Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O stafie politică bântuie studiourile TV de câteva zile, pozând fără rușine în mare susținător al lui Nicușor Dan. În caz că ați uitat, acum patru ani, același Traian Băsescu îl concura pe Nicușor Dan, rupând din voturile anti-Firea. Greu de dovedit că a candidat în mod deliberat tocmai pentru a ajuta candidatul PSD, dar ca orice politician versat știa exact că intrarea sa în cursă îi diminuează lui Nicușor Dan șansele. La fel procedează Piedone azi cu Firea, dar în alt bazin electoral.
Acum patru ani, Traian Băsescu spunea despre liderii USR și PNL de atunci, Dan Barna și Ludovic Orban, că ”l-au scos la plimbare ca pe urs, pe însuși Nicușor Dan. Nenorociții i-au legat de gât un carton mare pe care au desenat niște cifre, au scris sub ele SONDAJ falsificând realitatea momentului”. Băsescu profețea că Nicușor Dan va pierde Capitala, supărat că PMP nu fusese acceptat în alianță. Profeția nu s-a împlinit. Cu tot ajutorul nesperat dat de fostul președinte, Firea a pierdut.
N-au trecut decât patru ani de atunci. PMP-ul înființat de Traian Băsescu pentru Elena Udrea, condus azi de Eugen Tomac, a intrat în alianță cu USR -ul lui Cătălin Drulă împreună cu același Ludovic Orban și plimbă același urs, tot cu sondaje atârnate de gât. Băsescu și-a adaptat din mers profețiile: câștigă Nicușor Dan, Firea nu mai are cum să recupereze diferența mare din sondaje dacă nu se retrage Piedone.
Poate că fostul președinte al României n-ar merita chiar atât de multă atenție după dezastrul politic lăsat în urma sa, dacă nu și-ar fi luat un avânt și mai periculos. Decența n-a fost niciodată punctul său forte. Cum n-a găsit pe nimeni care să-l pună la punct, Traian Băsescu a început să împartă note în stânga și în dreapta.
Indiferent dacă pe fond are sau nu dreptate, Traian Băsescu este ultimul politician din această țară care are dreptul să critice promovarea incompetenței în politică. Fostul președinte este primul oficial de rang înalt din România care a făcut din contraselecție politică de stat. Nimeni până la el n-a avut curajul să-și promoveze fiica, altfel monument de incompetență, cu dificultăți majore de exprimare, în Parlamentul European. Pentru ca EBA să intre în 2009 ca independent în PE, Băsescu a forțat Partidul Democrat să-și rupă de la gură cinci procente cu ajutorul unui mecanism pe care l-am dezvăluit la vremea respectivă.
Nimeni până la Traian Băsescu n-a aruncat în aer guverne, n-a schimbat miniștri și n-a rupt partide pentru că așa a vrut protejata sa, Elena Udrea, azi la închisoare. Nimeni până el n-a promovat găști întregi de incompetenți în poziții cheie, în frunte cu Elena Udrea, o nulitate coruptă pe care visa să o impună lider de partid și, de ce nu, chiar președintele României. Vă mai amintiți de Traian Igaș, de Ion Ariton, de Monica Iacob Ridzi, de Gabriel Sandu, de Gabriel Oprea, tot atâtea sinonime pentru incompetență sau corupție numiți miniștri?
Nimeni nu l-a umilit pe Emil Boc cât a fost premier și lider PDL, pe care azi îl descoperă drept potențial prezidențiabil al PNL, așa cum a făcut-o Traian Băsescu. La fel ca președintele Klaus Iohannis, și Băsescu a avut grijă ca pe durata mandatului de președinte să nu crească nimic în jurul său, cultivând nulități și obedienți pentru a-și asigura liniștea și pentru a-și conserva puterea. Așa incompetenți cum sunt cei doi, Ciucă și Ciolacu au reușit cumva ceea ce expertului în incompetență, Traian Băsescu, nu i-a prea ieșit: să țină o guvernare coerentă, fără crize peste crize, remanieri, certuri și scandaluri publice care blocau decizia guvernamentală.
Sigur, liniștea în care guvernrează Ciucă și Ciolacu este în parte rezultatul cumpărării presei cu bani publici, care se preface că nu vede derapajele antidemocratice și cele economice. Și Traian Băsescu a încercat să pună presa cu botul pe labe, dar cu bâta, iar asta i s-a întors în față.
Cu vasta sa experiență politică în incompetență, Traian Băsescu are, desigur, capacitatea de a face diferența între un politician veritabil și un merticar. Dar când moștenirea lui politică este zero, când din punct de vedere strict politic, nu administrativ, unde are meritele sale incontestabile, a eșuat lamentabil, decența îl obligă la tăcere. Așa cum spuneam însă, politicienii care au primit la viața lor cel puțin un nume conspirativ, în cazul său Petrov, nu prea știu ce înseamnă decența.
