G4Media.ro

Șeful FRF, Răzvan Burleanu, după meciul cu Israelul: Indiferent pe ce loc…

Foto: Răzvan Burleanu / FRF

Șeful FRF, Răzvan Burleanu, după meciul cu Israelul: Indiferent pe ce loc terminăm în grupă, va urma o perioadă intensă de pregătiri, încât să avem această capacitate să trecem la o etapă următoare

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică, pe Aeroportul ”Henri Coandă”, la întoarcerea lotului echipei naţionale din Ungaria, după meciul cu Israelul, câştigat cu 2-1, că nu este mulţumit doar cu această calificare la EURO 2024, dorindu-şi ca formaţia pregătită de Edward Iordănescu să devină cea mai bună reprezentativă din ultimii 20 de ani, relatează Agerpres.

„Au fost şapte ani de sacrificii, de eforturi, în care poate uneori am fost prea aspru criticaţi, dar criticile ne-au ajutat foarte mult. Le mulţumim suporterilor că au avut răbdare şi încredere în tot acest proiect şi familiei fotbalului românesc, care s-au conectat la această strategie şi viziune. Indiferent pe ce loc terminăm în grupă, va urma o perioadă intensă de pregătiri, încât să avem această capacitate să trecem la o etapă următoare. Nu suntem mulţumiţi doar cu această calificare, ne dorim ca această generaţie să fie cea mai bună din ultimii 20 de ani şi trebuie să credem în asta. Şi pentru asta trebuie să muncim de zi în lunile următoare şi veţi vedea acest lucru la nivelul fiecărui jucător. În ciuda faptului că nu avem rezultate sportive la nivelul cluburilor, această performanţă a echipei naţionale confirmă că fotbalul românesc este pe un trend pozitiv, fiindcă în ultimii nouă ani înregistrăm cea mai mare creştere de participare în ceea ce priveşte numărul copiilor care joacă fotbal”, a declarat Burleanu la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”, unde a fost primită echipa naţională.

Preşedintele FRF a avut cuvinte de laudă la adresa selecţionerului Edward Iordănescu.

„Edi Iordănescu a avut o contribuţie importantă în ceea ce priveşte o cultură a performanţei la nivelul primei reprezentative, care a produs o reacţie la nivelul jucătorilor, pe care am văzut-o transformată în ceea ce numim o familie, o coeziune, un spirit al grupului. Şi asta s-a concretizat pentru dorinţă unică de a reuşi împreună acesta a fost elementul diferenţiator în această campanie. L-am felicitat că a avut capacitatea ca, alături de noi în toată această perioadă de timp, să treacă prin aceste eforturi sacrificii care nu au fost uşoare nici pentru el. Pentru un selecţioner să continue după o campanie în care nu ne-am îndeplinit obiectivul din Liga Naţiunilor înseamnă un act mare de curaj, dar şi de responsabilitate. El a conştientizat că suntem pe un drum bun şi că avem nevoie doar de puţină răbdare”, a completat Burleanu .

Oficialul FRF a afirmat că după meciul din Ungaria a plâns de bucurie pentru că România a reuşit calificarea la turneul final.

„În primul rând, cred că ar trebui să începem cu povestea din timpul meciului şi apoi de după meci. Şi ca să fiu într-un moment de sinceritate cu dumneavoastră, v-am spus că sunt foarte încrezător şi acest mesaj a venit de foarte multe ori şi din partea staffului tehnic, ceea ce contează foarte mult, fiindcă nu poţi să spui decât ceea ce crezi. După care, imediat după meci, iar ca să fiu într-un moment de sinceritate, meciul a fost trăit la cea mai mare intensitate. Nu cred că am mai trăit, cel puţin eu, un meci la o asemenea intensitate. După meci, am plâns. Am plâns de bucurie, şi pot să vă împărtăşesc că este a doua oară în viaţa mea când plâng de bucurie. Prima dată am plâns când fetiţa mea s-a născut, acum trei ani şi jumătate. Iar aseară am plâns din nou de bucurie, fiindcă pur şi simplu ce s-a întâmplat este o consecinţă a tuturor lucrurilor pe care le-am văzut de foarte multe ori în ultimii 7 ani. Ceea ce e mai frumos este că această victorie nu este una întâmplătoare”, a spus Răzvan Burleanu.

El îşi doreşte ca această calificare să fie o sursă de inspiraţie pentru întreaga societate românească: „Încrederea a fost la un nivel foarte înalt în cee ace priveşte stafful tehnic şi pe jucători şi am simţit aceeaşi încredere din partea suporterilor români. Iar lucrurile acestea ne-au ajutat să fim neînvinşi în această campanie de calificare şi să fim calificaţi cu un meci înaintea finalizării acestei campanii. De aceea este o călătorie extrem de frumoasă. De aceea mi-aş dori ca această călătorie să fie o sursă de inspiraţie pentru ca un număr cât mai mare de copii să se apuce de fotbal, pentru ca tinerii români să-şi asume funcţii de conducere, responsabilităţi, fie în mediul public sau privat. Ne dorim ca această calificare să fie o sursă de inspiraţie pentru întreaga societate, pentru noi toţi, pentru că nu este doar o victorie a acestei generaţii de eroi aşa cum am numit-o, şi care abia de acum va arăta ceea ce poate”.

Preşedintele federaţiei şi-a arătat încă o dată susţinerea pentru păstrarea în funcţie a selecţionerului Edward Iordănescu.

„Cu siguranţă în lunile următoare şi eu şi selecţionerul vă vom spune exact ceea ce urmează. Ca manager în momentul în care susţii un selecţioner care nu are succes în ceea ce priveşte rezultatele sportive, şi în ciuda opiniei publice la vremea respectivă, şi acel selecţioner demonstrează această încredere, care pur şi simplu se bazează pe realităţi pe care le vedeam şi discuţii cu jucătorii, şi au continuat cu acest selecţioner, cu siguranţă, opinia noastră, a Federaţiei Române de Fotbal, este că ne-am dori să păstrăm aceeaşi coeziune pe care o avem astăzi la cel mai înalt nivel între stafful tehnic şi jucătorii noştri. Toţi selecţionerii care au fost alături de noi în ultimii şapte ani au contribuţie la această calificare”, a afirmat Burleanu.

El a precizat că subiectul acordării primelor de calificare nu este unul fierbinte, jucătorii urmând să fie recompensaţi pentru performanţă: „Situaţia financiară nu a reprezenta niciodată un subiect fierbinte în toată această perioadă de timp. Federaţia a fost în cea mai bună stabilitate financiară. Şi cu siguranţă primele vor fi plătite la timp”.

Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.

România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.

Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...