Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

U Craiova, campioană după 35 de ani: posibilele adversare din preliminariile Champions League

18 mai
736
Așteptarea a luat sfârșit, iar la Craiova s-a sărbătorit câștigarea titlului după o pauză de 35 de ani. Universitatea este campioana României, iar acum o așteaptă duelurile aspre din preliminariile Champions League. După 5-0 cu U Cluj, Craiova a sărbătorit până dimineața un titlu care părea să nu mai vină: a fost așteptat în Bănie […]
U Craiova, campioană după 35 de ani: posibilele adversare din preliminariile Champions League

VIDEO: Emoționant – Robert Lewandowski și-a luat la revedere în lacrimi de la fanii Barcelonei

18 mai
1329
Au fost momente emoționante pe Camp Nou la meciul cu Betis Sevilla (3-1 pentru Barca): Robert Lewandowski și-a luat la revedere de la publicul catalan. Ajuns la 37 de ani, atacantul polonez nu și-a putut stăpâni lacrimile la finalul partidei din LaLiga. Deja campioană, FC Barcelona a avut parte de o despărțire la meciul cu […]
VIDEO: Emoționant - Robert Lewandowski și-a luat la revedere în lacrimi de la fanii Barcelonei

Transfier: Logistica din spatele celui mai dur triatlon de pe Transfăgărășan

15 mai
Povestea lui Andrei Dordea începe cu o despărțire de sport în tinerețe și cu o regăsire brutală la 35 de ani, după ce „obosea urcând scările la Unirii”. A înțeles că „trăiești o singură dată” (YOLO) înseamnă să construiești ceva ce merită trăit la maxim. De la primele alergări prin Băneasa alături de soție a […]
Transfier: Logistica din spatele celui mai dur triatlon de pe Transfăgărășan

Ziua și scandalul la Real Madrid – Mbappe se consideră o „victimă” și spune că este denigrat din interiorul echipei sale

15 mai
601
Real Madrid are parte de o perioadă foarte agitată. Pe lângă faptul că va încheia al doilea sezon consecutiv fără trofeu câștigat, gruparea de pe Santiago Bernabeu are parte de scandaluri aproape zilnice. Kylian Mbappe, starul echipei, consideră că anumite persoane din cadrul clubului încearcă să-i afecteze imaginea. Mbappe se simte „o victimă” în tot […]
Ziua și scandalul la Real Madrid - Mbappe se consideră o „victimă” și spune că este denigrat din interiorul echipei sale

VIDEO: Noua senzație din snooker – Chinezoaica Wan Hei Chen strălucește la masa de joc la doar 9 ani

15 mai
549
WST (World Snooker Tour) prezintă imagini cu „noua senzație” din snooker: chinezoaica Wan Hei Chen, în vârstă de doar 9 ani. Micuța jucătoare participă la Campionatul Mondial feminin de la Dongguan, iar jocul prestat de ea a uimit întreaga asistență. „Wan face furori la Campionatul Mondial”, precizează site-ul oficial al WST. De altfel, China impresionează […]
VIDEO: Noua senzație din snooker - Chinezoaica Wan Hei Chen strălucește la masa de joc la doar 9 ani

Legendara Billie Jean King urmează să obțină diploma universitară la 65 de ani distanță de la admitere

15 mai
Billie Jean King, o legendă a tenisului mondial, se pregătește să-și completeze CV-ul cu o diplomă universitară, transmite independent.co.uk. Fosta lideră WTA a studiat la Universitatea de Stat din California între anii 1961 și 1964, dar a renunțat la studii pentru a urma cariera în tenis. La 82 de ani, Billie Jean King va primi […]
Legendara Billie Jean King urmează să obțină diploma universitară la 65 de ani distanță de la admitere

Antrenoarea Camelia Voinea, suspendată de la toate activitățile desfăşurate sub egida Federației Române de Gimnastică

15 mai
1157
FRG (Federația Română de Gimnastică) a anunțat vineri că antrenoarea Camelia Voinea este „suspendată temporar” din toate activitățile care se desfășoară sub egida forului. „Aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului”, își motivează, printre altele, FRG decizia anunțată în data de 15 mai 2026. Comunicatul oficial al FRG […]
Antrenoarea Camelia Voinea, suspendată de la toate activitățile desfăşurate sub egida Federației Române de Gimnastică