Asta se cheamă tupeu de politician îmbătrânit în rele: după ce alegătorii te-au scos pe tușă, tu să faci pe arbitrul.
Are Romania un turnator, Manole, sef la BNR de 30 de ani. dar Pe Tapalaga il deranjeaza ca alt turnator isi da cu parea pe la Tv.
Sa fim seriosi, Manole sef la BNR e o indecenta mult mai mare decat interviurile lui Basescu, care sint benigne.
+1
Manole sifonarul pus de Iliescu KGB si varanul sef la BNR in anii 90!
dap
+10 da las’ ca mai plateste si altcineva
Dar ați auzit că merticarul de Ciolacu intenționează să-i dea un nou mandat lui Manole?! Cica tot pentru stabilitate! Este incredibil! Poate pentru stabilitate în superinflație !!!
O fi de criticat Traian Basescu, dar cu el la putere totusi s-au intamplat mai multe lucruri bune decat in mandatele lui Iliescu, Constantinescu si Iohanis la un loc. Ex:
– A strans toate partidele si a semnat pactul pe educatie. Ca nu s-a indeplinit nu e vina lui.
– Justitia in mandatele sale s-a consolidat si chiar a inceput lupta impotrva coruptiei mari.
– La nivel extern a consolidat legaturile noastre cu SUA si Marea Britanie.
– A incercat reforma in sanatate dar societatea nu si-a dorit-o.
– Economic vorbind la finalul mandatelor sale tara era destul de stabila.
Stiu ca nu a fost un sfant, dar a avut o viziune pentru Romania.
+1
Cam singurele lucruri bune cu adevarat importante s-au intamplat in mandatele lui.
Justiția în mandatele sale… A numit șefa a Parchetului Antimafia o membră a unui grup infracțional organizat de tip mafiot, Alina Bica.
+1
+1
+1
are putina buala domnul Tapalaga pe Basescu. E totusi cel mai bun presedinte de pana acum. Sa speram ca prindem altul mai bun de la anu’, dar nu cred ca Geoana ar fi ala.
+10
DA
A promovat multi oameni valorosi, dintre care primul e dna Kovesi. Si pe dl. Funeriu, care printre (multe) altele, a terminat cu hotia de la bac introducand camere de luat vederi. Cum au mai scazut (abrupt) notele :))
Tapalaga nu uita si nu iarta faptul ca a fost facut de presedinte *lingator de clante* si *admirator de picioare*.A ajuns sa traga la aceeasi caruta cu Ponta,Voiculescu si Ghita-jenant pentru un jurnalist nascut *valoare*.
Din pacate pentru d-l Tapalaga, e si el om, nu se poate desprinde de o ranchiuna personala.
hahaha da asa se pare din moment ce cenzureaza toate comentariile anti-ruse.
e „jurnalist an4list”, mai putin jurnalist dr cine da 3.5% la suta nu e cenzurat
ia pe scurt m013 lu t4p4l464. ca pe vremea cand nu erau criptate chaturile
mai da 2 si blocheaza astia tot alfabetul
Tapalaga nu mai are nicio credibilitate… A ajuns un mic Rares Bogdan care face jocurile psd-pnl. Pentru el psd/pnl=aur=usr, basescu=ciuca=ciolacu=iohannis, etc, – cu alte cuvinte pe oricine alegi e acelasi lucru. Pe Tapalaga nu-l intereseaza daca ce spune Basescu e adevarat sau nu, ci il deranjeaza doar prezenta lui la tv.
il deranjeaza absenta lui din carti. si:
1 nu isi permite polex
2 daca are ,il lasa in loc de patrunjel,
3 jurnalistul patrunjelul rolexu’ toate fake
Mai bine sa discutam persoana decat idei. Bravo Tapalaga!
+1
Gigel e rau , nu bea !
ca om politic a fost singurul care a reusit impotriva curentului, si a stiut sa adune in jurul lui votul de dreapta anti-PEESEEDEEE, si nu ne-a vandut precum IMPARATUL-6-case-si-un-palat direct la PEEESEEDEEE .. el ne-a vandut intradevar la PEEESEEDEEE dar cu PMP-ul si oamenii din PNL (boc, blaga, flutur , oameni de la care in continuare am nelamurirea daca au votat spargerea guvernarii cu USR si alianta cu PEESEDEEE cu 1 sau 2 maini)
+1
ar trebui sa votez usr… dar pmp e de nevotat. cum facem? anulam
Băsescu a fost un mic dezastru dar ăștia Klaus&Marcel sunt un MARE DEZASTRU PENTRU DEMOCRAȚIE ȘI STATUL DE DREPT, JUSTIȚIA ESTE FĂCUTĂ PRAF, CORUPȚIE MAI MARE CA ACUM NICIODATĂ NU A FOST, ECONOMIA MERGE LA FEL CA JUSTIȚIA, INFLAȚIA E MARE LOCUL 1 IN UE
+1
msacar am ajuns primii undeva 🙂 de apreciat dar sa speram ca a fost noroc 6/49
Nici nu știam ca mai trăiește domnul Basescu. Dar se exprimă greu, greu de tot…Și neconvingător.
