Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Parlament, că din punctul său de vedere, în acest moment Consiliul Concurenţei nu şi-a făcut treaba, referitor la creşterile de preţuri din ultima perioadă, în special la carburanţi. El a dat de înţeles că ar putea exista o decizie în privinţa Consiliului Concurenţei, prin Parlament, relatează News.ro. […]
Satul Mila 23 din Delta Dunării va găzdui, sâmbătă, Festivalul de pescuit, gastronomie şi muzică tradiţională Bibaniada, unul dintre puţinele evenimente iniţiat de o asociaţie din rezervaţie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultural Tradiţională a Femeilor din Delta Dunării – Rusalca şi Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, iar potrivit unui comunicat de presă remis […]
În perioada 18-19 iunie, în București au loc două târguri de adopții ASPA, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei. Astfel, sâmbătă 18 iunie, cățeii își așteaptă viitorii stăpâni în Parcul IOR, Insula Pensionarilor, în intervalul orar 11:00 – 14:00 iar duminică 19 iunie, Târgul de adopții se mută la Opera Comică pentru Copii, în același […]
Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative Sfântul Sava din Pantelimon este recomandat de mulți medici chirurgi pacienților care au suferit intervenții chirurgicale de orice tip. Sfântul Sava este centrul cu cele mai bune rezultate dovedite în timp, fiind dotat cu echipamente de ultimă generație și având o echipă medicală specializată în recuperare medicală și […]
Elevii de la Evaluarea Națională 2022 au primit varianta numărul 2 cu subiecte la Matematică. Subiectele au mai multe grade de dificultate, potrivit realizatorilor acestora. În fiecare an subiectele sunt făcute de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. La subiecul I au fost 6 subpuncte, fiind itemi obiectivi – tip […]
Trupa The Rolling Stones intenţionează să revină în Amsterdam pe 7 iulie pentru a susţine concertul anulat la începutul săptămânii după ce solistul Mick Jagger a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunţat miercuri compania organizatoare, Mojo, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit unui mesaj publicat miercuri pe pagina de Twitter a trupei, Mick Jagger […]
Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea a încă 22 de creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, a anunţat, joi, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, relatează News.ro. Astfel, în Baia Mare, Suceava, Moşniţa Nouă, Borşa şi Măneciu, va fi construită câte o creşă mare (pentru câte 100-110 copii). Localităţile Cristian, Mangalia, […]
Trei soldați din forțele armate belgiene dislocate în România au fost trimiși acasă, în urma unor „tensiuni interne”, a declarat miercuri ministrul Apărării, Ludivine Dedonder, în Parlament, potrivit Rador, care citează The Brussels Times. În primăvară, Belgia a trimis aproximativ 300 de soldați în România, unde aceștia fac parte din Forța de reacție rapidă a […]