Articole

Nouăsprezece ţări din UE cer Băncii Europene de Investiţii să finanţeze reînarmarea blocului comunitar

Nouăsprezece ţări din UE cer Băncii Europene de Investiţii să finanţeze reînarmarea blocului comunitar

31 ian. 1
Nouăsprezece ţări din Uniunea Europeană, printre care Franţa şi Germania, au făcut apel la Banca Europeană de Investiţii (BEI) să finanţeze într-un grad mai mare reînarmarea statelor din blocul comunitar în faţa ameninţărilor dinspre Rusia, înaintea unui summit consacrat acestei probleme preconizat pentru luni la Bruxelles, relatează AFP, transmite Agerpres. Într-o scrisoare datată joi, la […]
Preţul gigacaloriei creşte la Iaşi cu aproape 50% pentru populaţie şi cu 130% pentru consumatorii non-casnici

Preţul gigacaloriei creşte la Iaşi cu aproape 50% pentru populaţie şi cu 130% pentru consumatorii non-casnici

31 ian.
Consiliul Local Iaşi a aprobat, vineri, creşterea preţului la gigacalorie, astfel că populaţia va plăti cu 45% în plus faţă de preţul actual, în timp ce operatorii economici vor achita cu peste 130% mai mult, transmite News.ro. Consilierii USR au contestat această majorare, susţinând că la Iaşi CET a ajuns o gaură neagră pentru buget […]
A fost depusă cererea de finanţare pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii Braşov – Bacău / Contractul e estimat la 97 de milioane de lei. UE ar urma să plătească 32 de milioane de lei

A fost depusă cererea de finanţare pentru studiul de fezabilitate al Autostrăzii Braşov – Bacău / Contractul e estimat la 97 de milioane de lei. UE ar urma să plătească 32 de milioane de lei

31 ian. 2
Mii de comprimate de ecstasy ascunse în hrană pentru câini, aduse de doi traficanţi din Olanda

Mii de comprimate de ecstasy ascunse în hrană pentru câini, aduse de doi traficanţi din Olanda

31 ian.
Doi tineri de 32 şi 35 de ani au fost reţinuţi de procurorii DIIICOT, fiind acuzaţi că au adus din Olanda peste 4.600 de comprimate de ecstasy, drogurile fiind ascunse într-o pungă cu hrană pentru câini, transmite Agerpres. „Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2024, persoanele cercetate, împreună cu o altă […]
NATO vrea să-şi întărească prezenţa în Arctica pentru a calma preocupările de securitate ale lui Trump

NATO vrea să-şi întărească prezenţa în Arctica pentru a calma preocupările de securitate ale lui Trump

31 ian.
În interiorul NATO se desfăşoară discuţii cu privire la o posibilă propunere făcută preşedintelui american Donald Trump ce ar presupune o extindere majoră a prezenţei militare aliate în Arctica, cu scopul de a calma tensiunile privind statutul Groenlandei ca teritoriu autonom al Danemarcei, chestiune ce a atras atenţia datorită interesului manifestat faţă de insulă de […]
Ministrul Finanţelor: Cu alocări record pentru investiţii şi reducerea deficitului la 7%, România are un buget care asigură plata salariilor şi pensiilor, ajută pe cei vulnerabili şi oferă fonduri pentru dezvoltarea economiei şi comunităţilor locale

STUDIU Concentraţii ridicate de microplastice şi nanoplastice, descoperite în placenta copiilor născuţi prematur / „Este posibil ca materialele plastice acumulate să contribuie la riscul şi apariţia naşterii premature”

Val de drone ruse asupra Ucrainei. Pentru a treia zi consecutiv este atacată regiunea Odesa

Val de drone ruse asupra Ucrainei. Pentru a treia zi consecutiv este atacată regiunea Odesa

31 ian.
Rusia a lansat un val de drone în noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei şi a atacat pentru a treia zi consecutiv regiunea Odesa (sud), unde atacul a făcut patru răniţi, a avariat un spital şi un depozit de cereale în oraşul-port Cernomorsk de la Marea Neagră, potrivit agenției de știri Reuters şi publicației […]
Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă nu se reia tranzitul gazului rusesc prin Ucraina

Viktor Orban: Ungaria va bloca sancţiunile UE împotriva Rusiei dacă nu se reia tranzitul gazului rusesc prin Ucraina

31 ian.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a ameninţat vineri că va bloca următoarea prelungire a sancţiunilor UE împotriva Rusiei dacă Bruxellesul nu va ajuta la reluarea tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina, care a fost oprit la 1 ianuarie, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Orban a declarat pentru postul de radio public ungar că […]
Kim Jones, director artistic al liniei de modă masculină, părăsește Dior Homme după șapte ani

Kim Jones, director artistic al liniei de modă masculină, părăsește Dior Homme după șapte ani

31 ian.
Kim Jones se retrage din funcția de director artistic al liniei de modă masculină Dior Homme, deținută de LVMH, după șapte ani de activitate. Deocamdată, nu a fost anunțat un succesor, iar viitoarele sale planuri rămân necunoscute, relatează BoF. Jones s-a alăturat Dior în 2018, după o perioadă la Louis Vuitton, și a redefinit estetica […]
Nivel alarmant de poluare a aerului la Bangkok. Autorităţile provinciale din Thailanda, somate să ia măsuri

Nivel alarmant de poluare a aerului la Bangkok. Autorităţile provinciale din Thailanda, somate să ia măsuri

31 ian.
Guvernul thailandez a ordonat autorităţilor provinciale să impună interzicerea arderii miriştilor, una dintre cauzele poluării aerului care a atins din nou cote alarmante, vineri, la Bangkok, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Bangkok figura, vineri dimineaţă, printre cele mai poluate zece oraşe din lume, cu un nivel de microparticule PM 2,5 de şase […]
Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației în proiectul noilor planuri-cadru de liceu 2025

Gramatica va fi introdusă la clasele a IX-a și a X-a „în unități de învățare”, la limba română, anunță ministerul Educației în proiectul noilor planuri-cadru de liceu 2025

31 ian. 2
Proteste în toată Germania după alianţa dintre conservatori şi AfD la votul pentru o moţiune antiimigraţie

Proteste în toată Germania după alianţa dintre conservatori şi AfD la votul pentru o moţiune antiimigraţie

31 ian.
Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă joi în oraşe din întreaga Germanie după ce o moţiune controversată cerând reforme în domeniul migraţiei a fost adoptată în parlament cu o zi înainte, cu sprijinul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), potrivit agenției de știri dpa, citate de Agerpres. Creştin-democraţii de centru-dreapta […]
Un angajat a înşelat compania Ikea cu 88.000 de euro prin retururi fictive de produse

Un angajat a înşelat compania Ikea cu 88.000 de euro prin retururi fictive de produse

31 ian.
Un angajat de la Ikea Bucureşti a fost trimis în judecată pentru fals informatic şi înşelăciune, fiind acuzat că a efectuat 55 de operaţiuni fictive de retur produse, încasând pe nedrept peste 88.000 de euro, transmite Agerpres. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, începând din iunie 2021 până în noiembrie 2023, […]
Colonelul Dragomir, urmărit penal în ”Dosarul Revoluției din Sibiu”, a stat față în față cu foștii milițeni și securiști / O parte dintre ei au stat câteva săptămâni în bazinul școlii militare / „Trecutul îl putem cosmetiza, prezentul îl putem ameliora, viitorul, istoria ne va judeca”

România, Franţa, Germania şi alte 9 ţări UE solicită Comisiei Europene să protejeze alegerile din Europa de interferenţele străine

România, Franţa, Germania şi alte 9 ţări UE solicită Comisiei Europene să protejeze alegerile din Europa de interferenţele străine

31 ian.
România, alături de Franţa, Germania şi alte nouă ţări din Uniunea Europeană cer Comisiei Europene să îşi folosească prerogativele pe care le are prin Legea serviciilor digitale pentru a proteja integritatea alegerilor europene de interferenţele străine, se arată într-o scrisoare semnată de cele 12 ţări, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. În scrisoare, […]
China poate să închidă canalul Panama în cazul unui conflict cu SUA, avertizează secretarul de stat american

China poate să închidă canalul Panama în cazul unui conflict cu SUA, avertizează secretarul de stat american

31 ian.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că nu are „niciun dubiu” că China are un plan de acţiune în caz de situaţii excepţionale, care prevede închiderea canalului Panama în cazul unui conflict cu SUA, subliniind că Washingtonul intenţionează să soluţioneze ceea ce consideră a fi o ameninţare la adresa securităţii naţionale a […]
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Secțiune susținută delogo

Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek

31 ian.
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA, potrivit agenției de știri Reuters, citată de Agerpres. „În acest moment, DeepSeek este în curs de verificare de către CAO şi nu este […]
Donald Trump este sigur că Egiptul şi Iordania vor primi palestinieni strămutaţi, deși ambele țări au respins un astfel de transfer

Donald Trump este sigur că Egiptul şi Iordania vor primi palestinieni strămutaţi, deși ambele țări au respins un astfel de transfer

31 ian. 1
Egiptul şi Iordania vor primi palestinieni strămutaţi, „o vor face”, a dat asigurări Donald Trump, chiar dacă cele două ţări au respins un astfel de transfer, menţionat de preşedintele american, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Facem multe pentru ei şi o vor face”, a declarat joi Trump, la Casa Albă, unui jurnalist […]
Reacția unui cercetător la ”aurul monoatomic” al lui Călin Georgescu: ”Poate e ceva specie de aur folosită de daci” / ”Poate a vrut să zică aur monoizotopic (…) dar oricine din universul ăsta care are aur, are de fapt aur monoizotopic”

31 ian. 6
O curte de apel din SUA anulează o interdicţie privind achiziţionarea de arme de mână pentru americanii de 18-21 de ani

O curte de apel din SUA anulează o interdicţie privind achiziţionarea de arme de mână pentru americanii de 18-21 de ani

31 ian. 1
O curte de apel americană a decis joi că o lege care interzicea achiziţia de arme de calibru mic de către clienţi cu vârsta între 18 şi 21 de ani din magazinele de profil agreate de statul federal este neconstituţională, într-o ţară în care violenţa cu arme de foc face ravagii, relatează AFP. Judecătorii Curţii […]