Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România a trecut printr-un 2023 în care s-a putut lăuda, printre altele, că economia a crescut, că inflația a scăzut la o singură cifră și a avut loc listarea Hidroelectrica, cel mai important eveniment pentru piața românească de capital din 2024. (Detalii, AICI) Rămâne, însă, restantă la capitolul deficit bugetar, una din marile probleme ale economiei, potrivit specialiștilor.
Începând cu 2020, România, spre deosebire de celelalte state membre ale UE, face obiectul Procedurii de deficit excesiv (PDE). Procedura a fost inițiată în aprilie 2020, fiind determinată de încălcarea limitei de deficit bugetar de 3% în 2019, amintește programul de convergență al guvernului României. Documentul amintește că în iunie 2021, Consiliul UE a emis o recomandare României pentru a pune capăt situației de deficit excesiv până cel târziu în 2024, stabilind țintele de deficit ESA la 8,0% din PIB pentru 2021, 6,2% din PIB pentru 2022, 4,4% din PIB pentru 2023 și 2,9% din PIB pentru 2024.
Anul 2021 a marcat debutul perioadei de reducere a deficitului bugetar, ajustarea fiscală realizată în perioada 2021-2022 fiind de 3 puncte procentuale din PIB comparativ cu anul 2020, în linie cu recomandarea Consiliului UE.
Citește integral pe economedia.ro