri spectaculoase la Tour Championship la snooker: Judd Trump, în sferturi

31 mart.
556
Judd Trump, liderul mondial, s-a calificat în sferturile Tour Championship la snooker după un duel atractiv cu Mark Allen (10-8). Pentru un loc în semifinale, Judd va avea de luptat cu Shaun Murphy, în meciul vedetă al zilei. Trump a trecut de Allen cu 10-8, la capătul unul meci spectaculos. În faza sferturilor au mai […]
Dueluri spectaculoase la Tour Championship la snooker: Judd Trump, în sferturi

Cum a cheltuit Aston Martin jumătate de miliard de lire sterline pentru a fi ultima din F1

31 mart.
689
Aston Martin era văzută ca una dintre marile favorite la câștigarea titlurilor mondiale din Formula 1, mai ales după venirea lui Adrian Newey. Realitate de pe circuite este însă cu totul alta: echipa patronată de Lawrence Stroll este ultima, cu toate că investițiile au fost unele pe măsură: 500 de milioane de lire sterline. Verstappen, […]
Cum a cheltuit Aston Martin jumătate de miliard de lire sterline pentru a fi ultima din F1

Președintele FIFA: „Nu există un plan B. Iran trebuie să participe la CM 2026”

31 mart.
Gianni Infantino, președintele FIFA, a avertizat că nu există un „plan B” și că Iran trebuie să participe la Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an. În pofida războiului din Orientul Mijlociu, președintele FIFA transmite că Iranul trebuie să meargă la turneul final de peste câteva săptămâni. „Ne dorim ca Iran să joace. Nu […]
Președintele FIFA: „Nu există un plan B. Iran trebuie să participe la CM 2026”

Ultimul asalt pentru CM 2026: Meciuri decisive în Europa – Programul tv complet

31 mart.
683
Marți se vor decide ultimele naționale din Europa care vor evolua la Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an. Italia, Suedia, Turcia și Danemarca trebuie să câștige meciurile pe care le vor disputa pentru a fi prezente la turneul final găzduit de SUA, Mexic și Canada. Emoții pentru Italia, Suedia și Turcia în finala […]
Ultimul asalt pentru CM 2026: Meciuri decisive în Europa - Programul tv complet

Verstappen, „divorț” temporar de RedBull: Olandezul, înlocuit de Tsunoda la testul de la Suzuka

31 mart.
567
Yuki Tsunoda are parte de o revenire în monopostul RedBull, fie chiar și pentru un test. Japonezul îl va înlocui pe Max Verstappen în zilele următoare, după ce olandezul nu va participa la testul de F1 de la Suzuka. Cum a cheltuit Aston Martin jumătate de miliard de lire sterline pentru a deveni cea mai […]
Verstappen, „divorț” temporar de RedBull: Olandezul, înlocuit de Tsunoda la testul de la Suzuka

Italia, avertizată înainte de meciul decisiv pentru calificarea la CM de fotbal: „Vor suferi”

31 mart.
795
Italia va disputa meciul decisiv de calificare la CM de fotbal din vara acestui an la Zenica. Trupa lui Gennaro Gattuso a fost avertizată că ar putea „suferi mult” în duelul electrizant cu Bosnia și Herțegovina de marți. Drumul Italiei spre CM 2026 de fotbal trece pe la Zenica. De patru ori campioană mondială, Italia […]
Italia, avertizată înainte de meciul decisiv pentru calificarea la CM de fotbal: „Vor suferi”

Mentorul din Dubai: Cum l-a inspirat Simona Halep pe „invincibilul” Jannik Sinner

31 mart.
789
Aflat într-un moment foarte bun al carierei, Jannik Sinner a vorbit despre influența pozitivă pe care Simona Halep a avut-o asupra sa. Campion recent la Miami, italianul a dezvăluit că a învățat multe din perioada în care s-a antrenat alături de Simona la Dubai. Antrenat de Darren Cahill, tehnician alături de care Halep a bifat […]
Mentorul din Dubai: Cum l-a inspirat Simona Halep pe „invincibilul” Jannik Sinner

„Am fost dopat când toți erau dopați” – Confesiunea explozivă a lui Riccardo Ricco, suspendat pe viață din ciclism

30 mart.
860
Riccardo Ricco este unul dintre cei mai controversați rutieri din ciclismul profesionist din ultimii 20 de ani. Într-un interviu pentru La Stampa, italianul povestește cum a fost suspendat pe viață într-un moment în care cei mai importanți cicliști din pluton „se dopau la fel ca mine”. Suspendat pe viată din ciclism într-o perioadă în care […]
„Am fost dopat când toți erau dopați” - Confesiunea explozivă a lui Riccardo Ricco, suspendat pe viață din ciclism