iti dau un discurs al lui ciolacu? ciuca? si gafaie sade si face gafe. si le face si in engleza (marinareasca) dar macar nu cere scuze ca se expima greu in romana
Domnule Tăpălagă aveți chestiuni personale care interferează nepermis de tare cu relatările dumneavoastră.
Fost votant Băsescu, spun așa:
Pt mine politicienii sunt niste cârpe cu care curăț podeaua. Nu mă interesează din ce sunt făcute cârpele ălea, nici ce rochie sau pantalon au fost înainte, ori daca au fost spălate demult sau de curând, sau daca pe viitor mai pot face alte cârpe din ele sau nu. Pe mine mă interesează să fie curate, să pot curăța cu ele și să nu aibă dungi sau lungimi nepotrivite pt ce am eu de făcut.
După ce îmi fac treaba cu o cârpă, e normal sa o arunc, în primul rand se murdărește dar se și uzează, mai departe aleg o cârpă noua să-mi fac treaba, iar ea va avea aceeași soartă.
Băsescu a fost cea mai bună cârpă cu care am curățat podeaua numita Romania, a lăsat ceva urme la final e adevărat, iar după ce am scos-o din uz s-a dezintegrat de tot.
Departe de mine de al vorbi de bine pe Băsescu de azi, sau mai ales de acum 4 ani, însă lista dumneavoastră de nemulțumiri e mult prea lungă pt ce contează cu adevărat.
Treaba cu EBA propulsată, absolut relevanta și total condamnabilă, în rest mai tăiem din ele că iar începem cu prințese și feți frumoși și nu e cazul, vorbim de cârpe.
Vă mulțumesc pt tot ce faceți cu G4 și vă doresc succes!
PS: nu înțeleg unii votanți care țin și iar țin de cârpe total inutile proiectelor de viitor și murdare și învechite și cu scame curgând din ele și rupându-se și dând naștere la alte cârpe și mai nepotrivite.
Curaj altă cârpă și la PSD și la PNL și la toate partidele in general!
Mă scuzați, tb sa o zic și pe asta:
Băsescu cu cine l-a învățat pe el, este autorul celei mai puternice și bine realizată mișcare economică, TĂIEREA SALARIILOR BUGETARIILOR.
Sunt economist și știu ce vorbesc, am trăit la vârsta matura când s-a întâmplat și iar, știu ce vorbesc. Pt mine, opinie personală, după Mai.2010 și până la un an după ce a preluat Ponta s-a trăit cel mai bine in România.
Banii nu erau mulți, dar aveau o foarte mare valoare și asta e de neuitat și de povestit nepoților. Și azi trăim din osânza aia de atunci.
Greșeală a fost creșterea TVA, dar macar a fost o tb temporara, ca și tăierile de altfel.
Vorbim de cârpe de șters pe jos sau de spălătoare?
@catalinu …….
+10
intelegeti ce vreti dar a sintetizat ideea politic vs afacere
@Lucian Nicolescu CARPE. atat. nu stii in care te incadrezi?
Ce pretenții ai de la bețiv ?
din betie te trezesti din pr0stie niciodada. esti dovada vie
Caută si el atenție, după ce te-ai obișnuit să fii în centrul atenției nu e ușor să stai departe de lumina reflectoarelor și să accepți că vremea ta a trecut.
Ma intreb cum functioneaza: este Digi24 care a decis sa-l invite pe B sau B s-a rugat de ei? Daca prima, atunci ma intreb de ce l-a invitat Digi24 la ora de mare audienta? De ce nu invita pe unii mai actuali? In rest, ce spune Basescu este ceva ce pare rational, aritmetic rational, restul nu are importanta. Varsta isi spune cuvantul cand incepe sa-si aduca aminte de Geoana, tam nesam. Chicoteli in fotoliu cu halat si papuci.
pst daca aritmetica nu e rationala…. mergi la psihiatru
de fapt daca aritmetica care e rationala nu are importanta…..Arhimede, pitagora, euclid. sunt depasiti?
Felicitări:)
N-ar fi fost nimic de adăugat, dacă menționați și ura explicita la adresa lui Kovesi, manifestata la emisiunile în care îl lauda pe ND. Grupul care au ingropat Dna-ul în Ro: Băsescu, Predoiu, Voiculescu.
basescu a ingropat dna? ura fata de kovesi? ori incurci imparatii ori vrei sa fii sarcastic
Majoritatea care au intrat în politică au venit cu pantaloni cu bazon și când pleacă au conturi fără număr și au și blazon.
Și fără onoare
parintii tai votau iliescu cand a venit Ratiu sa candideze. asta e. 20 mai 1990 zisa duminica orbului
Aveți dreptate, dle Tăpălagă. Și eu i-am găsit hibe lui Traian Băsescu, mai ales în al doilea mandat. Cred, însă, că decența trebuia să vă facă puțin mai reținut în privința ex-Președintelui Băsescu.
„jurnalistul” nu are decenta. da stiri. nu e comentator. pe asta nu il certifica nimic sa fie an4list .vrea sa fie comentator de teata lui ctp, ma are un pic si se apuca de enis cu p. sau de comaentat la brazers
Asa incompetent cum este cel putin Basescu a vrut sa taie salariile bugetarilor si pe timpul lui justitia a bagat hotii de la PSD la puscarie,acum hotii si-au dat mana au anihilat DNA-ul si au crescut impozitele antreprenorilor.
am votat base ca raul cel mai mic….daca ma uit acum am facut cel mai bun lucru. plus ca am aflat mai tarziu ca el si onaca (alt controversat) au adus tot personalul unei nave sechestrate in somalia. onaca stie cum a platit mercenarii. marinarii ii multumesc inca. si familiiele lor. Nu a stiut ce e aia diplomatia, a invatat de la iliescu nesimtirea, dar a fost cel mai putin toxic. RIP
ambele caracterizri sunt dubioase. cunosc marinari carora le-a fost comandant si nu au decat de bine despre imbarcarile cu el. corupt? cred ca daca era cel mai mic dubiu avea condamnare deja. ramane un „turnator” ca orice alt individ care avea deplasari in afara, si era obligat sa dea declaratii despre colegi. interesant ar fi sa vedem cati au fost pusi sub urmarire dupa „denunturile” lui.
neuronii nu merg de capul lor 🙂 mor si ramane cap fara neuroni. dar imi place idea te aliniezi la Lorenz
Am citit si mi a placut dar asta dupe ce am simtit ceva mortal ca ma loveste si neuronii s au regrupat. Adevarat, adevarat ar fi spus altcineva…
PS E mai tare comentariul decat articolul, parerea mea!
Pretul pentru „linistea” pe care au reusit cei doi Ciuci este platit de noi, cei 20 mil care suportam inflatie dubla fata de media UE, preturi la combustibil care cresc si cand petrolul scade, energia electrica cea mai scumpa din Europa, desi Romania are printre cele mai mici pretri de productie. Nu contest critica pe care i-o aduceti lui Basescu, dar sa perii doua nulitati pentru asta, este prea mult.
@Tapalaga
Spre deosebire de alti „competenti”, Base chiar a avut si viziune si fler politic.
Sa ne uitam la Iohahahahannis care „bolteste” peste noi cu avioane private? Sau care se baga-n seama pe la NATO, doar-doar i-o pica vreo firimitura pe la UE?
Ciolanu? Mare om politic, mai mare decat o gaura (neagra) de covrig?
Simonis? Simion? (Ma)Ciuca fost sef de stat (degeaba) major si ministrul Apararii?
Toate nu-l inghititi pe Base sau il inghititi cu noduri, dar restul de broaste raioase o sa va ramane de-abinelea in gat!
Cu bune si rele, in timpul lui Basescu, Romania prezenta o mai mare siguranta, avea o directie buna, n-au existat derapage majore, care riscau sa ne scoata din circuitul european. Nu cred ca un golan ca simion si o mahalagioaica ça sosoaca s-ar fi facut de cap, cum fac astazi.
PS. Prefer sa-l ascult pe Basescu decat sa citesc pe G4m de dimineata pana seara despre ciolacu, ciuca, firea, simion, sosoaca.
Scrie Tapalaga ” ciuca si ciolacu- guvernare coerenta, fara derapaje”. Ce derapaj mai mare ar putea fi decat AUR pe locul 2, decat datoria externa care a explodat, decat justitia aservita, coruptia care creste exponential, sistemul sanitar si invatamantul in cadere libera.
Aaaa, ca lumea nu protesteaza ……, nu pt ca si-a pierdut speranta. Speranta este la cei ce voteaza AUR si sunt din ce in ce mai multi.
E unu PopD lingăul de serviciu al boschetarului turnător
Petrov (hă, hă, hă )!. S-a trezit din beție și a scos capul ca
șarpele la drumul mare pe la unele televiziuni, să ne dea lecții.