Analize

Liderul cecen Kadîrov spune că trupele ruseşti au capturat un sat ucrainean de la graniţă

Liderul cecen Kadîrov spune că trupele ruseşti au capturat un sat ucrainean de la graniţă

10 iun.
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat că forţele ruseşti, conduse de o unitate de forţe speciale cu sediul în Cecenia, au preluat controlul asupra unui sat ucrainean de frontieră, relatează Reuters, transmite News.ro. Kadîrov, care conduce regiunea sa din Caucazul de Sud ca loialist al Kremlinului din 2007, a declarat că unitatea Akhmat-Chechnya a condus […]
SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

10 iun.
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o dată, relatează AFP, transmite Agerpres. Potrivit unor surse diplomatice, votul este planificat pentru […]
Giorgia Meloni spune că este prea devreme pentru a decide asupra unui al doilea mandat pentru von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Giorgia Meloni spune că este prea devreme pentru a decide asupra unui al doilea mandat pentru von der Leyen la șefia Comisiei Europene

10 iun. 2
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat că este prea devreme pentru a da un răspuns cu privire la posibilitatea unui al doilea mandat pentru președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie The Guardian. În cadrul unei intervenții la 102,5 RTL Radio cu privire la rezultatul alegerilor europarlamentare, Meloni a adăugat că rezultatele votului au […]
Alegeri parlamentare anticipate în Franța: președintele Emmanuel Macron ia prin surprindere o clasă politică nepregătită. Dreapta populistă în avantaj

Alegeri parlamentare anticipate în Franța: președintele Emmanuel Macron ia prin surprindere o clasă politică nepregătită. Dreapta populistă în avantaj

10 iun.
Alegeri europarlamentare 2024: partidele centriste păstrează majoritatea, dreapta naționalistă și extremă crește ușor, dar situația politică este mai complicată decât în urmă cu cinci ani

Alegeri europarlamentare 2024: partidele centriste păstrează majoritatea, dreapta naționalistă și extremă crește ușor, dar situația politică este mai complicată decât în urmă cu cinci ani

10 iun. 1
Phenianul lansează noi baloane cu gunoi spre Coreea de Sud și amenință Seulul cu „represalii”

Phenianul lansează noi baloane cu gunoi spre Coreea de Sud și amenință Seulul cu „represalii”

10 iun.
Coreea de Nord a trimis din nou sute de baloane pline de gunoaie spre Coreea de Sud și a avertizat luni că va riposta dacă Seulul va continua „războiul psihologic”. „Ultimul lot de baloane încărcate cu gunoaie trimise duminică conținea deșeuri de hârtie și plastic, fără a fi detectate până acum materiale toxice”, a declarat […]
Avansul electoral al euroscepticilor UE complică candidatura lui Von der Leyen pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Avansul electoral al euroscepticilor UE complică candidatura lui Von der Leyen pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

10 iun. 1
Avansul partidelor naționaliste eurosceptice în alegerile europene riscă să complice candidatura Ursulei von der Leyen pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, chiar dacă președinta în exercițiu a influentului executiv european rămâne favorită pentru acest post, transmite agenția Reuters. Pentru a obține un nou mandat de cinci ani, politicianul german are nevoie de […]
Permisiunea acordată Ucrainei de către SUA de a lovi Rusia a redus cu 16% „teritoriul inviolabil” al agresorului - ISW

Permisiunea acordată Ucrainei de către SUA de a lovi Rusia a redus cu 16% „teritoriul inviolabil” al agresorului – ISW

10 iun.
Analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) estimează că permisiunea limitată de a ataca ținte din Rusia cu arme furnizate a redus zona de spațiu sigur a agresorului cu 16%, scrie cotidianul ucrainean Pravda. Statele limitează utilizarea de către Ucraina a armelor furnizate pentru a lansa lovituri mai mari împotriva teritoriului rusesc în raza […]
LIVE Alegeri europarlamentare: Bardella vizează postul de prim ministru în Franța / Bursa din Paris scade puternic / Extrema dreaptă, pe locul 1 în Franța și Austria, locul 2 în Germania și Belgia / Meloni și partidul său își consolidează poziția în Italia / Înfrângere dură pentru Macron și Scholz / Victorie pentru Tusk în Polonia

10 iun. 3
Premierul Belgiei anunță că va demisiona luni din funcție, în urma rezultatelor de la alegeri

Premierul Belgiei anunță că va demisiona luni din funcție, în urma rezultatelor de la alegeri

10 iun.
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi un prim-ministru „demisionar” începând de luni dimineață, după ce partidul său de centru-dreapta, Open Flemish Liberals and Democrats, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile naționale de duminică, relatează Politico. „Pentru noi a fost o seară deosebit de dificilă, am pierdut. […]
Vladimir Putin rămâne fără timp în încercarea de a realiza o străpungere a liniilor ucrainene (Bloomberg)

Vladimir Putin rămâne fără timp în încercarea de a realiza o străpungere a liniilor ucrainene (Bloomberg)

09 iun.
Timp de luni de zile, armata rusă a obținut doar câștiguri limitate pe câmpul de luptă împotriva trupelor ucrainene lipsite de arme și muniții. Aceasta este o provocare tot mai mare pentru președintele Vladimir Putin, pe măsură ce avantajul armatei sale începe să se erodeze. În condițiile în care Kievul primește acum arme noi în […]
LIVE COMMENT Reacție rapidă. Câteva observații despre rezultatul alegerilor dacă cifrele din sondajele realizate la ieșirea de la urne se confirmă

