Home » Analize » Anglia: Număr-record de morţi din cauza consumului de alcool în timpul carantinei din pandemie

Anglia: Număr-record de morţi din cauza consumului de alcool în timpul carantinei din pandemie

Anglia: Număr-record de morţi din cauza consumului de alcool în timpul carantinei din pandemie
sursa foto: Pexels.com
Ascultă articolul

Numărul anual al morţilor din cauza consumului de alcool a atins un vârf în 2020 în Anglia şi Ţara Galilor, anunţă joi Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS), citat de News.ro. 7.423 de persoane au murit în 2020 din cauza unui consum excesiv de alcool, în creştere cu 20% faţă de datele din 2019.

Este vorba despre cel mai mare număr de decese anuale de la înregistrarea acestor date, în 2001.

- articolul continuă mai jos -

Nivelul mortalităţii din cauza consumului de alcool în primul trimestru din 2020 – din ianuarie în martie – era ”statistic similar celui din anii precedenţi”, subliniază ONS, ”însă nivelul în al doilea, al treilea şi al patrulea trimestru din 2020 au fost semnificativ mai mari decât cele din oricare alţi ani”.

”ONS anunţă că această creştere coincide cu începutul pandemiei” covid-19, potrivit lui Sadie Boniface, directoarea de cercetare la Institute of Alcohol Studies, dar şi cu o serie de carantine, dintre care prima a fost anunţată de Guvernul britanic la 23 martie 2020.

Morţile înregistrate de ONS sunt, majoritatea, legate de probleme de dependenţă pe termen lung – 80% au fost cauzate de o boală de ficat provocată de alcool, 10% au fost cauzate de comportamente sau stări mentale periculoase legate de consumul de alcool, iar 6% unei intoxicaţii alcoolice.

În opinia sa, cauzele acestei ”alarmante” constatări sunt mai degrabă de căutat în creşterea consumului de alcool la persoane care beau deja mult, dar şi în lipsa ”accesului la îngrijiri”. ”De exemplu, bolile de ficat constituie adesea urgenţe, însă oamenilor le poate fi frică să se ducă la urgenţe, din cauza virsului” SARS-CoV-2, explică ea.

sursa foto: Pexels.com

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole