G4Media.ro

Ajutorul de stat de 36 milioane de euro pentru TAROM, aprobat de…

Ajutorul de stat de 36 milioane de euro pentru TAROM, aprobat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat planul României de a acorda un împrumut temporar în valoare de aproximativ 36,7 milioane euro (aproximativ 176 de milioane lei) companiei aeriene de stat TAROM, se arată într-un comunicat de presă al instituției europene. Potrivit documentului citat, „prin această măsură se va asigura faptul că serviciile de transport aerian vor continua să fie prestate în mod ordonat, în special pe numeroasele rute pe care TAROM este singurul furnizor, și că pasagerii nu vor fi afectați de perturbări ale traficului aerian, fără a se distorsiona în mod nejustificat concurența pe piața unică”.

Guvernul Orban a aprobat acordarea unui ajutor de salvare în valoare de 195 milioane lei operatorului aerian de stat prin ordonanță de urgență în ședința din 4 februarie, cu o zi înainte de adoptarea moțiunii de cenzură din Parlament.

Ultimul an cu profit pentru compania aeriană, la care statul român prin Ministerul Transporturilor deține peste 97% din acțiuni, a fost 2007.

Pierderile TAROM din ultimii 7 ani:
2019: 171,37 mil. lei

2018: 178,62 mil. lei

2017: 172,35 mil. lei

2016: 469,66 mil. lei

2015: 274,26 mil. lei

2014: 110,16 mil. lei

2013: 130,16 mil. lei

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice, TAROM

Potrivit Comisiei Europene:
– Împrumutul va acoperi numai lichiditățile de care TAROM a dovedit că are nevoie pentru următoarele șase luni, iar România va efectua o monitorizare strictă a modului în care sunt utilizate fondurile;

— România s-a angajat să asigure faptul că, după șase luni, împrumutul va fi rambursat integral; în caz contrar TAROM va trebui să prezinte un plan de lichidare sau să efectueze o restructurare cuprinzătoare pentru a deveni viabilă pe termen lung. Comisia va trebui să evalueze și să aprobe această eventuală restructurare.

„Compania aeriană se confruntă cu un deficit acut de lichidități din cauza creșterii puternice în ultimii ani a costurilor sale de exploatare ca urmare a îmbătrânirii flotei sale. În absența ajutorului, TAROM nu va mai fi în măsură să își îndeplinească obligațiile de plată și să își mențină activitatea. (…) Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru o perioadă de maximum șase luni, timp în care compania să găsească soluții de ieșire din situația de urgență”, se mai arată în comunicatul CE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dupa cum se vede, satanistii useristi au facut cel mai mare dezastru si la Tarom!