Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, vineri, o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde este anunţată o grevă generală a muncitorilor la nivel naţional, cu perturbări în sectorul transporturilor, transmite Agerpres.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia asupra faptului că, pentru data de 3 iunie 2026, Confederaţia Generală a Muncitorilor Portughezi (CGTP) a anunţat declanşarea unei greve la nivel naţional, cele mai ample perturbări urmând a fi înregistrate în sectorul transporturilor.
În acest context, există posibilitatea apariţiei unor disfuncţionalităţi semnificative în circulaţia mijloacelor de transport pe întreg teritoriul portughez, fiind anticipate întârzieri considerabile sau anulări ale curselor aeriene, feroviare şi maritime. De asemenea, sunt posibile perturbări ale traficului rutier, inclusiv pe autostrăzi şi principalele artere naţionale şi municipale, potrivit unui comunicat al MAE.
MAE recomandă cetăţenilor români să verifice în mod constant informaţiile actualizate publicate de companiile de transport, în special cele aeriene, şi să urmărească anunţurile oficiale ale autorităţilor portugheze.
Cetăţenii români afectaţi de această situaţie pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate în regim de permanenţă de operatorii Call Center.
Pentru situaţii deosebite, cu caracter urgent sau excepţional, cetăţenii români pot contacta şi numărul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351. 927.411.628.