Analiză: Taxă vs. costuri vs. garanție-returnare. Cum gestionăm plasticul în România?

România se confruntă în ultimii trei ani cu o provocare dificilă în gestionarea deșeurilor din ambalaje de plastic nereciclate. Avem de ales între trei abordări: Contribuția Națională pentru Plastic (NPC), o măsură europeană ce reprezintă o presiune constantă asupra bugetului național, colectarea separată pe care o știm deja de minim 20 de ani și Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), un mecanism nou, dar deja eficient, de stimulare a reciclării. Dincolo de intențiile ecologice ale tuturor acestor sisteme, întrebarea rămâne cum putem administra simultan impactul financiar și nevoia de a proteja mediul.

Contribuția Națională pentru Plastic: o povară pe bugetul public

Contribuția Națională pentru Plastic, introdusă de Comisia Europeană în 2021, impune fiecărui Stat Membru o plată anuală de 0,80 euro pentru fiecare kilogram de ambalaj de plastic nereciclat. Dincolo de dimensiunea ecologică, această măsură este folosită pentru a acoperi un deficit bugetar generat de Brexit și alte crize recente.

În România, NPC a devenit o povară reală pentru bugetul de stat, suma depășind 3,75 miliarde de lei în perioada 2021-2024, adică aproximativ 750 milioane EUR, adică o medie anuală de aproape 190 milioane EUR. Sau, dacă vrem să exprimăm în tone de deșeuri, vorbim despre cca 237,000 tone de ambalaje de plastic nereciclat pe an. Aceasta este o taxă de mediu indirectă, suportată anual din bani publici și care afectează în mod direct sustenabilitatea financiară a țării, pentru ratarea noastră în a recicla ambalaje de tip sticle de plastic, folie pentru ambalare, flacoane de cosmetice sau detergenți, pahare de iaurt, capace și dopuri de toate felurile și multe altele. Ce s-ar putea face în schimb cu acești bani este o întrebare deocamdată retorică dar pe care ar  trebui să ne-o punem cu toții.

Pe termen lung, la nivel național contribuția nu doar că afectează bugetul public, dar transmite și un mesaj ferm producătorilor: fără o îmbunătățire a ratei de reciclare, costurile vor continua să crească, afectând economia națională.

Reușitele Sistemului de Garanție-Returnare: un exemplu de eficiență

Pe de altă parte, Sistemul de Garanție Returnare aduce un mecanism clar și direct pentru colectarea ambalajelor de plastic pentru băuturi, cu implicarea activă a producătorilor, consumatorilor și comercianților. În doar 10 luni de funcționare, SGR a depășit pragul de 2 miliarde de ambalaje returnate la nivel național dintre cele 7 miliarde estimat că vor fi puse pe piață în 2024, dovedind un succes major. De la începutul implementării în decembrie 2023 până în septembrie 2024, au fost returnate 2,32 miliarde de ambalaje, iar în luna septembrie rata de colectare lunară a fost de 81,2%.

În funcție de material, rezultatele lunii septembrie arată astfel:

• 80% pentru plastic,
• 84% pentru metal,
• 82% pentru sticlă.

În 2024, până la 30 septembrie, 144.000 de tone de ambalaje au fost colectate de RetuRO, iar 1,7 miliarde de ambalaje au intrat deja în stațiile de reciclare la nivel național. Aceste cifre ilustrează impactul unui sistem care valorifică resursele și implică cetățenii, fiind un model de urmat pentru o economie circulară reală.

Potrivit datelor Returo SGR (vezi grafic), cantitatea totală de ambalaje de plastic returnate în Sistemul de Garanție-Returnare, în perioada ianuarie-septembrie 2024, exprimată în tone ar fi de aproximativ 43.986 tone.

Raportând această cantitate la cele 237.000 de tone de plastic nereciclat pentru care România achită Contribuția Națională pentru Plastic – devine clar că Sistemul de Garanție-Returnare, în forma sa actuală, nu poate acoperi întreaga nevoie de reciclare a țării. Practic, chiar dacă sistemul SGR funcționează bine în recuperarea anumitor tipuri de ambalaje, este insuficient pentru a recupera deficitul de reciclare și, implicit, povara financiară asupra bugetului public.

Această diferență majoră între cantitatea de ambalaje de plastic returnate și cea de plastic nereciclat evidențiază o necesitate urgentă: România are nevoie de o strategie mai amplă și mai integrată de gestionare a deșeurilor de plastic. Implicarea mai activă a autorităților, sprijinirea infrastructurii de colectare și reciclare și responsabilizarea tuturor actorilor din lanțul de consum și reciclare sunt esențiale dacă vrem să reducem costurile financiare ale producătorilor și, mai departe, ale consumatorului final de la care se recuperează, prin preț, aceste costuri suplimentare.

Sistemul de gestionare a deșeurilor: necesitatea unei strategii coerente

Din păcate, lipsa unei coordonări eficiente a gestionării deșeurilor prin intemediul colectării separate de la domiciliu afectează rezultatele finale și duce la pierderi importante de resurse economice reprezentate de potențiale materii prime (plastic, hărtie și carton, sticlă, lemn, echipamente electronice, textile, moloz și alte materiale de construcții). NPC continuă să fie o povară anuală pentru bugetul României, în timp ce SGR demonstrează că un sistem bazat pe responsabilizare și eficiență poate avea un impact real asupra mediului și economiei.

Cum putem avansa? Cum putem reduce costurile recicând mai mult?

Pentru ca România să recicleze mai mult, și implicit să reducă povara costurilor, o soluție – în mod clar doar parțială –  este dezvoltarea unui SGR mai cuprinzător care să susțină direct creșterea ratelor de reciclare și pentru alte deșeuri decât ambalajele de băuturi, eliberând astfel bugetul public de o parte din presiunea financiară.

Încurajând un astfel de sistem bine coordonat și participativ, reciclarea devine o practică obișnuită iar deșeurile din plastic nu mai reprezintă o povară fiscală, ci o resursă valoroasă pentru economia circulară. Astfel putem înlocui milioane (!!!) de tone de materie primă aruncată anual la groapa de gunoi, cu mii de locuri de muncă și zeci de milioane de EUR în valoare economică suplimentară.

Raul Pop este director de programe la Asociația Ecoteca