Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România a fost campioana convergenței economice europene pe parcursul ultimelor decenii, dat fiind că aderarea la Uniunea Europeană a determinat intrări masive de investiții străine directe, iar în prezent distanța de dezvoltare dintre România și media Uniunii Europene este la minime istorice, arată o analiză Banca Transilvania.
Astfel, analiza evoluțiilor din economia națională după momentul semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană (în primăvara anului 2005) până în prezent evidențiază o multitudine de aspecte pozitive (atât la nivelul economiei reale, cât și în sfera economiei financiare), persistența unor provocări structurale (din perspectiva mix-ului de politici economice, în contextul discontinuității reformelor structurale), precum și un element negativ (migrația populației active), arată analiza.
Banca Transilvania subliniază însă faptul că, după aderarea efectivă a României la Uniunea Europeană, economia s-a confruntat cu valurile Marii Recesiuni (cea mai severă criză economico-financiară la nivel mondial în perioada post-belică), precum și cu incidența unor șocuri exogene (pandemia coronavirus și evenimentele din Ucraina).
Citește integral pe economedia.ro