G4Media.ro

Polonia va primi în avans 5 miliarde de euro din programul REPowerEU…

Sursa foto: G4Media.ro

Polonia va primi în avans 5 miliarde de euro din programul REPowerEU care încurajează renunțarea la combustibilii fosili din Rusia/ Restul fondurilor europene rămân blocate

Polonia este pe cale să acceseze plăți în avans în valoare de 5,1 miliarde de euro ca parte a unui program al Uniunii Europene pentru a încuraja renunțarea la combustibilii fosili din Rusia, a declarat marți executivul blocului, scrie Reuters.

Fondurile, în cadrul programului REPowerEU, s-ar adăuga la banii solicitați inițial de Varșovia în cadrul PNRR.

În total, Polonia ar urma să primească 59,8 miliarde de euro, dar din această sumă, 35,4 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi au fost înghețate până când Varșovia va pune în aplicare reformele privind statul de drept despre care criticii spun că subminează independența sistemului său judiciar.

Fondurile REPowerEU nu sunt condiționate de nicio reformă juridică.

Preocupările legate de statul de drept au blocat, de asemenea, accesul la fonduri de coeziune ale UE în valoare de 76,5 miliarde de euro, destinate creșterii nivelului de trai în regiunile mai sărace. Accesul la fondurile de coeziune poate fi deblocat în orice moment în cadrul bugetului UE pe șapte ani.

Consiliul European, format din statele membre ale UE, are la dispoziție patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei, permițând astfel Poloniei să primească prefinanțarea.

Polonia a fost implicată într-o serie de dispute cu Uniunea Europeană cu privire la standardele democratice de când partidul naționalist Lege și Justiție (PiS) a ajuns la putere în 2015.

Cu toate acestea, o alianță de partide pro-Uniunea Europeană a obținut o majoritate în alegerile din 15 octombrie și pare că va prelua puterea. Acestea au promis să repare relațiile cu Bruxelles-ul și să deblocheze fondurile înghețate.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...