Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă un acord comercial istoric, după negocieri care au durat mai mult de 25 de ani. Documentul are ca obiectiv crearea celei mai mari zone de liber schimb la nivel global, transmite Mediafax.
25 years in the making.
The EU-Mercosur agreement is the achievement of a generation.
For the benefit of generations to come.
Long live the friendship between our people and our continents. https://t.co/2EOnBo9V3v
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) January 17, 2026
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit undă verde pentru semnarea acordului după ce majoritatea statelor membre ale UE, inclusiv România, și-au dat acordul, în ciuda opoziției Franței și Poloniei. Ceremonia a avut loc în Paraguay și a fost prezent și președintele Consiliului European, António Costa.
„Am ales comerțul echitabil în locul tarifelor, o cooperare productivă pe termen lung în locul izolării și, mai presus de toate, intenționăm să oferim beneficii reale cetățenilor și companiilor noastre”, a declarat von der Leyen. Aceasta a subliniat și importanța geopolitică a acordului, menționând că, atunci când două regiuni precum UE și Mercosur vorbesc cu o singură voce, lumea va asculta.
La semnarea acordului au participat lideri ai statelor Mercosur: Santiago Peña (Paraguay), Javier Milei (Argentina), Rodrigo Paz (Bolivia) și Yamandú Orsi (Uruguay), precum și José Raúl Mulino (Panama), membru asociat al blocului. Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, nu a fost prezent, fiind reprezentat de ministrul său de externe, după o întâlnire prealabilă cu oficialii UE la Brasília.
Acordul prevede eliminarea graduală a taxelor vamale pentru aproximativ 90% dintre bunurile schimbate între cele două blocuri, reducând costurile comerciale și sporind deschiderea piețelor. Aceasta oferă oportunități importante pentru companiile europene, în special în sectorul industrial și automotive, care va putea exporta vehicule către piețele dinamice din Brazilia și Argentina fără taxe suplimentare.
În domeniul agricol, acordul introduce cote de import pentru anumite produse, printre care carne, carne de pasăre, zahăr și orez. Acestea permit importurile la tarife reduse sau zero, însă au stârnit îngrijorări în rândul fermierilor europeni, care consideră că le-ar putea submina securitatea alimentară și competitivitatea pe piețele interne.
Acordul include și deschiderea piețelor de achiziții publice din Mercosur pentru companiile europene, în special în sectoare precum infrastructura, energia și apa, ceea ce ridică întrebări privind efectele asupra companiilor locale.
Din perspectiva mediului, acordul prevede angajamente privind dezvoltarea durabilă și protecția mediului, inclusiv respectarea Acordului de la Paris și acțiuni împotriva defrișărilor.
Comisia Europeană și statele membre susțin că documentul va aduce beneficii economice semnificative și va întări cooperarea geopolitică între UE și Mercosur.
Acordul este împărțit în două componente: Acordul comercial interimar (ITA), care poate intra în vigoare după aprobare de către Consiliul UE și Parlamentul European, și Acordul de parteneriat UE-Mercosur (EMPA), care include și aspecte de investiții și cooperare politică și va necesita ratificarea parlamentelor naționale.
Acordul a generat proteste ale fermierilor europeni în ultimele săptămâni, iar manifestațiile sunt programate să continue marți, la Parlamentul European din Strasbourg, unde se așteaptă participarea a 5.000 de fermieri și 1.000 de tractoare.
Un vot crucial în Parlamentul European, care ar putea contesta acordul la Curtea de Justiție a UE, este programat miercuri.
Foarte bine! Vom consuma produse sud americane refuzate la export,fata de acum cand consumam produse romanesti refuzate la export,la pret de zece ori mai mare.
Bate lumea campii din motive politico-suveraniste, dar realitatea e ca sunt niste cote minuscule la produsele care fac realmente concurenta produselor europene – si cam toate sunt din zona agro-alimentara.
Mi-a ramas in minte cota la carnea de vita. 100000 tone, adica 100 milioane de kilograme, adica 200 de grame pe cap de locuitor UE pe an, iata ce-o sa ruineze agricultura europeana.
Altfel, s-avem iertare vita argentiniana e un produs de inalta calitate, iar magazinele sunt ORICUM pline de zmeura, si afine, si multe alte fructe sud-americane.
Acordul cu pricina va falimenta fermierii romani care produc fructe de padure in ianuarie si februarie, ce sa-ti povestesc…