Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
OMV Petrom, OMV Petrom Marketing SRL și Automobile Dacia se află în topul celor mai mari companii din România în 2022, potrivit datelor publicate de Termene.ro, analizate de Economedia. OMV Petrom se află în continuare pe prima poziție, după ce în 2021 a urcat pe primul loc, după cum a scris aici Economedia. Se poate vedea o nouă schimbare în clasament, OMV Petrom Marketing SRL, divizia de retail a Petrom, urcă pe a doua poziție și devansează Dacia, care se află pe locul al treilea.
Reamintim că anul 2022 a fost marcat de explozia preţurilor la tot ce înseamnă energie, petrol, gaze naturale, carburanți, energie electrică, ceea ce a dus la creșteri mari pentru jucătorii din energie, așa cum este și OMV Petrom. Pe de cealaltă parte, în 2022 industria auto a fost afectată de criza globală a semiconductorilor, ceea ce explică faptul că Automobile Dacia a căzut pe locul al treilea. Dacia a fost afectată anul trecut de dificultăților de aprovizionare cu componente, iar compania a fost nevoită să oprească, temporar, de două ori producția în 2022. Tot din lipsă de semiconductori, Dacia a oprit temporar producția la Mioveni în perioada 13 – 18 aprilie anul acesta.
Cu o cifră de afaceri de peste 55 miliarde lei în 2022, OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 10,2 miliarde lei, în creștere cu 282% față de 2021, cu cei 7.372 de angajați.
Citește integral pe economedia.ro