Analize

Berlinul afirmă că UE trebuie să "evite o cursă a subvențiilor" cu Statele Unite

Berlinul afirmă că UE trebuie să „evite o cursă a subvențiilor” cu Statele Unite

19 ian.
Uniunea Europeană trebuie să „evite o cursă a subvențiilor” cu Statele Unite, a declarat vineri, la Davos, ministrul german de finanțe Christian Lindner, citat de agenția Reuters. „Sunt îngrijorat de faptul că anumiți politicieni din Uniunea Europeană sunt înclinați să subvenționeze aproape totul, dar trebuie să evităm o cursă a subvențiilor, pentru că nu ne […]
Papa Francisc susține că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, care trebuie „disciplinat cu răbdare”

Papa Francisc susține că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, care trebuie „disciplinat cu răbdare”

19 ian.
Papa Francisc a declarat că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu” care trebuie „disciplinat cu răbdare”, relatează BBC. De asemenea, el a avertizat împotriva pornografiei, despre care a spus că aduce „satisfacție fără o relație” și poate duce la dependență. Discursul său de la Vatican a făcut parte dintr-o serie de predici despre […]
Bloomberg: Susținătorii lui Rutte fac presiuni în spatele ușilor închise pentru ca premierul olandez să preia conducerea NATO înainte de alegerile europarlamentare din vară / Unele țări de pe flancul estic încă nu i-au acordat sprijinul

19 ian. 3
Iranul a efectuat manevre de apărare aeriană în apropiere de Pakistan

Iranul a efectuat manevre de apărare aeriană în apropiere de Pakistan

19 ian.
Iranul a declarat vineri că a efectuat cu succes manevre militare de apărare antiaeriană cu ajutorul dronelor de-a lungul coastelor sale din sudul țării, pe fondul unor tensiuni regionale intense, transmite agenția Reuters. Pakistanul a bombardat joi ceea ce a descris ca fiind baze separatiste armate din Iran, ca represalii la o acțiune similară a […]
Danemarca a alocat circa 400 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii în Arctica şi Atlanticul de Nord

Danemarca a alocat circa 400 de milioane de dolari pentru întărirea securităţii în Arctica şi Atlanticul de Nord

19 ian.
Danemarca a alocat 2,74 miliarde de coroane daneze (400 de milioane de dolari) pentru întărirea supravegherii şi securităţii în Arctica şi în Atlanticul de Nord cu drone cu rază lungă de acţiune, ca parte a unui acord-cadru mai larg pentru întărirea capacităţilor sale de apărare şi îndeplinirea obiectivelor NATO, informează vineri Reuters, citată de Agerpres. […]
Inteligenţă Artificială şi sănătate, o combinaţie câştigatoare... sau nu, avertizează Organizația Mondială a Sănătății
Secțiune sustinută de logo

Inteligenţă Artificială şi sănătate, o combinaţie câştigatoare… sau nu, avertizează Organizația Mondială a Sănătății

19 ian.
Inteligenţa artificială (IA) ar putea revoluţiona îngrijirile în domeniul sănătăţii facilitând, de exemplu, dezvoltare de medicamente sau accelerând detectarea unor boli, dar OMS consideră că trebuie acordată mai multă atenţie riscurilor, relatează AFP, citată de Agerpres. Într-un document publicat joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii analizează pericolele şi beneficiile utilizării unor mari modele multimodale (numite LMM) […]
La zece ani de la înființare, partidul spaniol Podemos se luptă pentru supraviețuire

La zece ani de la înființare, partidul spaniol Podemos se luptă pentru supraviețuire

19 ian.
Erodat de diviziuni și în cădere liberă în sondaje, partidul spaniol de stânga radicală Podemos se află într-o criză profundă cu doar câteva luni înainte de alegerile europene, care îi vor determina viitorul la zece ani de la crearea sa, scrie agenția AFP, citată de boursorama.com. Este acesta cântecul de lebădă după momentul de glorie? […]
Mai multe plângeri penale, depuse în Elveția împotriva președintelui israelian, care a participat la Forumul Economic Mondial de la Davos

Mai multe plângeri penale, depuse în Elveția împotriva președintelui israelian, care a participat la Forumul Economic Mondial de la Davos

19 ian. 1
SUA afirmă că nu sunt în război cu rebelii houthi din Yemen: „Nu căutăm războiul. Ceea ce facem cu partenerii noştri este autoapărare”

SUA afirmă că nu sunt în război cu rebelii houthi din Yemen: „Nu căutăm războiul. Ceea ce facem cu partenerii noştri este autoapărare”

19 ian.
Un tribunal din Thailanda ordonă guvernului să acţioneze în termen de 90 de zile împotriva poluării atmosferice

Un tribunal din Thailanda ordonă guvernului să acţioneze în termen de 90 de zile împotriva poluării atmosferice

