G4Media.ro

Așezămintele Ion I.C. Brătianu, repuse în circuitul public, în cadrul Romanian Design…

Așezămintele Ion I.C. Brătianu, repuse în circuitul public, în cadrul Romanian Design Week 2022 (Parteneriat)

În perioada 14-22 mai, 10 designeri expun în ansamblul de patrimoniu: publicul va putea descoperi interiorul Așezămintelor Ion I.C. Brătianu și se va putea bucura de programul RDW din parcul I.C. Brătianu

 Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, cu sprijinul OAR București și al Bibliotecii Naționale Române și în parteneriat cu ExpoArte, redeschide pentru publicul larg Așezămintele Ion I.C. Brătianu. Între 14 și 22 mai, ansamblul, considerat unul dintre cele mai apreciate exemple de arhitectură neoromânească din București, devine Design House, iar publicul este invitat să descopere un concept inedit: în fiecare zi, spațiul va fi reconfigurat și va găzdui o altă expoziție personală semnată de un designer român, din zona designului de produs, a designului grafic sau a designului vestimentar. Totodată, pe parcursul celor 9 zile de festival, vizitatorii îi vor putea întâlni personal pe designerii care vor fi prezenți  în ziua dedicată expoziției lor.      

În camerele expoziționale de la parterul ansamblului de patrimoniu vor fi găzduite zilnic expoziții capsulă de design de produs, design vestimentar, design grafic. 

Pe lângă acestea, vizitatorii se vor putea familiariza cu istoria casei de patrimoniu și a familiei Brătianu, precum și cu istoria zonei din jurul Bulevardului Dacia, prin intervenții speciale pe parcursul traseului expozițional. 

Programul cuprinde, de asemenea, tururi ghidate din seria celor deja emblematice realizate de ARCEN, al căror scop este de a explora la pas zona Calea Victoriei – Bulevardul Dacia și străzi adiacente, un traseu care se va încheia la Așezămintele Ion I.C. Brătianu, pentru a puncta istoria casei, care a împlinit recent un secol de la prima cărămidă așezată, și a Brătienilor. Tururile vor avea loc în weekend-urile 14-15 și 21-22 mai și vor fi accesibile publicului larg. 

Romanian Design Week deschide pe parcursul celor 9 zile de festival nu doar interiorul Așezămintelor Ion I.C. Brătianu, ci caută să integreze în experiența locuitorilor Bucureștiului și parcul I.C. Brătianu, spre care are deschidere ansamblul de patrimoniu. Gândit de Brătieni la începutul secolului al XX-lea ca grădina Bibliotecii și spațiu de lectură, parcul se transformă pe perioada RDW într-un spațiu care astăzi reia misiunea sa inițială și acomodează nevoile recreative și de socializare ale publicului, sub semnătura festivalului de design. Accesul în Design House: Așezămintele Ion I.C. Brătianu se va face prin Bulevardul Dacia nr. 10.

Acțiunea de redeschidere a casei implică participarea mai multor profesioniști locali. Printre contributori se numără echipa Attila Kim Architects, echipa ARCEN și designerul Dilmana Yordanova.

Design House: Așezămintele Ion I.C. Brătianu este organizat de Romanian Design Week cu sprijinul OAR București și al Bibliotecii Naționale Române și în parteneriat cu ExpoArte, și face parte din Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative. 

În cadrul edițiilor de până acum ale RDW, și alte clădiri și spații emblematice au fost reinventate sau repuse în circuitul urban, ele devenind scene pentru creatorii de astăzi, găzduind mari expoziții de design și de arhitectură: Palatul Știrbei, Palatul Camerei de Comerț din București, Hanul Gabroveni, Piața Amzei, Garajele Cobălcescu, Palatul Telefoanelor, Palatul Oscar Maugsch și Combinatul Fondului Plastic. 

Experiența RDW 2022 înseamnă cele mai interesante lucrări de design românesc, cele mai creative activări, cel mai mare concept store de design românesc și cel mai amplu festival urban al creativității locale. Vizitatorii se pot bucura de creativitatea designerilor români atât la Design House, cât și vizitând Combinatul Fondului Plastic, pentru a treia oară consecutiv punct central al festivalului, destinație-reper deja și scena principală a designului românesc. 

Pentru programul complet RDW 2022 și actualizări ale acestuia, accesați pagina de Facebook a evenimentului, aici. Biletele pentru acces la festival pot fi achiziționate online de pe Eventbook, aici, sau offline, din rețeaua Eventbook de aici.   

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter