Accesul pe plajă al animalelor de companie se va face numai cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajele Mării Negre, prevede un proiect de lege adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor, anunță Agerpres. Deputaţii au adoptat astfel proiectul de lege pentru modificarea şi […]
Peste 34% dintre întreprinzători spun că reduc numărul de angajaţi, ca urmare a creşterii facturilor la electricitate şi gaze, iar 8% îşi închid firma, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), scrie Agerpres. Astfel, jumătate dintre antreprenori au arătat că factura lor la electricitate a crescut […]
6 din 10 școli din mediul rural nu au o bibliotecă, în condițiile în care România este pe primele locuri în Europa la analfabetismul funcțional, cu 44% dintre tinerii în vârstă de 15 ani care nu înțeleg textele citite, arată o sinteză a World Vision România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro, cu ocazia Zilei […]
Alianța pentru Turism, care reunește cele mai mari organizații patronale din industria turismului și ospitalității, cere autorităților ridicarea restricțiilor începând cu luna martie. „Românii, turismul, economia au nevoie de relaxare. Avem nevoie să ne primim viața socială înapoi. Acest lucru a fost înțeles de multe dintre țările europene, unde virusul nu mai este considerat o […]
Congresul USR urmează să fie organizat în acest an, a declarat preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, care a menţionat că până în prezent s-au conturat două variante: iunie sau octombrie. „Am avut o discuţie în Biroul Naţional. În mod sigur vom avea congresul anul acesta. S-au conturat două opţiuni: luna iunie sau luna octombrie. […]
Rata de incidență COVID în București a scăzut la 37,74 cazuri la mia de locuitori în 14 zile, potrivit datelor publicate marți de Direcția de Sănătate Publică. În urmă cu o zi, rata de incidență a fost 38,07 la mie, cea mai mare de la începutul pandemiei. Maximum atins în valul Delta a fost de […]
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 15 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 21.885 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 204 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referință. Datele vor fi detaliate în buletinul informativ de la ora 13.00. […]
Locuitorii oraşului Câmpulung din judeţul Argeş nu au apă potabilă marţi, din cauza unei avarii de proporţii produse în noaptea de luni spre marţi la conducta de alimentare cu apă a localităţi. Localnicii primesc apă potabilă adusă cu cisterna, iar spitalele au stoc de apă pentru 24 de ore, relatează News.ro. „În cursul nopţii, în […]
Economia românească a crescut cu 5,6% în 2021, după ce ultimul trimestru din an a venit cu o scădere de 0,5% față de trimestrul anterior, arată datele semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, România a evitat „la mustață” o recesiune, după ce Statistica a revizuit datele pe trimestrul III. Conform […]
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat luni, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre care prevede participarea municipiului Sfântu Gheorghe la Programul Rabla, anunță Covasna Media. Patru mașini urmează să fie casate, trei autoturisme de tip Dacia Logan și un Renault Megane, fabricate între 2007 și 2011, iar în locul acestora vor fi cumpărate prin […]
Deputatul de Alba, Corneliu Olar, a murit din cauza unei boli incurabile. Avea 62 de ani și a fost deputat timp de mai multe mandate (din partea PDL și ulterior PNL), între 2008 și 2022, cu o întrerupere de 4 ani (din 2012 până în 2016). Era foarte cunoscut în zona Munților Apuseni. Înainte de […]