Anchete

Un procuror prahovean care fusese cercetat de DNA într-un dosar al fugarului Sebastian Ghiță, promovat șef peste dosarele de mediu la Parchetul General. Aurelian Mihăilă a fost achitat după ce controversata Secție Specială a refuzat să facă apel

10 oct. 6
Primarul din Medgidia, Valentin Vrabie (PNL), condamnat definitiv la un an și șapte luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual

10 oct. 1
Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar privind fraudarea unui concurs

Mai multe percheziții au avut loc, marți, la sediul Ministerului Sănătății și la domiciliul unor persoane fizice, într-un dosar privind fraudarea unui concurs. Este vorba despre un concurs pentru ocuparea funcției de consilier clasa I, grad superior, în cadrul Direcției Politici de Resurse Umane în Sănătate – Biroul recunoaștere a calificărilor şi reglementare. UPDATE 18.40: […]
SRI, raportul pe 2020: Grupurile de criminalitate organizată au gestionat rutele de transport de droguri prin România pentru rețele străine / Companii cu capital străin au ascuns profitul prin tranzacții cu firme afiliate

10 oct. 5
USR acuză PSD și PNL că au numit ”impostori” la șefia Curții de Conturi și ANCOM

10 oct. 7
USR a criticat marți PSD și PNL pentru numirile făcute în conducerea Curții de Conturi și a ANCOM și a spus că e vorba despre ”politruci pe care îi recomandă doar carnetul de partid”. ”PSD și PNL pun pe butuci două instituții cheie în statul român, una dintre ele fiind fix cea care ar trebui să […]
Libertatea: Motivele invocate de medicii de la „Bagdasar Arseni” care au refuzat să mai facă gărzi - plimbatul pacienților între spitale, primirea celor cu arsuri în lipsă de locuri, tratarea pacienților arși grav care ar trebui tratați în centre de arși

Libertatea: Motivele invocate de medicii de la „Bagdasar Arseni” care au refuzat să mai facă gărzi – plimbatul pacienților între spitale, primirea celor cu arsuri în lipsă de locuri, tratarea pacienților arși grav care ar trebui tratați în centre de arși

10 oct. 1
Președintele Zelenski a ajuns la București: „România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai neagră zi a noastră”

10 oct.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marți la București, unde efectuează o vizită de o zi. Programul include discuții cu omologul său român, Klaus Iohannis, și va susține un discurs în plenul reunit al Parlamentului, la ora 17.00. Potrivit unui mesaj postat pe contul X (ex-Twitter) al lui Zelenski, vizita are drept scop „consolidarea relațiilor […]
Ministrul Boloș: Lobby-ul păcănelelor a ajuns și la Finanțe. Când și-a dat seama, a înlocuit câțiva șefi (Europa Liberă)

09 oct. 1
Ministrul Marcel Boloș afirmă, într-un interviu pentru Europa Liberă, că a simțit efectul lobbyul industriei jocurilor de noroc chiar în instituția pe care o conduce. Boloș a declarat că unii angajați ar fi tergiversat supraimpozitarea industriei de profil, motiv pentru care i-a înlocuit din funcții. După ce premierul Marcel Ciolacu a acuzat public că este […]
Tribunalul București decide înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar pentru mama lui Vlad Pascu / Decizia nu este definitivă

09 oct. 3
Tribunalul București a decis, luni, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pentru Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu. Decizia poate fi contestă. Miruna Pascu a fost trimisă în judecată pentru încercarea de influențare a martorilor. Minuta instanței: În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen rap. la art. 215 C.pr.pen. dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv […]
Dacian Cioloș: Îi cer lui Marcel Ciolacu să spună dacă legea prin care PSD a transformat Delta Dunării în pajiște a fost făcută pentru firmele lui Paul Stănescu să primească fonduri europene de milioane de euro

09 oct. 8
Grupare de români și cetățeni străini specializată în traficul cu heroină, destructurată / Polițiștii au urmărit până în Ucraina un lot dintr-un transport de 186 kg de heroină care a intrat Portul Constanța anul trecut / Valoarea estimată a drogurilor este de 3,5 milioane de euro

09 oct.
VIDEO Cu câteva zile înainte de proces, fostul șef al Inspecției Judiciare Lucian Netejoru s-a întâlnit cu unul dintre magistrații din completul care judecă excluderea judecătoarelor Panioglu și Guluțanu

09 oct. 7
Clotilde Armand anunță că a dispus suspendarea activității a nouă terase celebre din Parcul Herăstrău și de pe Calea Victoriei pentru că dau muzica tare: Nuba, IT Cucina, Kayo, Funky Lounge, Bar 112 și Grădina Monteoru

Masacrul organizat de teroriștii Hamas la festivalul de muzică din Israel: atacatorii au executat cu sânge rece cele 260 de victime și au căutat ”copac cu copac”

Șapte medici de la spitatul de stat ''Bagdasar Arseni'' din București nu mai vor să facă gărzi și invocă un presupus ”risc de malpraxis”. Conducerea spitalului anunță că cinci dintre ei sunt vizați de plângeri penale

Șapte medici de la spitatul de stat ”Bagdasar Arseni” din București nu mai vor să facă gărzi și invocă un presupus ”risc de malpraxis”. Conducerea spitalului anunță că cinci dintre ei sunt vizați de plângeri penale

09 oct.
Cum și-a cumpărat senatorul PNL Liviu Voiculescu cu 101 mii euro un penthouse de 230 mp în Brașov, de la stat deși avea locuință în Spania / El l-a nășit pe directorul din ANL care a aprobat achiziția

09 oct. 9
30.000 de pastile de alprazolam, substanța activă din Xanax, găsite în mașina unui bărbat în Vâlcea/ Bărbatul, care a mai fost condamnat pentru trafic de droguri, a fost reținut după ce a fugit de poliție

08 oct.
SURSE Cum ar fi ajuns în pragul prescrierii dosarul în care Marian Vanghelie a primit 11 ani și 8 luni de detenție pentru corupție/ DOCUMENTE Cum au fost anulate probe cheie din cauza unor adrese eronate ale SRI

08 oct. 17
Un sindicat al Curții de Conturi critică o inițiativă a conducerii instituției și semnalează prevederi incompatibile Codul Muncii

07 oct. 1
Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER) critică o inițiativă a conducerii instituției, reprezentată de Mihai Busuioc, într-un comunicat de pe site-ul instituției. Sindicaliștii susțin că proiectul statutului auditorului public extern și ale proiectului Codului de conduită al personalului Curții de Conturi conține prevederi incompatibile cu cele reglementate în Codul Muncii. SNAPER solicită […]
O minoră de 12 ani este căutată de polițiștii din Vrancea după ce nu s-a mai întors acasă

07 oct.
Poliţiştii din Vrancea caută o minoră în vârstă de 12 ani, care a plecat vineri seara de la domiciliul din comuna Tâmboeşti şi nu a mai revenit, informează sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), transmite Agerpres.ro. „La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 20,30, minora Nicuţu Gabriela Ionelia, de 12 ani, a plecat […]
Info Sud-Est: De ce durează minimum 5 ani renovarea unei clădiri din mediul rural/ O treime din școlile, grădinițele și căminele din Tulcea care ar trebui renovate cu bani din ITI Delta Dunării sunt neterminate, iar primăriile plătesc penalități (foto, video)