Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cere demisia de onoare a ministrului Antreprenoriatului şi turismului Daniel Cadariu, precizând că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism, scrie News.ro.
„Agenţiile de turism cer demisia de onoare a ministrului Daniel Cadariu. ANAT consideră că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism. Marti, 30 august, dl. ministru Cadariu avea o ieşire publică în care informa opinia publică asupra realizărilor celor 9 luni de mandat şi declara că „începe munca pentru programul HoReCa 2, respectând cadrul temporar Ucraina, mai ales că turismul reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale. Da, cifrele au crescut cu 37% faţă de anul 2021, dar prin măsuri concrete şi eficiente putem să atingem ţinta de 10% din PIB pentru industria de turism”. I-am oferit un răgaz suplimentar pentru a vedea, într-un final, vreo urmă de concretizare a tuturor promisiunilor făcute, încă de la preluarea mandatului, reprezentanţilor industriei de turism şi HoReCa, ce-i drept, într-o manieră mult mai abilă şi convingătoare decât predecesorii săi. Cu toată aprecierea pentru deschiderea la dialog şi abilităţile de comunicare ale D-lui Ministru Cadariu, nu putem, totuşi, să nu avem nicio reacţie când, 9 luni mai târziu, nimic din cele discutate nu s-a pus în practică”, arată ANAT.
Potrivit reprezentanţilor ANAT, ministrul a constituit grupuri de lucru cu reprezentanţi din toate domeniile din subordine, a mers în turnee prin ţară, pentru ca în final să se stingă, ”lăsând în loc mulţi secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică”.
Citește integral pe economedia.ro