G4Media.ro

Agenţia Internaţională a Energiei avertizează în legătură cu frânarea procesului de îmbunătăţire…

Sursa foto: Pixabay

Agenţia Internaţională a Energiei avertizează în legătură cu frânarea procesului de îmbunătăţire a eficienţei energetice globale

Îmbunătăţirea eficienţei energetice globale, un punct cheie în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice, a frânat în 2023 şi 2024, a avertizat, joi, Agenţia Internaţională a Energiei, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Această eficienţă, care a crescut cu un ritm de 2% anual în perioada 2010-2019, dar şi în 2022, după pandemie, a avansat cu doar 1% în 2023 şi va continua cu acelaşi ritm şi în 2024, a semnalat IEA într-un raport.

Documentul, publicat în contextul începerii, lunea viitoare, a summit-ului pe climă COP29, reaminteşte că reuniunea COP28 din urmă cu un an s-a încheiat cu angajamentul a circa 200 de ţări de a dubla, în mod colectiv, media mondială privind îmbunătăţirea eficienţei energetice până în 2030.

Raportul adaugă că, anul acesta, o serie de Guverne, din ţări ce acoperă 70% din cererea mondială de energie, au aprobat sau au consolidat măsurile pentru creşterea eficienţei energetice, dar subliniază că „implementarea trebuie accelerată”, cu scopul de a alinia politicile cu obiectivele climatice.

IEA reaminteşte că investiţiile globale în eficienţă energetică vor creşte cu doar 4% în 2024, până la 660 miliarde dolari, după un avans de 50% începând din 2019.

Totodată, raportul semnalează puternicele diferenţe regionale, astfel că, dacă investiţiile în eficienţă sunt practic congelate anul acesta în economiile mai avansate, în China vor creşte cu 10%. Însă, acestea se vor majora cu 60% în Africa, cu 40 % în Orientul Mijlociu şi cu 20% în America Centrală şi de Sud, dar IEA reaminteşte că aceste regiuni reprezintă doar circa 5% din investiţiile globale.

Agenţia atenţionează că, dacă lumea vrea să atingă obiectivul stabilit de zero emisii nete, investiţiile în îmbunătăţirea eficienţei energetice a autovehiculelor, clădirilor şi industriei vor trebui să se tripleze în cinci ani, de la 660 miliarde dolari anul acesta la 1.900 miliarde dolari în 2030.

Raportul menţionează că tehnologiile şi politicile pentru dublarea eficienţei energetice globale „există deja”, dar lipseşte o politică integrată, care să includă norme, informaţii şi stimulente pentru aplicarea lor în formă generalizată.

De exemplu, subliniază că, în contextul creşterii temperaturilor la nivel global, din cauza valurilor de căldură tot mai numeroase şi mai puternice, este importantă o îmbunătăţire mai rapidă a eficienţei răcirii şi că aparatele de aer condiţionat cu o eficienţă dublă sunt disponibile şi „nu sunt mai scumpe” faţă de cele mai puţin eficiente.

La nivel mai general, se solicită o consolidare a măsurilor privind izolarea clădirilor noi şi renovarea celor vechi, creşterea exigenţelor privind eficienţa electrocasnicelor sau electrificării industriei, cu standarde mai exigente.

În sectorul transporturilor, raportul cere o accelerare a electrificării vehiculelor şi norme mai stricte pentru cei care folosesc motoare cu combustie, în special cele mai grele, care utilizează mai intensiv energia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...