Kelemen Hunor face declarații de presă: Am impresia că respectarea acordului se referă doar la rotația premierilor. În rest, totul e în aer. Cei doi parteneri au spus că au împărțit toate ministerele între PSD și PNL Au spus că ei renunță la două ministere pentru UDMR. Logic, lucrurile scapă într-o prăpastie. Dacă respectăm cuvântul […]
Armata ucraineană a recucerit un şir de sate după lansarea mult aşteptatei contraofensive prin care încearcă recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, însă avansul forțelor guvernului de la Kiev este încetinit de rezistența accerbă a rușilor, care au învățat din greșelile făcute în ultimele luni, îmbunătățindu-și tactica și armamentul, susțin analiști militari. Printre altele, forțele lui […]
PSD Argeş a anunţat, marţi, pe contul de facebook, că s-a stins din viață Constantin Nicolescu, fost senator și fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeș, unul dintre liderii notorii ai social-democraţilor, din vechea gardă a baronilor locali. „Am aflat cu surprindere şi profundă tristeţe că astăzi a încetat din viaţă Constantin Nicolescu, fost preşedinte al […]
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat finanţarea a încă 24 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul guvernamental de construire de creşe „Sfânta Ana”, a anunţat, marţi, ministrul Cseke Attila, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MDLPA cu aceste unităţi de învăţământ antepreşcolar, Ministerul Dezvoltării finanţează, până în […]
Prima fabrică de cărămidă aparentă din România, în reţeta căreia se regăseşte şi zaţul de cafea, a fost inaugurată, marți, 14 iunie, la Recea, în judeţul Sălaj, anunță Radio Cluj. Este vorba despre o investiţie de peste 14 milioane de euro, din care 1,9 milioane finanţare nerambursabilă din fondurile norvegiene. Noua fabrică creează 45 de […]