Actualitatea condamnării dictaturii comuniste (Op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Au trecut 19 ani. În dimineața acelei zile am apucat sa trec pe la Revista 22 și la ICR. Cu o seară înainte apucasem sa discut cu Horia Patapievici si Mircea Mihaies despre semnificațiile momentului ce avea sa urmeze. Ajung la Parlament. Pe unul din coridoare, Răzvan Theodorescu mă admonestează zicând ca el a suferit sub Dej, nu sub Ceaușescu. Ne știam bine din anii 70.

Ajung într-un salon oficial. Sunt acolo MS Regele Mihai si Regina Ana, fostul președinte Emil Constantinescu, fostul președinte bulgar Jeliu Jelev. Suntem conduși in sală, îi vad pe Mary si pe Adam la unul din balcoane.

Pe 18 decembrie 2006, vorbind in fața Camerelor reunite ale Parlamentului, șeful statului a acceptat concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pe care am avut cinstea sa o coordonez si a condamnat dictatura comunista, pe întreg parcursul ei, drept ilegitimă si criminală. Ilegitimă pentru ca nu a beneficiat nicio secundă de legitimitate democratică.

Comuniștii au ajuns la putere prin dictat sovietic. Au stat la putere utilizând violența fizică si psihologică. Au mințit fără oprire. Dictatura a fost criminala in sensul cel mai profund al acestui termen. In sensul falsificării si batjocoririi legii. A fost distrus însuși conceptul de persoana juridica.

Momentul a fost boicotat de PSD si sabotat, prin urletele lui Vadim Tudor si ale ciracilor sai, de PRM. Dar erau acolo Regele MIhai si Regina Ana, Doina Cornea si Lech Walesa, Constantin Ticu Dumitrescu si Andrei Plesu, Ana Blandiana si Romulus Rusan, Gabriel Liiceanu si Sorin Alexandrescu, Radu Filipescu si Andrei Pippidi, Alexandru Zub si Ruxandra Cesereanu, Smaranda Vultur si Germina Nagat, Horia Patapievici si Teodor Baconschi, Adriana Saftoiu si N. Manolescu, Eugen Negrici si Mircea Mihaies. Era cu noi cu gândul, Monica Lovinescu.

Sunt adeseori întrebat dacă acel gest a avut urmări reale. Răspund afirmativ. In primul rand, indiferent de cotiturile politice, condamnarea rămâne condamnare. Doi, dacă acum se studiază istoria comunismului in școli este si datorită Raportul Final. Trei, au existat cazuri de justiție reparatorie prin invocarea datelor din Raport. Patru, activitatea Comisiei a dus la „dosariada” din vara anului 2006. Cinci, a fost îndeplinită recomandarea din Raport privind democratizarea si desecretizarea arhivelor, inclusiv cele ale CC ale PCR.

Aud uneori fraza „A fost doar o actiune simbolica”. Dar exista oare acțiuni politice cruciale lipsite de încărcătura simbolica?

Documentul numit Raport Final a fost scos de pe site-ul Președinției României în timpul lui Klaus Iohannis. A fost o acțiune decisă la vârf cu semnificații lesne decelabile. Sper ca actuala Administrație Prezidențială sa repare aceasta injustiție. Pentru Călin Georgescu, condamnarea dictaturii comuniste a fost „o rușine”. Să demonstrăm ca pentru noi este o necesitate vitală, precum apa si aerul.