Cinci autovehicule au fost implicate într-un accident produs vineri după-amiază pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe raza judeţului Giurgiu, una dintre maşinile implicate fiind strivită sub un SUV. În urma accidentului o femeie a fost rănită, fiind transportată la spital, iar traficul în zonă a fost restricţionat, relatează News.ro. Accidentul a avut loc la […]
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat, vineri, că restaurarea Muzeului Naţional de Istorie a României ar trebui să fie finalizată în cinci ani, transmite Agerpres. Lucian Romaşcanu a reamintit vineri că „s-a încheiat toată partea birocratică pentru semnarea celui de-al treilea acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pe o sumă de […]
La 82 de zile de la oprirea apei calde în sistemul centralizat din Ploieşti, noul operator de termoficare al municipalităţii, Termo Ploieşti, a anunţat oficial că din noaptea de vineri spre sâmbătă se va relua alimentarea, etapizat, în timp ce pentru căldură clienții vor mai aşteptă câteva zile, transmite Ziarul Incomod. Termo Ploieşti a transmis […]
De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului Open Museums Open Hearts, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, potrivit unui comunicat de presă. Forma sub […]
Începând de mâine, CET Grivița, aflat în administrarea Primăriei Sectorului 1, își va opri funcționarea din cauza lipsei de gaze naturale, informează Agenția de presă Rador. CET Grivița a fost notificată, încă de ieri, de către furnizorul de gaze naturale privind oprirea furnizării gazului. Din cauza stopării furnizării gazelor naturale, CET Grivița nu va mai […]
Lacul de acumulare care va asigura necesarul de apă pentru tunurile de zăpadă din staţiunea montană Borşa a fost finalizat şi din această iarnă va fi operaţional, a declarat vineri pentru AGERPRES primarul oraşului, Sorin Timiş. „Lacul de acumulare a fost deja umplut cu apă iar de aici, în următoarele luni de iarnă apa va […]
Un fermier în vârstă de 57 de ani din județul Buzău a prins în flagrant delict doi hoți care își încărcau căruță cu varză luată din recolta lui de pe câmp. Enervați că au fost surprinși la furat, cei doi hoți l-au bătut crunt pe proprietar, apoi au continuat să umple sacii și au plecat. […]
Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film de la Sibiu continuă online până în data de 30 octombrie, ora 23:59, perioadă în care orice persoană aflată pe teritoriul României poate vedea 41 dintre filmele aflate în selecția oficială Astra Film Festival 2022. Un bilet pentru vizionarea unui film costă 20 de lei, iar un abonament […]
Guvernul ar trebui să transfere către angajatori o parte din taxele sociale plătite acum de către angajaţi, ceea ce ar duce la creşterea tuturor salariilor nete, a declarat vineri Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, citat de Agerpres. Câteva zeci de sindicalişti, membri ai CNS Cartel Alfa, au protestat, vineri dimineaţa, în faţa Palatului […]
Operatorul regional de salubritate din zona Ciuc a reuşit să colecteze o cantitate de 90 tone de ambalaje de sticlă, în municipiul Miercurea Ciuc şi 15 comune din împrejurimi, în cadrul unei campanii care s-a derulat în perioada 10-14 octombrie. Directorul operatorului regional de salubritate Eco-Csik, Pal Tamas, a declarat vineri, pentru Agerpres, că la […]