G4Media.ro

Alfred Simonis: Probabil vor exista atacuri între social-democrați și liberali, mai ales…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Alfred Simonis: Probabil vor exista atacuri între social-democrați și liberali, mai ales între cei din eşaloanele doi şi trei. Liderii coaliţiei vor păstra, totuşi, echilibrul

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), se aşteaptă la atacuri între social-democraţi şi liberali în perioada campaniei electorale, ”mai ales din eşaloanele doi şi trei, pentru că au fost în permanenţă”. El crede, totuşi, că liderii vor reuşi să păstreze echilibrul, mai ales dacă atacurile nu ajung la un nivel ”de la care să nu se mai poată întoarce”, relatează News.ro.

”Probabil că vor exista atacuri, mai ales din eşaloanele doi şi trei, pentru că au fost în permanenţă, însă privesc cu încredere etapa, perioada următoare, în sensul în are liderii coaliţiei vor păstra, totuşi, echilibrul aşa cum au făcut-o în aceşti doi ani şi jumătate, deşi tentaţiile şi provocările au fost mari”, a afirmat, marţi seară, la Digi 24, Alfred Simonis.

Liderul social-democrat s-a referit la faptul că este campanie electorală, iar în multe dintre judeţe PSD şi PNL sunt ”competitori direcţi”.

”E bine ca fiecare să-şi poată spune punctul de evdere, atâta timp cât atacurile nu sunt la un nivel de la care să nu se mai poartă întoarce. Dacă este o campanie mizerabilă şi atacurile sunt murdare va fi complicat să reparăm”, a mai afirmat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, coaliţia nu se va rupe din cauza ataturilor din timpul campaniei electorale, întrucât această coaliţie nu s-a construit pentru alegeri.

”S-a constituit pentru a contrui o majoritate în urmă cu doi ani şi jumătate”, a adăgat Simonis.

El a afirmat că, mai ales la Primăria Capitalei, nu se va întâmpla ca cei doi candidaţi de la PSD şi PNL să se laude reciproc.

”Nu se va întâmpa asta, evident. Evident că fiecare dintre candidaţi consideră că el este alternativa la Nicuşor Dan şi îşi face campania în sensul acesta”, a mai afirmat Alfred Simonis.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...