G4Media.ro

Angela Merkel susține că Germania se află în al treilea val de…

Angela Merkel susține că Germania se află în al treilea val de COVID-19: Nu ne putem permite urcuşuri şi coborâşuri

Germania se află într-un al treilea val al pandemiei de coronavirus, le-a spus marţi cancelarul Angela Merkel parlamentarilor din cadrul partidul ei conservator, relatează Reuters, care citează două surse care au participat la întâlnire.

”Acum suntem în al treilea val”, a afirmat ea potrivit surselor citate , avertizând că orice relaxare a restricţiilor introduse la sfârşitul anului trecut şi prelungite până la 7 martie trebuie să se facă cu atenţie şi treptat.

Închiderea tuturor afacerilor neesenţiale şi controalele la frontieră cu Austria şi Republica Cehă, unde au fost depistate focare legate de o tulpină mai infecţioasă a virusului, au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.

Dar o vaccinare lentă şi riscul de focare majore de variante cu răspândire rapidă deja identificate în Germania ar putea afecta orice reducere a restricţiilor.

”Nu ne putem permite urcuşuri şi coborâşuri”, le-a spus Merkel participanţilor, sugerând că doreşte ca orice revenire la viaţa normală să fie făcută cu atenţie pentru a evita reintroducerea unor restricţii dacă se va înregistra o creştere a cazurilor de infecţii.

Ea a adăugat că dacă testele rapide vor deveni mai disponibile şi va creşte capacitatea de testare revenirea la normalitate ar putea fi mai durabilă, au menţionat sursele citate.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ The National

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Mai multi migranti, mai multi migranti…sa-i imbarcam pe toti migranti din Romania ca Merckel i-a chemat!

  2. Europa si SUA tot valuri si iar valuri anunta…in timp ce in China si restul lumii viata revine la normal…

  3. Angela e la al treilea reich, menopauză sau criză de alheimtzer să nu uite că în anii 70 s a umplut de detoate la Costinești făcând nudism poate de la epavă i se trage.