Mai mulţi saci cu cereale au căzut, marţi, dintr-un camion, pe sensul de mers Bucureşti-Piteşti al A1, motiv pentru care se circulă pe banda de urgenţă, transmite News.ro. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 32+500 metri, în zona localităţii Palanca, judeţul Giurgiu, încărcătura unui autocamion […]
Trei copii mici, în vârstă de opt luni, doi şi respectiv patru ani, ai unui cuplu de români stabiliţi în Spania au murit într-un tragic accident de circulaţie petrecut în provincia Cuenca din regiunea autonomă Castilia-La Mancha, în timp ce părinţii lor au fost grav răniţi. Doi adulţi dintr-o altă maşină implicată în accident au […]
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că nu are în vedere un summit cu omologul său chinez Xi Jinping, dar a precizat că ar putea merge în vizită în China la invitaţia lui Xi, despre care Trump a spus că a fost prelungită, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. „Aş putea merge […]
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ solicită demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi au anunţat că începând de miercuri vor picheta sediul ministerului, transmite Agerpres. „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”, în numele celor peste 250.000 de salariaţi ale căror interese le reprezintă, îşi exprimă […]
Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, a anunţat, marţi, că a trimis Corpul de Control la Metrorex pentru a verifica toate contractele şi sporurile acordate, transmite News.ro. ”Am trimis, astăzi, Corpul de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii să efectueze un control tematic la ”METROREX” – Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti”, anunţă, marţi, ministrul Transporturilor. […]
Numărul persoanelor care suferă de foamete în întreaga lume a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2024, după creşterea bruscă din perioada pandemiei COVID-19, dar conflictele armate şi schimbările climatice au agravat malnutriţia în mare parte a Africii şi a Asiei de Vest, conform unui raport al ONU publicat luni, dar care nu reflectă […]
Digi Romania modifică, de la 1 august, tarifele serviciilor furnizate şi bunurilor livrate, aplicând noul procent al TVA de 21%, potrivit Legii nr. 141/2025 prin care se modifică cota generală de TVA, de la 19% la 21%. Valorile actualizate ale tarifelor şi preţurilor practicate vor fi disponibile pe pagina oficială www.digi.ro, în secţiunea specifică fiecărui […]
Numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a scăzut în iunie, în ritm anual, cu 3,1%, la aproximativ 1,43 milioane, cei mai mulţi fiind din România, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică, informează portalul de știri Novinite, citat de Agerpres. Călătoriile în scop de afaceri au înregistrat un declin de 9,3%, cele în scopuri […]
Kârgâzstanul va institui un monopol de stat asupra furnizării şi distribuţiei de internet pentru cel puţin un an, în special pentru a „consolida transformarea digitală” a acestei ţări din Asia Centrală, considerată până de curând singurul regim democratic din această regiune autoritară, relatează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres. O ţară muntoasă şi fără […]
O femeie de 48 de ani, angajată a unei instituţii financiare nebancare (IFN), a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore sub acuzaţia că ar fi delapidat circa 176.000 de lei din patrimoniul societăţii, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Femeia ar fi transferat banii către propriul cont şi către contul unui bărbat […]
Actrița cu dublă cetățenie, română și italiană, Cristina Cepraga, a fost decorată de Președintele Sergio Mattarella cu titlul de Cavaler al Ordinului Stelei Italiei. Decretul Președintelui poartă data 22 mai 2025, publicat în Gazzetta Ufficiale 7.06.2025, anunță jurnalista Miruna Cajvaneanu pe pagina ei de Facebook. „Onorată și măgulită să fiu medaliată de Președintele Mattarella și […]
Violonistul israeliano-american Amit Peled, care se pregătea să ia cina într-o pizzerie din Viena împreună cu doi colegi artiști, ar fi fost invitat să părăsească localul de către un chelner care tocmai îi auzise vorbind în ebraică. Artistul a povestit acest incident, care, potrivit lui, a avut loc pe 23 iulie, pe rețelele sale de […]
Trei oameni și-au pierdut viața în inundațiile catastrofale din Suceava, iar autoritățile continuă operațiunile de salvare, mai ales în zona localității Broșteni, măturată de ape.
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a afirmat marţi, legat de crearea unui stat palestinian, că „acest lucru nu se va întâmpla” şi a subliniat că ofensiva din Gaza nu se va încheia atât timp cât Hamas rămâne la putere, indiferent de „câtă presiune se pune asupra Israelului”, relatează agențiile . EFE, AFP şi Reuters, […]