Jonas Vingegaard, victorios în Turul Cataloniei la ciclism: Start excelent de sezon pentru rivalul lui Pogacar

29 mart.
Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike) a câștigat, duminică, Turul Cataloniei la ciclism, ediția din 2026. Ultima etapă, a șaptea, i-a revenit la sprint lui Brady Gilmore (NSN Cycling Team) la Barcelona. În vârstă de 29 de ani, danezul l-a devansat cu un minut și 22 de secunde pe francezul Lenny Martinez (Bahrain Victorious) și […]
Jonas Vingegaard, victorios în Turul Cataloniei la ciclism: Start excelent de sezon pentru rivalul lui Pogacar

FRF a vrut să anuleze amicalul României cu Slovacia, spune Răzvan Burleanu – Tricolorii, la Bratislava fără selecționerul Mircea Lucescu

29 mart.
534
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat duminică că forul pe care îl conduce a luat în calcul inclusiv anularea meciului României cu Slovacia. De asemenea, oficialul a transmis că Mircea Lucescu după ce a fost internat de urgență la Universitar își dorea să revină în cantonament alături de tricolori. Mircea Lucescu a suferit o tulburare […]
FRF a vrut să anuleze amicalul României cu Slovacia, spune Răzvan Burleanu - Tricolorii, la Bratislava fără selecționerul Mircea Lucescu

Presa din Olanda: Verstappen se gândește să plece din F1 cu doi ani înainte de finalul contractului

29 mart.
715
Max Verstappen (28 de ani) traversează o perioadă neagră din punct de vedere sportiv. Multiplul campion mondial a încheiat pe 8 la Suzuka, iar Telegraaf transmite că olandezul ia în considerare să părăsească Formula 1 la finalul sezonului. „Părea un copil pierdut care-și căuta părinții” – Toto Wolff, glumă virală despre noua senzație din F1, […]
Presa din Olanda: Verstappen se gândește să plece din F1 cu doi ani înainte de finalul contractului

„Părea un copil pierdut care-și căuta părinții” – Toto Wolff, glumă virală despre noua senzație din F1, Kimi Antonelli

29 mart.
1528
Toto Wolff a oferit gluma zilei despre Kimi Antonelli, pilotul momentului din Formula 1. Șeful Mercedes a povestit momentul în care italianul a sosit pentru prima dată la fabrica echipei din Marele Circ. „Părea un copil care-și pierduse părinții și căuta pe cineva”, a precizat râzând Wolff. Kimi Antonelli, după ce a câștigat cursa de […]
„Părea un copil pierdut care-și căuta părinții” - Toto Wolff, glumă virală despre noua senzație din F1, Kimi Antonelli

Declinul campionului Max Verstappen: „Încerc să râd, pentru că nu are rost să fii frustrat tot timpul”

29 mart.
597
Startul de sezon din Formula 1 este unul dezamăgitor pentru Max Verstappen și RedBull Racing. De patru ori campion mondial, olandezul a precizat că „încearcă să râdă” de situația în care se găsește, iar asta pentru că „nu are rost să fii frustrat tot timpul”. Kimi Antonelli, după ce a câștigat cursa de F1 din […]
Declinul campionului Max Verstappen: „Încerc să râd, pentru că nu are rost să fii frustrat tot timpul”

Alertă în defensiva lui Chivu la Inter: Alessandro Bastoni, cu un picior pe Camp Nou

29 mart.
Presa catalană transmite că Alessandro Bastoni s-ar fi înțeles cu FC Barcelona pentru un transfer pe Camp Nou. Liderul din Spania trebuie să negocieze acum cu Interul lui Cristi Chivu prețul pentru fundașul în vârstă de 26 de ani. Bastoni, la un pas de FC Barcelona Mundo Deportivo spune că Bastoni vrea să joace la […]
Alertă în defensiva lui Chivu la Inter: Alessandro Bastoni, cu un picior pe Camp Nou

Kimi Antonelli, după ce a câștigat cursa de F1 din Japonia: „Am avut mult noroc”

29 mart.
602
Kimi Antonelli s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, iar la finalul cursei de la Suzuka a recunoscut că a avut noroc cu intrarea mașinii de Safety Car pe circuit. Plecat din pole position, Antonelli a avut un start mediocru de cursă și a pierdut locuri importante (a căzut până pe șase). […]
Kimi Antonelli, după ce a câștigat cursa de F1 din Japonia: „Am avut mult noroc”