Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Armata israeliană a anunţat sâmbătă seara că a „încheiat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza” şi se concentrează acum pe dezmembrarea mişcării islamiste palestiniene „în centrul şi sudul acestui teritoriu”, scrie AFP, citat de Agerpres.ro.
„Vom face acest lucru în alt fel (…) este nevoie de timp, nu există scurtături în lupta împotriva terorismului”, a declarat generalul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-o conferinţă de presă, în timp ce războiul intră duminică în a patra lună.
Israelul a promis că va distruge organizația teroristă Hamas după atacul său fără precedent pe teritoriul israelian din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, în principal civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale israeliene. Mai mult de 250 de persoane au fost răpite, dintre care peste o sută au fost eliberate în timpul unui armistiţiu la sfârşitul lunii noiembrie.
sursa: Agerpres.ro