Traficul este aglomerat pe Autostrada Soarelui în a doua zi de Paște. Luni după-amiază bucureștenii se întorc din minivacanță iar circulația este intensă pe autostradă. Video poate fi vizionat aici. Înregistrarea video trimisă de un cititor G4Media este făcută în zona Cernavodă. Cititorii G4Media transmit, de asemenea, că traficul în zona este deviat pe o […]
Mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, judeţ aflat sub avertizare cod portocaliu de vijelii, au fost afectate de vântul puternic şi de precipitaţii, echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru îndepărtarea unor copaci doborâţi de vânt. În mai multe localităţi, populaţia a fost avertizată prin mesa RO-ALERT cu privire la fenomenele meteo […]
Temperatura în Constanța trece în a doua zi de Paște de 17 grade, iar hotelierii își fac deja planurile pentru rezervările de 1 Mai. Conform Antena 3, aproximativ 100 de hoteluri vor fi deschise în stațiunile românești de la Marea Neagră, iar din 1 iunie, 90% din unitățile de cazare vor fi gata să îi […]
Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Suceava. Sunt posibile depăşiri ale cotelor de inundație […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, până la ora 15:00, în judeţul Bistriţa-Năsăud (localităţile: Telciu, Nimigea, Rebrişoara, Târlişua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Şintereag, Uriu, Salva, Negrileşti, Chiuza, Coşbuc, Runcu Salvei) se vor semnala […]
321 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 173 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate 7.248 de teste, anunță Ministerul Sănătăţii citat de Agerpres. În aceslași interval a fost înregistrat un deces, un bărbat din categoria de vârstă 60 – 69 de ani. […]
Meteorologii au emis luni dimineață o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până luni, la ora 21:00, fiind vizate total sau parţial 29 de judeţe, transmite News.ro. Conform ANM, de luni de la ora 12:00, până la ora 21:00, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată în 29 de judeţe. „În intervalul menţionat în Maramureş, […]
”Consolidarea capacității de apărare reprezintă o prioritate strategică pentru România”, arată președintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu ocazia zilei forțelor armate terestre. În mesajul său, președintele arată că bugetul pentru Apărare va crește de la 2% la 2,5% din PIB începând de anul viitor. Mesajul integral al președintelui: Sărbătorim astăzi Ziua Forţelor Terestre, una […]
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează luni că, în data de 24 aprilie, în prima zi de Paşte ortodox, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 56.322 de persoane, dintre care 3.189 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 37,8% faţă de ziua precedentă), transmite Agerpres. Pe la frontiera cu Ucraina […]
Premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, a transmis luni un mesaj de ziua forțelor terestre române în care îi felicită pe militari pentru actvitatea din țară și din teatrele de operațiuni externe. Ciucă a declarat că, în contextul războiului din Ucraina, e nevoie de creșterea cheltuielilor de securitate la 2,5% din PIB. Mesajul integral al […]
Două cutremure s-au produs luni dimineaţă, la un interval de o oră şi jumătate, în zona Vrancea, transmite agenția News.ro. Primul cutremur a avut loc la ora 4:21, la oa dâncime de 22 de kilometri şi a avut magnitudinea 3. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 80km V de Braila, 83km V de Galati, […]
Ucraina i-a propus Rusiei convorbiri care să aibă loc lângă vastul complex metalurgic Azovstal din Mariupol (sud-est), unde s-au refugiat luptători şi civili ucraineni în acest oraş aflat în mare parte sub control rus, a anunţat duminică preşedinţia ucraineană, relatează AFP, citată de Agerpres. ”Le-am cerut ruşilor să organizeze o sesiune specială de convorbiri chiar […]