Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Armata ucraineană modifică modul în care se face recrutarea. Comandantul armatei a anunțat că în curând vor fi introduse contracte pe termen scurt și un sistem de rotație pentru militari, transmite Mediafax.
Forțele Armate ale Ucrainei se pregătesc să introducă contracte pe termen scurt pentru persoanele care au fost lăsate să plece din armată din motive de sănătate, dar care doresc să se întoarcă la serviciu, a anunțat comandantul suprem Oleksandr Syrskyi. Într-un interviu pentru Militarnyi, Syrskyi a spus că noile contractele vor avea termene minime de serviciu cuprinse între 6 și 9 luni.
Pentru personalul aflat în prezent în serviciu, noul termen al contractului va fi de 10 luni, în timp ce recruții vor continua să semneze contracte standard pentru 2-3 ani sau mai mult.
Comandantul suprem a mai spus că armata plănuiește să creeze un sistem de rotație în trei schimburi, permițând unităților să se rotească la fiecare două luni. Comandamentul militar va monitoriza procesul.
În ceea ce privește războiul, Syrskyi a vorbit despre o potențială amenințare din partea Belarusului și a spus că prima linie a frontului se întinde pe aproximativ 1200 de kilometri. În același timp, unitățile ucrainene au început să facă din ce în ce mai multe contraatacuri și operațiuni ofensive. Potrivit lui Oleksandr Syrskyi, în prezent pierderile totale ale Rusiei sunt de aproximativ 3,5 ori mai mari decât cele ale Ucrainei.