
A fost inaugurată zona de promenadă de pe malul Someşului, în Satu Mare / Teatru de vară, un pavilion expoziţional şi pontoane pe râu / 8,5 milioane de lei, bani europeni
Noul loc de promenadă de pe malul Someşului din centrul municipiului Satu Mare a fost inaugurat miercuri, printr-un proiect european fiind realizate alei, locuri de joacă, un teatru de vară, un pavilion expoziţional şi pontoane pe râu, transmite Agerpres.
Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că este o zi specială, deoarece proiectul aduce frumuseţe şi un loc sigur pentru oraş.
„Astăzi este o zi specială pentru municipiul nostru, o zi în care inaugurăm un proiect care aduce un plus de frumuseţe, funcţionalitate şi modernizare în oraşul nostru. Promenada de pe malul Someşului nu este doar un spaţiu nou creat, este un loc de întâlnire, un punct de relaxare şi un nou simbol al comunităţii noastre. Această investiţie finanţată din fonduri europene este dovada că putem transforma oraşul într-un loc mai bun pentru toţi”, a spus edilul.
Întreaga zonă dintre podurile Decebal şi Golescu a fost curăţată, s-au creat alei, sisteme de iluminat, supraveghere video şi piste de biciclişti.
„Prin crearea de noi spaţii pietonale şi a unui centru prietenos cu pietonii şi bicicliştii, ne-am dorit ca sătmărenii să se bucure de zone de relaxare şi linişte. Mai mult decât atât, promenada este un punct de legătură între oameni şi natură, între tradiţie şi modernitate, este un loc care va atrage nu doar localnicii, ci şi turiştii, contribuind la dezvoltarea economică şi culturală a Sătmarului. Am proiectat acest spaţiu cu gândul la nevoile tuturor. Pietonii au acum un traseu sigur şi plăcut pe malul Someşului, bicicliştii pot beneficia de infrastructură care încurajează mobilitatea. Familiile, copii, tinerii şi seniorii se pot bucura de locuri de joacă, de băncile amenajate, de peisajul natural şi de liniştea pe care o oferă acest loc”, a transmis primarul.
Valoarea proiectului finanţat de Uniunea Europeană a fost de 8,5 milioane lei, din care contribuţia Primăriei Satu Mare de 150.000 lei. AGERPRES /(AS – redactor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.