Ziua semifinalelor la ATP Roma – Sinner a doborât un record al lui Djokovic vechi de 15 ani

15 mai
Vineri vor avea loc semifinalele de pe tabloul masculin de simplu de la Roma. Marele favorit la câștigarea Mastersului de la Foro Italico este Jannik Sinner. De altfel, italianul a doborât odată cu calificarea în penultimul un record vechi de 15 ani al lui Novak Djokovic: victorii consecutive la nivelul ATP 1000. Sinner, 32 de […]
Ziua semifinalelor la ATP Roma - Sinner a doborât un record al lui Djokovic vechi de 15 ani

Unii piloți din F1 se ascund de „întuneric” în spatele aroganței – Jenson Button vorbește despre Hamilton și Verstappen

15 mai
535
Campion mondial în Formula 1 în 2009, Jenson Button transmite că până și cei mai mari campioni din istoria Marelui Circ au în continuare sentimentul de „nesiguranță” atunci se află pe circuit. Teoria este valabilă și pentru Lewis Hamilton și Max Verstappen. Achiziție de marcă pentru Alpine în F1: va angaja un specialist de la […]
Unii piloți din F1 se ascund de „întuneric” în spatele aroganței - Jenson Button vorbește despre Hamilton și Verstappen

Achiziție de marcă pentru Alpine în F1: va angaja un specialist de la FIA

15 mai
Echipa Alpine se întărește la nivelul departamentului tehnic, informează racingnews365.com. Concret, echipa din Formula 1 va angaja un specialist de la FIA, Jason Somerville. Unii piloți din F1 se ascund de „întuneric” în spatele aroganței – Jenson Button vorbește despre Hamilton și Verstappen Jason Somerville lasă FIA pentru Alpine Sursa citată transmite că Jason Somerville […]
Achiziție de marcă pentru Alpine în F1: va angaja un specialist de la FIA

VIDEO: Faza zilei la Real Madrid: vedetele Mbappe și Vinicius, fluierate pe Bernabeu

15 mai
588
Real Madrid a câștigat meciul cu Oviedo (2-0), dar nu despre rezultat a fost vorba la formația galacticilor. Fanii prezenți pe Santiago Bernabeu și-au arătat din plin nemulțumirea pentru un sezon în care echipa nu a câștigat vreun trofeu, iar marile vedete Kylian Mbappe și Vinicius Jr. au fost fluierate. După înfrângerea cu Barcelona din […]
VIDEO: Faza zilei la Real Madrid: vedetele Mbappe și Vinicius, fluierate pe Bernabeu

O echipă formată din jucătorii care nu au prins lotul Franței pentru CM 2026 valorează peste 400 de milioane de euro

15 mai
841
Didier Deschamps a anunțat lotul cu care Franța va aborda Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an. Au fost lăsați în afara turneului final jucători care însumează sute de milioane de euro. Printre aceștia se găsește și Eduardo Camavinga, de la Real Madrid. Echipă de 408 milioane de euro pe care Deschamps lăsat-o în […]
O echipă formată din jucătorii care nu au prins lotul Franței pentru CM 2026 valorează peste 400 de milioane de euro

VIDEO: Surpriza zilei la Roma: Swiatek, eliminată în semifinale după un adevărat thriller

15 mai
1181
Iga Swiatek, fostă lideră mondială, a părăsit turneul WTA de la Roma în semifinale. Poloneza a fost învinsă, după un meci de mare luptă, de Elina Svitolina. Ajunsă la 31 de ani, Svitolina a fost precum „un ghimpe” pentru jocul polonezei. A încurcat-o de pe linia de fund, a venit cu scurte, a fost agresivă […]
VIDEO: Surpriza zilei la Roma: Swiatek, eliminată în semifinale după un adevărat thriller

Lotul Franței pentru CM 2026 de fotbal – Ultima competiție cu Didier Deschamps selecționer

15 mai
Didier Deschamps a anunțat lotul de jucători cu care Franța va participa la Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an. Sunt 26 de fotbaliști care vor face deplasarea în SUA. Va fi ultima competiție importantă la care Deschamps va fi selecționer al Franței. Conform presei din Hexagon, acesta va fi înlocuit cel mai probabil […]
Lotul Franței pentru CM 2026 de fotbal - Ultima competiție cu Didier Deschamps selecționer

