Autorităţile prahovene au emis, marţi seară, un mesaj de tip RO-ALERT pentru a semnala prezenţa unui urs pe strada Ferdinand din staţiunea Sinaia, relatează Agerpres. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) anunţă că, pentru asigurarea măsurilor specifice, o ambulanţă SMURD a fost mobilizată în zonă. Un mesaj similar a fost emis, duminică după-amiază, după ce […]
ÎPS Teodosie a pierdut definitiv procesul împotriva Universității „Ovidius” din Constanța, care a refuzat să îi prelungească postul de profesor titular după ce a împlinit 65 de ani, vârsta de pensionare. Decizia Curții de Apel Galați este definitivă. Arhiepiscopul Tomisului pierduse în primă instanță la Tribunalul Constanța. Minuta ședinței de la Curtea de Apel Galați: […]
Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare, de 1,5 tone greutate, a dispărut din locul unde fusese depozitată, în municipiul Tecuci, în timp ce autorităţile au dezbătut fără succes de aproape 20 de ani un eventual amplasament, anunță Viața Liberă din Galați. Lucrarea a costat 900 milioane de lei vechi, în urmă cu 20 de […]
Pompierii din Dâmboviţa au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins chiliile Mănăstirii Nucet. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reuşit să salveze Paraclisul mănăstirii construit din lemn. ”Se acţionează pentru decopertarea acoperişului şi verificarea spatiilor in vederea identificării eventualelor focare ascunse. în interiorul mănăstirii la momentul izbucnirii incendiului se aflau […]
Trei angajați ai CFR au fost răniți, luni seara, după ce generatorul dintr-un plug de deszăpezire feroviar a explodat, în gara Lunca Ilvei, din județul Bistrița Năsăud. Cele trei persoane rănite sunt angajaţi ai CFR, domiciliaţi în Vatra Dornei, judeţul Suceava, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Din primele informaţii, explozia s-a […]
Un bărbat a murit, luni seara, într-un accident de muncă pe un şantier din municipiul Braşov, relatează Agerpres. Bărbatul avea 48 ani şi a fost surprins şi accidentat de o dală dintr-un utilaj, a informat IPJ Braşov. Cadavrul lui a fost preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, în vederea stabilirii cu […]
Retailerul Mega Image retrage de pe piaţă un sortiment de cârnaţi în urma unei posibile contaminări cu Salmonella, potrivit anunţului postat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Este vorba despre produsul DLL MINI CARNATI 125G, număr lot 541858 cu termen de valabilitate 20 aprilie 2022. „Dorim să vă aducem la cunoştinţă […]