Articole

Peste 300 de tone de deşeuri, blocate la intrarea în țară de Poliția de Frontieră

Peste 300 de tone de deşeuri, blocate la intrarea în țară de Poliția de Frontieră

16 iul. 1
Poliţiştii de frontieră de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în ultima săptămână, în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 330 de tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer conform prevederilor legale, relatează Agerpres. Potrivit IGPF, cel mai recent […]
Gabriela Firea: Susţin decizia Guvernului de a aloca 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului

Gabriela Firea: Susţin decizia Guvernului de a aloca 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului

16 iul. 18
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, afirmă că sprijină măsură Guvernului privind alocarea a 12 milioane de euro, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului, iar femeile aflate în situaţii de risc, şi care devin mame, vor primi un ajutor financiar începând cu anul acesta. Astfel pentru fiecare bebeluş ar urma să […]
Cehia: Un al doilea vaccin booster va fi oferit din data de 18 iulie, cu prioritate persoanelor de peste 60 de ani și celor din grupe de risc

Cehia: Un al doilea vaccin booster va fi oferit din data de 18 iulie, cu prioritate persoanelor de peste 60 de ani și celor din grupe de risc

16 iul. 15
Alertă cu bombă pe aeroportul din San Francisco / A fost evacuat terminalului pentru zboruri internaţionale

Alertă cu bombă pe aeroportul din San Francisco / A fost evacuat terminalului pentru zboruri internaţionale

16 iul. 1
O alertă cu bombă pe aeroportul din San Francisco a dus la evacuarea terminalului pentru zboruri internaţionale în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat poliţia locală, conform Agerpres, care citează Reuters. Forţele de ordine au primit o alertă cu bombă şi au găsit un „pachet suspect”, a scris biroul de comunicare al poliţiei din […]
Joe Biden, acuzat de logodnica jurnalistului Jamal Khashogii, după vizita liderului american în  Arabia Saudită: „Are pe mâini sângele următoarei victime a prinţului moştenitor”

Joe Biden, acuzat de logodnica jurnalistului Jamal Khashogii, după vizita liderului american în Arabia Saudită: „Are pe mâini sângele următoarei victime a prinţului moştenitor”

16 iul. 1
Republica Moldova condamnă atacurile lansate de armata rusă asupra oraşului Viniţa, soldate cu moartea a 23 de civili

Republica Moldova condamnă atacurile lansate de armata rusă asupra oraşului Viniţa, soldate cu moartea a 23 de civili

16 iul. 1
Ambasadorul Republicii Moldova la Kiev, Valeriu Chiveri, a condamnat atacurile lansate de armata rusă asupra oraşului Viniţa, care s-au soldat cu moartea a 23 de civili. El a declarat vineri, pentru AGERPRES, că loviturile îndreptate împotriva civililor din oraşele ucrainene aflate departe de linia frontului pot fi considerate „crime împotriva umanităţii”. „Evenimentele de la Viniţa de ieri ne-au […]
VIDEO Ministrul german de Externe: Preţurile le energie cresc în fiecare ţară, se triplează în multe ţări, dar este greu dacă acest preţ de 2% din venitul gospodăriei se triplează

VIDEO Ministrul german de Externe: Preţurile le energie cresc în fiecare ţară, se triplează în multe ţări, dar este greu dacă acest preţ de 2% din venitul gospodăriei se triplează

16 iul. 6
USR validează sâmbătă votul pentru preşedinţia partidului

USR validează sâmbătă votul pentru preşedinţia partidului

16 iul. 13
Congresul USR se reuneşte, sâmbătă, într-o şedinţă online, pentru a valida rezultatul votului pentru preşedinţia partidului, relatează Agerpres. Aceasta este etapa finală a alegerilor interne desfăşurate la începutul lunii iulie. Preşedinţia USR a fost câştigată, din primul tur, de Cătălin Drulă, cu 71,3% din voturile exprimate. Preşedintele Uniunii Salvaţi România a fost ales prin votul […]
Poliţia de Frontieră: 12.319 cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România

Poliţia de Frontieră: 12.319 cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România

16 iul.
Poliţia de Frontieră anunţă că 12.319 cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, relatează news.ro ”În data de 15.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 293.300 persoane, cetăţeni români şi străini, […]
Armata israeliană, lovituri aeriene asupra unor poziţii ale mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza

Armata israeliană, lovituri aeriene asupra unor poziţii ale mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza

16 iul. 2
Armata israeliană a întreprins sâmbătă lovituri aeriene asupra unor poziţii ale mişcării palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, ca ripostă la un tir cu patru rachete dinspre acest teritoriu, relatează Agerpres, conform AFP. În timpul nopţii, sirene au răsunat în oraşul Ashkelon şi alte patru localităţi din sudul Israelului, limitrofe Fâşiei Gaza, pentru a alerta în […]
Număr îngrijorător de accidente montane / Peste 20 de intervenții de urgență, în ultimele 24 de ore

Număr îngrijorător de accidente montane / Peste 20 de intervenții de urgență, în ultimele 24 de ore

16 iul.
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină în peste 20 de cazuri în ultimele 24 de ore, relatează Agerpres. „O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 22 […]
Giurgiu: Autoturism căzut în barajul de la Mihăileşti / Șoferul s-a autoevacuat

Giurgiu: Autoturism căzut în barajul de la Mihăileşti / Șoferul s-a autoevacuat

16 iul. 5
Un autoturism a căzut în barajul de la Mihăileşti, judeţul Giurgiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şoferul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, reuşind să se autoevacueze. ”În această noapte, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină după ce un autoturism a căzut în barajul Mihăileşti, în apropiere de localitatea Cornetu. La […]
Lider mexican al drogurilor, Rafael Caro Quintero a fost arestat. SUA ofereau 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui

Lider mexican al drogurilor, Rafael Caro Quintero a fost arestat. SUA ofereau 20 de milioane de dolari pentru capturarea lui

16 iul.
Un lider mexican din mafia drogurilor, Rafael Caro Quintero, care se află pe lista celor mai căutaţi oameni din SUA, a fost arestat în vestul statului Sinaloa, au anunţat forţele Marinei din Mexic, citate de BBC. Quintero, care este acuzat că a răpit, torturat şi ucis un agent american antidrog în 1985, a fost reţinut […]
Spectacole de teatru, ateliere și concerte, pe trei trasee pietonale, în cadrul proiectului „Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană"

Spectacole de teatru, ateliere și concerte, pe trei trasee pietonale, în cadrul proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”

16 iul. 2
FMI: Inflaţia va fi probabil adusă sub control anul viitor, când majorările de dobânzi îşi vor face efectul

FMI: Inflaţia va fi probabil adusă sub control anul viitor, când majorările de dobânzi îşi vor face efectul

16 iul. 5
Ratele dobânzilor vor continua probabil să crească la nivel global, până în 2023, când preţurile mari vor începe să scadă ca răspuns la acţiunile băncilor centrale, a declarat vineri Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) – relatează news.ro, potrivit CNBC. Preţurile materiilor prime, cum ar fi petrolul, s-ar putea să fi ajuns […]
VIDEO Rechin surprins aproape de o plajă de lângă Barcelona. Mai multe plaje au fost închise

VIDEO Rechin surprins aproape de o plajă de lângă Barcelona. Mai multe plaje au fost închise

16 iul. 3
Cel mai rapid rechin din lume a fost surprins aproape de o plajă aflată lângă Barcelona. Este vorba despre un exemplar din specia mako, care poate atinge o viteză maximă de 75 de kilometri pe oră și dimensiuni de aproape 3 metri, relatează digi24. Rechinul a fost filmat în timp ce înota la aproximativ 100 […]
LIVE Ziua 143 de război: Rachete lansate de la centrala nucleară Zaporojie / Atacurile cu rachete din orașul Dnipro, din sud-estul Ucrainei, au ucis cel puțin trei persoane

LIVE Ziua 143 de război: Rachete lansate de la centrala nucleară Zaporojie / Atacurile cu rachete din orașul Dnipro, din sud-estul Ucrainei, au ucis cel puțin trei persoane

16 iul. 6
Joe Biden spune că a discutat cu prințul saudit Mohammed bin Salman subiectul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Joe Biden spune că a discutat cu prințul saudit Mohammed bin Salman subiectul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

16 iul. 16
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că a adus în discuție subiectul uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi la întâlnirea pe care a avut-o cu prințul saudit Mohammed bin Salman, relatează digi24.ro, potrivit Reuters. Serviciile americane de informații au ajuns la concluzia că prințul bin Salman a aprobat în mod direct asasinarea lui Jamal Khashoggi. Joe […]
Portugalia: În lupta cu incendiile forestiere, un avion bombardier cu apă s-a prăbușit în regiunea Guarda / Pilotul a murit

Portugalia: În lupta cu incendiile forestiere, un avion bombardier cu apă s-a prăbușit în regiunea Guarda / Pilotul a murit

16 iul. 4
Un avion bombardier cu apă care lupta împotriva incendiilor forestiere în Portugalia s-a prăbuşit vineri seară în apropiere de Vila Nova de Foz Coa, în regiunea Guarda (nord), provocând moartea pilotului, singurul său ocupant, a anunţat protecţia civilă, relatează Agerpres, conform AFP. „În acest stadiu, nu avem detalii despre ceea ce s-a întâmplat”, a declarat […]
VIDEO Columbia: Principalul lider al disidenței din fosta gherilă FARC a fost ucis de armată

VIDEO Columbia: Principalul lider al disidenței din fosta gherilă FARC a fost ucis de armată

16 iul.
Guvernul columbian a anunţat vineri moartea principalului lider al disidenţei din fosta gherilă FARC, Nestor Vera, ucis în urmă cu o săptămână de armată, salutând „lovitura finală” dată acestui grup armat, relatează Agerpres, conform AFP. Nestor Vera, zis şi Ivan Mordisco, principalul lider al disidenţei din fosta gherilă a Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), […]
VIDEO Liderii kurzi din Siria îndeamnă Rusia și Iranul să împiedice un atac al Turciei

VIDEO Liderii kurzi din Siria îndeamnă Rusia și Iranul să împiedice un atac al Turciei

16 iul. 2
Liderul Forţelor democratice siriene (FDS), dominate de kurzi şi susţinute de Washington, a cerut vineri Moscovei şi Teheranului să împiedice Ankara să lanseze un nou atac în nordul Siriei, cu câteva zile înaintea unui summit turco-ruso-iranian asupra acestei ţări aflate în război, relatează Agerpres, conform AFP. Armata turcă este desfăşurată din 2016 în nordul Siriei, […]