Home » Articole » Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI abia peste trei ani

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI abia peste trei ani

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI abia peste trei ani
Sursă foto: Unsplash
Ascultă articolul

Apple nu se grăbeşte să monetizeze suita cu funcţii de inteligenţă artificială pe care le va grupa sub egida Apple Intelligence, acest lucru putând să se întâmple în 2027, transmite News.ro.

Cel puţin asta susţin sursele din cadrul companiei citate de Bloomberg. Oficial, compania americană nici nu a spus vreodată până acum că are de gând să vândă astfel de abonamente.

- articolul continuă mai jos -

Aceleaşi surse susţin că executivii Apple au în vedere crearea unui abonament Apple Intelligence+, după modelul iCloud+, care să includă funcţii ce nu sunt disponibile gratuit.

Însă, compania trebuie până atunci să lanseze suficiente funcţii de inteligenţă artificială pentru a avea prima oară un set gratuit şi abia apoi să vină şi cu funcţiile suplimentare pentru un abonament.

Primele funcţii de inteligenţă artificială pentru iPhone vor fi lansate undeva spre finele anului, când compania va livra update-ul iOS 18.1. Apple va continua să actualizeze suita Intelligence în anii care vor urma, îmbunătăţind funcţiile lansate şi adăugând altele noi.

Apple Intelligence+ se va adăuga celorlalte servicii vândute de Apple celor care-i folosesc produsele, alături de Apple TV+, Apple Music, Apple Arcade, iCloud+ şi, în curând, Emergency SOS.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole