Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a solicitat, marţi, reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să facă publice criteriile care au stat la baza deciziei de a elimina spitalul de pneumoftiziologie şi infecţioase din lista proiectelor finanţate prin PNRR, susţinând că Primăria are capacitatea de a-l construi până în 2026 dacă va primi finanţare, relatează Agerpres. Edilul a arătat […]
Traficul ridicat de pe canalul Chilia, generat de intensificarea activității din porturile dunărene ucrainene, și recentele bombardamente au dus la diminuarea activității economice, și așa minuscule, de pe malul românesc al brațului, relatează Europa Liberă. Sărăcia este la ea acasă pe cei 111 km, cât are brațul dunărean Chilia de la zona de defluență până […]
Traficul pe un tronson de aproximativ 4 kilometri din A2 se închide timp de patru nopţi, pentru lucrări ce fac parte din contractul de execuţie pentru Inelul de Centură al Bucureştiului (A0), a anunţat marţi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), relatează Agerpres. „În perioada 20.09.2023 – 24.09.2023, între orele 22:00 – 05:00, […]
Bugetul campaniei de promovare a României ca destinaţie turistică în Franţa este în valoare de 563.569,20 lei (111.000 euro), cu TVA 0%, a anunţat, marţi, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), potrivit Agerpres. Acţiunea se încadrează în prevederile HG nr 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing şi promovare turistică şi a Programului multianual de […]
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după întâlnirile avute cu parlamentarii din grupurile UDMR şi al minorităţilor naţionale pe tema măsurilor fiscale pentru care Guvernul urmează să îşi asume răspunderea, că a fost o informare, menţionând că nu au fost impuse amendamente din partea acestora, iar în privinţa susţinerii măsurilor nu a primit un „Nu” […]
Aproape trei milioane lei au fost confiscaţi de autorităţi de la o societate comercială din municipiul Focşani, după ce un control al poliţiştilor a scos la iveală că agentul economic şi-a continuat activitatea deşi avea suspendat dreptul de funcţionare încă din luna aprilie a anului în curs, informează Agerpres. „La data de 14.09.2023, poliţiştii locali […]
Președintele PNL de Gorj, senatorul Ion Iordache, a postat pe Facebook un filmuleț în care se mândrește că ”echipa PNL Gorj se mărește cu încă patru primari și organizațiile lor din comunele Urdari, Ionești, Bolboși și Prigoria”. ”Le urez un călduros bun venit! Hai la treabă!”, mai scrie senatorul. În filmulețul de 1 minut jumate, […]
Deoarece viaţa impune umplerea golurilor emoţionale, deseori se apelează la substanţa sau comportamentul care sunt cel mai la îndemână, iar drogul poate fi reprezentat de orice element care perturbă echilibrul biochimic al creierului, spune dr. Catinca Pătraşcu, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi. Aceasta a declarat pentru Agerpres că dependenţa reprezintă unul […]
11.226 de cazuri noi de COVID și 18 decese, între care unul la categoria 30 – 39 de ani, au fost înregistrate săptămâna trecută. 967 de persoane sunt internate în secții și 63 la ATI, dintre care șapte copii sunt la Terapie Intensivă, potrivit buletinului de presă publicat marți de Ministerul Sănătății. În unitățile sanitare […]
Doi profesori universitari din Iași au ales să sprijine studenți cu merite deosebite, chiar dacă fizic dascălii au plecat dintre noi. Prin testament, au lăsat câte o mie de euro pe an, timp de 3 decenii, pentru burse de merit destinate tinerilor.