19 ian.
Un tribunal thailandez a ordonat vineri guvernului să propună în termen de 90 de zile un plan de urgenţă împotriva poluării atmosferice, poluare care ar urma să ajungă la niveluri ridicate în următoarele luni în această ţară, informează AFP, citată de Agerpres. Curtea administrativă din Chiang Mai (nord) a cerut agenţiei guvernamentale însărcinate cu mediul […]
Reuters: Arabia Saudită încă ia în calcul o invitaţie de a deveni membră a grupului ţărilor BRICS

Reuters: Arabia Saudită încă ia în calcul o invitaţie de a deveni membră a grupului ţărilor BRICS

19 ian.
Arabia Saudită încă ia în considerare o invitaţie de a deveni membră a grupului ţărilor BRICS, după ce a fost invitată să se alăture acestuia anul trecut, au declarat joi două surse care au informaţii directe despre acest subiect, pentru Reuters, citată de News.ro. În august, grupul a invitat Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, […]
Google investeşte un miliard de euro într-un centru de date din Marea Britanie

Google investeşte un miliard de euro într-un centru de date din Marea Britanie

19 ian.
Google, care face parte din grupul Alphabet, a anunţat joi că va investi 1 miliard de dolari într-un centru de date din Regatul Unit, care va extinde prezenţa companiei pe această piaţă cheie, transmite Reuters, citată de News.ro. Centrul de date va fi situat pe un teren din Waltham Cross, Hertfordshire, pe care Google l-a […]
Un american cere despăgubiri de 50.000 de dolari de la Dunkin' Donuts, după ce a fost acoperit de excremente în urma „exploziei” unei toalete

Un american cere despăgubiri de 50.000 de dolari de la Dunkin’ Donuts, după ce a fost acoperit de excremente în urma „exploziei” unei toalete

19 ian.
Turismul internaţional se va redresa complet în 2024 - Organizaţia Mondială a Turismului

Turismul internaţional se va redresa complet în 2024 – Organizaţia Mondială a Turismului

19 ian.
Anul acesta, turismul global ar urma să se redreseze complet în urma pandemiei, sosirile turiştilor internaţionali înregistrând probabil un avans de 2% faţă de 2019, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), publicat vineri, transmite Reuters, citată de Agerpres. Sporirea conectivităţii aeriene global şi redresarea solidă a pieţelor din Asia vor permite […]
Samsung va cere bani pentru funcţiile AI de pe smartphone-urile companiei

Samsung va cere bani pentru funcţiile AI de pe smartphone-urile companiei

19 ian. 2
Numeroasele funcţii pe care Samsung le-a implementat pe seria Galaxy S24 şi care au la bază inteligenţă artificială vor putea fi folosite gratuit doar un timp limitat, relatează News.ro. Samsung şi-a prezentat noua serie de flagship-uri, care reprezintă şi unele dintre primele smartphone-uri de pe piaţă cu funcţii extinse de AI preinstalate. Compania coreeană a […]
Hunter Biden va fi audiat de republicani cu privire la afacerile sale suspecte din străinătate

Hunter Biden va fi audiat de republicani cu privire la afacerile sale suspecte din străinătate

19 ian.
Două comisii parlamentare dominate de majoritatea republicană au anunţat joi, după luni de dezbateri aprinse, că fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter Biden, va fi audiat la sfârşitul lui februarie cu privire la afacerile suspecte din străinătate de care aceste comisii îl acuză, informează AFP şi EFE, citate de Agerpres. Om de afaceri în prezent […]
Incendiu la un depozit de petrol rusesc după un atac ucrainean cu dronă

Incendiu la un depozit de petrol rusesc după un atac ucrainean cu dronă

19 ian.
Un depozit petrolier a luat foc în dimineața zilei de vineri, 19 ianuarie, în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina, în urma unui atac cu dronă ucraineană, au anunțat autoritățile ruse, care au precizat că nu au fost raportate victime la acest moment, scrie Le Figaro. „Teroriștii ucraineni au încercat să atace infrastructura de pe […]
China îndeamnă la „restabilirea şi garantarea securităţii căilor navigabile” în Marea Roşie: „Vom urmări îndeaproape evoluţiile şi vom furniza asistenţă”

China îndeamnă la „restabilirea şi garantarea securităţii căilor navigabile” în Marea Roşie: „Vom urmări îndeaproape evoluţiile şi vom furniza asistenţă”

19 ian.
Erdogan şi-a anunţat candidatul la alegerile municipale pentru a recâştiga Ankara / Lupta se va duce între doi sexagenari, care au un trecut comun în extrema dreaptă

Erdogan şi-a anunţat candidatul la alegerile municipale pentru a recâştiga Ankara / Lupta se va duce între doi sexagenari, care au un trecut comun în extrema dreaptă

19 ian.
Se va termina rău pentru Europa, dacă Ucraina este învinsă, avertizează ministrul lituanian de Externe: „Este războiul Europei” / Bătrânul continent „nu a reușit să se trezească la realitate”

Guvernul Canadei a făcut cel mai mare transfer de control teritorial din istorie / Regiunea, bogată în resurse, este de aproape patru ori mai mare decât Franța

Guvernul Canadei a făcut cel mai mare transfer de control teritorial din istorie / Regiunea, bogată în resurse, este de aproape patru ori mai mare decât Franța

19 ian.