Sorana Cîrstea, învinsă în semifinalele WTA Roma de Coco Gauff, dublă campioană de Grand Slam

14 mai
951
Parcursul de excepție al Soranei Cîrstea (36 de ani) de la WTA Roma s-a oprit în semifinale, fază a turneului de categorie 1000 unde Sorana a fost învinsă de Coco Gauff. Dublă campioană de Grand Slam, Gauff a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-4, 6-3. Meciul de pe centralul de la Foro […]
Sorana Cîrstea, învinsă în semifinalele WTA Roma de Coco Gauff, dublă campioană de Grand Slam

VIDEO: De la fost fumător și omul care „obosea pe scările de la Unirii” la un promotor al sportului de masă din România – Povestea lui Andrei Dordea

14 mai
1442
Povestea lui Andrei Dordea începe departe de imaginea actuală a unui triatlonist și a unui organizator de triatloane și curse montane. La 35 de ani, după o perioadă în care sportul dispăruse complet din viața sa, Andrei povestește momentul care i-a schimbat viața: a obosit urcând niște scări la Unirii. A fost punctul de plecare […]
VIDEO: De la fost fumător și omul care „obosea pe scările de la Unirii” la un promotor al sportului de masă din România - Povestea lui Andrei Dordea

Oscar Piastri, avertizat să nu plece de la McLaren: o mare greșeală

14 mai
736
RedBull are un „plan B” în cazul în care Max Verstappen va alege să plece înainte de terminarea contractului din 2028. Oscar Piastri este văzut ca înlocuitorul perfect, dar australianul este avertizat că nu va beneficia de condițiile de la McLaren. „Ferrari a încălcat regula numărul unu a ingineriei” – Eroarea comisă de Scuderie la […]
Oscar Piastri, avertizat să nu plece de la McLaren: o mare greșeală

Patronul CFR-ului și „surpriza” pentru noul sezon: „Dan Petrescu a fost mereu numărul 1”

14 mai
562
Daniel Pancu este la un pas de o despărțire de CFR Cluj, cu toate că este aproape de o calificare în cupele europene. Patronul grupării din Gruia spune că are destui antrenori care așteaptă să vină la CFR, iar „numărul unu va fi mereu Dan Petrescu”. Patronul CFR-ului, nemulțumit de atitudinea lui Daniel Pancu Supărat […]
Patronul CFR-ului și „surpriza” pentru noul sezon: „Dan Petrescu a fost mereu numărul 1”

„Ferrari a încălcat regula numărul unu a ingineriei” – Problema de strategie a Scuderiei la ultima cursă din F1

14 mai
1364
James Hinchliffe, fost pilot de IndyCar, mărturisește că Ferrari a încălcat „regula numărul unu a ingineriei” după ce a venit cu 11 îmbunătățiri la MP de Formula 1 de la Miami. Verdict surprinzător în F1: George Russell, exclus din lupta la titlu de Bernie Ecclestone James Hinchliffe spune că Ferrari a venit cu prea multe […]
„Ferrari a încălcat regula numărul unu a ingineriei” - Problema de strategie a Scuderiei la ultima cursă din F1

Cristi Chivu, după eventul cu Inter: „Primul zece din istorie l-a luat Nadia Comăneci”

14 mai
1332
Cristi Chivu a fost pus de către jurnaliștii italieni să le dea o notă jucătorilor săi după ce Inter a bifat „eventul” în Italia. Antrenorul român le-a dat „zece cu felicitări”, dar a adus aminte că „primul zece din istorie l-a luat Nadia Comăneci.” VIDEO: Faza zilei – Sărbătoarea Interului lui Chivu a întrerupt un […]
Cristi Chivu, după eventul cu Inter: „Primul zece din istorie l-a luat Nadia Comăneci”

VIDEO: Deja campioană, Barcelona a pierdut surprinzător cu Alaves

14 mai
Campioană după ce s-a impus în El Clasico cu Real Madrid, FC Barcelona a cedat surprinzător pe terenul celor de la Alaves, scor 0-1. Duelul a făcut parte din etapa cu numărul XXXVI din LaLiga, iar Hansi Flick a folosit multe rezerve. Unicul gol a fost marcat de Diabate, în minutul 45+1. Succesul este unul […]
VIDEO: Deja campioană, Barcelona a pierdut surprinzător cu Alaves