LIVE COMMENT Reacție rapidă. Câteva observații despre rezultatul alegerilor dacă cifrele din sondajele realizate la ieșirea de la urne se confirmă

09 iun. 13
BREAKING Cutremur politic în Franța: Emmanuel Macron anunță dizolvarea Adunării Naționale și convoacă alegeri anticipate

BREAKING Cutremur politic în Franța: Emmanuel Macron anunță dizolvarea Adunării Naționale și convoacă alegeri anticipate

09 iun. 3
Emmanuel Macron a anunțat duminică seara dizolvarea Adunării Naționale, după victoria extremei drepte la alegerile europarlamentare, transmite AFP. Primul tur de scrutin va avea loc pe 30 iunie, iar cel de-al doilea pe 7 iulie. „Este o decizie serioasă și cu greutate, dar mai presus de toate este un act de încredere”, a spus el. […]
Alegerile pentru Parlamentul European: Dreapta, socialiștii si liberalii rămân majoritari

Alegerile pentru Parlamentul European: Dreapta, socialiștii si liberalii rămân majoritari

09 iun.
Grupurile Partidului Popular European (dreapta), Socialiștilor și Democraților (S&D) și Renew Europe (centriști și liberali) vor păstra împreună majoritatea în Parlamentul European, în pofida unei creșteri a forțelor de extremă dreapta, potrivit proiecțiilor publicate duminică de această instituție, transmite agenția AFP. Cu 181 de locuri prognozate pentru PPE, 135 pentru S&D și 82 pentru Renew […]
Reunirea Națională (dreapta populistă) câștigă alegerile europarlamentare din Franța cu peste 31% din voturi / Înfrângere usturătoare pentru partidul lui Macron / Bardella cere alegeri parlamentare

Reunirea Națională (dreapta populistă) câștigă alegerile europarlamentare din Franța cu peste 31% din voturi / Înfrângere usturătoare pentru partidul lui Macron / Bardella cere alegeri parlamentare

09 iun. 4
Biden afirmă că a ajuns la un acord cu Macron privind utilizarea activelor rusești înghețate

Biden afirmă că a ajuns la un acord cu Macron privind utilizarea activelor rusești înghețate

09 iun.
Președintele american Joe Biden a declarat, duminică, că a ajuns la un acord cu omologul său francez Emmanuel Macron privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru a sprijini Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, transmite agenția Reuters. Întrebat dacă a discutat subiectul cu Emmanuel Macron și dacă au ajuns la un acord, Joe Biden, care încheie […]
Tenis: Carlos Alcaraz l-a învins pe Alexander Zverev și a câștigat primul său turneu la Roland Garros

Tenis: Carlos Alcaraz l-a învins pe Alexander Zverev și a câștigat primul său turneu la Roland Garros

09 iun.
Carlos Alcaraz, nr. 3 mondial, a câștigat duminică Openul Franței de la Paris, învingându-l în finală pe Alexander Zverev, nr. 4 mondial, cu 6-3, 2-6, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2, după 4 ore și 19 minute, transmite agenția AFP. Spaniolul, care va prelua luni locul 2 în clasamentul ATP, câștigă al treilea titlu de Grand Slam […]
Partidul cancelarului Scholz, înfrângere dură la alegerile din Germania - exit poll

Partidul cancelarului Scholz, înfrângere dură la alegerile din Germania – exit poll

09 iun. 1
Social-democrații cancelarului Olaf Scholz se îndreaptă spre o înfrângere grea, fiind creditat pe locul trei de sondajele de la ieșirea de la urne în scrutinul european din Germania, scrie BBC. Creștin-democrații CDU și CSU sunt pe cale să obțină până la 30% din voturi, iar AfD, formațiunea de extremă-dreapta, 16-16,5%. SPD-ul este creditat cu 14%. […]
Șase candidați, majoritatea conservatori, autorizați să se prezinte la alegerile prezidențiale din Iran

Șase candidați, majoritatea conservatori, autorizați să se prezinte la alegerile prezidențiale din Iran

09 iun.
Șase candidați, majoritatea conservatori, au fost autorizați să se prezinte la alegerile prezidențiale de la 28 iunie pentru a-l înlocui pe Ebrahim Raissi, decedat într-un accident de elicopter în luna mai, a anunțat duminică Ministerul de Interne, citat de Le Figaro. Acești candidați au fost selectați de Consiliul Gardienilor Constituției, un organism neales dominat de […]
Narendra Modi a depus jurământul pentru un al treilea mandat de premier al Indiei

Narendra Modi a depus jurământul pentru un al treilea mandat de premier al Indiei

09 iun.
Narendra Modi a depus duminică jurământul în calitate de prim-ministru al Indiei pentru un al treilea mandat, dar va avea o marjă de manevră limitată după ce Partidul său Bharatiya Janata (BJP) nu a reușit să obțină majoritatea absolută în alegerile care s-au încheiat la începutul lunii iunie, transmite agenția Reuters. Modi a depus jurământul […]
Tendință pe piața auto: Americanii resping noile automobile ultrasofisticate și vânează mașini clasice second-hand. ”Am nevoie de ore la facultate ca să învăț să folosesc semnalizarea” - analiză WSJ

Tendință pe piața auto: Americanii resping noile automobile ultrasofisticate și vânează mașini clasice second-hand. ”Am nevoie de ore la facultate ca să învăț să folosesc semnalizarea” – analiză WSJ

09 iun. 5