G4Media.ro

Amenzi majorate pentru persoanele care nu distrug ambrozia de pe terenurile pe…

Amenzi majorate pentru persoanele care nu distrug ambrozia de pe terenurile pe care le dețin / Controalele pot fi realizate și de Garda de Mediu și poliția locală, nu doar de primării

Guvernul a modificat miercuri Normele metodologice de aplicare a legii 62/2018 privind combaterea ambroziei, simplificând procedura de verificare a terenurilor, controalele vor fi realizate și de comisari ai Gărzii de Mediu sau de poliția locală, nu doar de personalul împuternicit de primar, iar valoarea amenzilor a crescut.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, au fost adoptate următoarele modificări:

  • simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele fiind realizate de către autorităţile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
  • eficientizarea procesului de informare şi conştientizare prin mass-media, online şi în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acesteia;
  • prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie-31 octombrie, al fiecărui an;
  • verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului, care are competenţa de a sancţiona nerespectarea dispoziţiilor legale;
  • creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1000 lei la 5000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. POLITIA LOCALA ESTE IN SUBORDINEA PRIMARIEI, ASTA PENTRU STIINTA.SA NU SE UITE!!!!!!!!!!!!!

  2. mi se pare o lege stupida, care e denumirea stiintifica a acestei plante ? de ce eu trebue sa raspund pentru ca a batut vintul si mi-a adus semintele acestei plante in ograda mea ? de azi inainte eu sunt obligat sa-mi scanez zilnic gradina in cautare de aceasta planta ? daca planta muteaza si arata altfel ca atunci cum hotarim? hai sa mai adaugam inca vreo 100 plante la lista sa fie mai vesel

    • Foarte bune întrebările, nici eu nu eram în clar, dar am căutat și postez aici ca să îi scutim de acest efort pe cei curioși ca noi:

      1. Ambrozia nu este o singură specie, ci mai multe specii care seamănă între ele. Cele mai comune au denumirile științifice Ambrosia artemisiifolia și Ambrosia trifida.

      2. Răspunzi pentru că nu ai smuls-o din pământ – ceva ce poți face, nu pentru că a adus-o vântul – ceva ce nu poți controla.

      3. Nu zilnic pentru că nu crește complet într-o zi, dar lunar e fezabil. Cu cât o smulgi mai devreme, cu atât e mai mic riscul de a se regenera din rădăcină și deci mai puțină muncă luna viitoare. Cel mai important e să nu înflorească pentru că atunci e mai periculoasă, și să nu facă semințe, că după aia devine imposibil să scapi de ea cu puțină muncă.

      4. Nu mutează atât de repede și atât de mult încât să n-o mai recunoști. O plantă poate fi recunoscută chiar și după zeci de mii de ani de evoluție.

  3. Suntem în februarie in plina iarna ,vine peste noi al 3-lea val covid și aleşii nostri taie ambrozie la caini ,ca altceva nu mai era de făcut.

    • Dacă nu ești alergic, nu înțelegi despre ce e vorba. Doar că e plin de ambrozie pe terenurile primăriilor….

  4. O mai Bună corelare a autorităților statului, în anaf, itm, apia, garda de mediu, primarii, politie, jandarmi etc concomitent cu controale permanente pe teren ar schimba fața agriculturii noastre. La țară este sărăcie cruntă, locurile de muncă lipsesc total, iar dacă sunt doar de zilier pe post de sclav. Subvențiile aceste adevărate ajutoare sociale acordate asa zisilor fermieri au adus în agricultură mafioți care vânează subvențiile. Au fost cazuri prezentate de presa, dovedite de instanță când terenuri necultivate erau trecute la apia cultivate se încasau bani mulți dar în realitate nelucrate. Animale demult sacrificate erau subvenționate doar pe crotalele din sertar. Nu poti incasa subvenții pe sute de ha, sa nu ai angajați, sa faci evaziune fiscală sa ai doar cultură mare, dar vinzi tot din câmp direct în port. Agricultura este subvenționată ajutata cu tot felu de scheme de plata scutiri de taxe rambursări de tva la absolut orice treci pe firmă și sa nu faci un lanț scurt de producție procesare valorificare. Importăm alimente de proastă calitate și exportam mână de lucru și materie prima. Mergeți în campanii agricole sa vedeți cu cine se lucrează câmpul, pe la ferme cu oi sa vedeți minori muncind din greu pentru 2 lei. Iar de ambrozie, cine merge pe imas sau pe dealuri sa controleze, elese fac la marginea drumului la mica înțelegere.

  5. nu stiu cine a inventat si intretine obsesia asta cu ambrozia , alergenul suprem , eu in locul amendatilor m-as duce in instanta sa-mi demonstreze cu dovezi stiintifice ca e asa periculoasa , sa vad eu om mort de ambrozie !

  6. E bine ca se gândesc la sănătatea populației, dar la cei din mediul rural cum se gândesc ei ??? Ministerul agriculturii se mai numeste și ministerul dezvoltării rurale ,(MADR) vede cineva dezvoltare ???? Au dispărut SMA,CAP, IAS, unde lucrau milioane de români în agricultură acum câți mai lucrează? Unde sunt locurile de munca din agricultură ? Cum de lucrează ai noștri în agricultura altor state și la noi nu au unde cu un asa potențial agricol??? O țară preponderent agricolă trebuie să aibă milioane de locuri de muncă să aducă plus valoare economiei .

    • mai sunt oameni tineri la tara, iar care sunt au lene in cur. le da primăria ajutor social si fac muncă la domn’ primar in ogradă. cu 150 ron/zi +2mese și ceva băutură seara, abia a găsit tata oameni sa culeagă strugurii si prunele, in toamna.

  7. degeaba au marit amenzile daca oricum nu le aplica nimeni

  8. Cine va controla daca sunt respectate aceste reguli , politia nationala care nu are destui oameni sau politia locala care nu are timp si nici responsabilitate in nimic in afara de poruncile pe care primarul le da. Politia locala este de o inutilitate absoluta . Ar trebui desfintata urgent si nu asa. Este inadmisibil ca in secolul 21 sa existe o mana de gardieni publici, denumiti politisti locali, care nu fac absolut nimic pentru cetatean si care sa primeasca de multe ori salarii mai mare ca un politist adevarat ,care a terminat o academie , care are responsabilitati si care cunoaste legea.