G4Media.ro

Negocieri ”discrete” Ucraina – SUA – UE pentru un acord de pace…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Negocieri ”discrete” Ucraina – SUA – UE pentru un acord de pace cu Rusia. Ar putea face Ucraina concesii teritoriale?

Oficiali americani şi europeni au început să discute discret cu guvernul ucrainean despre ce ar putea implica eventualele negocieri de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului, potrivit unui oficial american de rang înalt şi unui fost oficial american de rang înalt familiarizat cu discuţiile, transmite postul american NBC, citat de News.ro. Conversaţiile au inclus linii foarte generale cu privire la ceea ce Ucraina ar putea fi nevoită să renunţe pentru a ajunge la un acord, au declarat oficialii.

Unele dintre discuţii, pe care oficialii le-au descris ca fiind delicate, au avut loc luna trecută în timpul unei reuniuni a reprezentanţilor a peste 50 de naţiuni care sprijină Ucraina, inclusiv membri NATO, cunoscută sub numele de Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, au declarat oficialii.

Discuţiile reprezintă o recunoaştere a dinamicii din punct de vedere militar pe teren în Ucraina şi din punct de vedere politic în SUA şi Europa, au spus oficialii. Contraofensiva Ucrainei a dat rezultate modeste, iar în Occident s-a instalat o anumită ”oboseală” a publicului legată de Ucraina, ambele evoluții ajutând Rusia.

Pe de altă parte, președintele Volodimir Zelensky a declarat în repetate rânduri că se opune oricărui acord de pace care ar duce la pierderi teritoriale pentru țara sa.

Discuțiile au început pe fondul îngrijorărilor oficialilor americani şi europeni cu privire la faptul că războiul a ajuns într-un impas şi cu privire la capacitatea de a continua să ofere ajutor Ucrainei, au spus oficialii.

Oficialii administraţiei Biden sunt, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că Ucraina este în criză de forţe, în timp ce Rusia are o rezervă aparent nesfârşită, au spus aceştia. De asemenea, Ucraina a înregistrat recent proteste publice cu privire la unele dintre cerinţele de recrutare pe termen nelimitat ale preşedintelui Volodimir Zelenski.

De asemenea, există o nelinişte în guvernul american cu privire la cât de puţină atenţie publică a atras războiul din Ucraina de când a început războiul dintre Israel şi Hamas în urmă cu aproape o lună, au spus oficialii. Ei se tem că această schimbare ar putea îngreuna obţinerea de ajutoare suplimentare pentru Kiev.

Unii oficiali militari americani au început să folosească, în privat, termenul „impas” pentru a descrie actuala bătălie din Ucraina, unii spunând că aceasta s-ar putea reduce la care dintre părţi poate menţine o forţă militară cel mai mult timp. Niciuna dintre părţi nu face paşi mari pe câmpul de luptă, pe care unii oficiali americani îl descriu acum ca fiind ”un război al centimetrilor”.

Oficialii au declarat, de asemenea, în privat, că Ucraina are timp probabil doar până la sfârşitul anului sau la scurt timp după aceea înainte de a începe discuţii mai urgente despre negocierile de pace. Oficialii americani au împărtăşit opiniile lor cu privire la un astfel de calendar cu aliaţii europeni.

„Orice decizie privind negocierile depinde de Ucraina”, a declarat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, într-o declaraţie. „Ne concentrăm pe continuarea susţinerii ferme a Ucrainei în timp ce îşi apără libertatea şi independenţa împotriva agresiunii ruseşti”.

De asemenea, un oficial al administraţiei a precizat că Casa Albă „nu are cunoştinţă de alte discuţii cu Ucraina despre negocieri în acest moment”.

Preşedintele Joe Biden s-a concentrat intens asupra forţelor militare ucrainene în curs de epuizare, potrivit a două persoane familiarizate cu acest subiect.

„Efectivele sunt în topul preocupărilor administraţiei în acest moment”, a declarat una dintre ele. SUA şi aliaţii săi pot furniza Ucrainei armament, a spus această persoană, „dar dacă nu au forţe antrenate pentru a le folosi, nu foloseşte la mare lucru”.

Biden a cerut Congresului să autorizeze fonduri suplimentare pentru Ucraina, dar, până acum, efortul nu a reuşit să progreseze din cauza rezistenţei unor republicani din Congres. Casa Albă a legat ajutorul pentru Ucraina şi Israel în cea mai recentă cerere a sa. Acest lucru are susţinere în rândul unor republicani din Congres, dar alţi parlamentari republicani au declarat că vor vota doar pentru un pachet de ajutor destinat exclusiv Israelului.

Înainte de începerea războiului dintre Israel şi Hamas, oficialii Casei Albe şi-au exprimat în mod public încrederea că fondurile suplimentare pentru Ucraina vor trece de Congres înainte de sfârşitul acestui an, în timp ce, în privat, au recunoscut că sunt îngrijoraţi de cât de dificil ar putea fi acest lucru.

Biden îi asigurase pe aliaţii SUA că Congresul va aproba un ajutor suplimentar pentru Ucraina şi plănuia un discurs important pe această temă. Odată ce teroriştii Hamas au atacat Israelul la 7 octombrie, atenţia preşedintelui s-a mutat pe Orientul Mijlociu, iar discursul său despre Ucraina s-a transformat într-un discurs în Biroul Oval despre motivele pentru care SUA ar trebui să sprijine financiar Ucraina şi Israelul.

Administraţia Biden nu are niciun indiciu că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze cu Ucraina, au declarat doi oficiali americani. Aceştia spun că Putin încă mai crede că poate „aştepta Occidentul” sau că poate continua să lupte până când SUA şi aliaţii săi îşi pierd sprijinul intern pentru finanţarea Ucrainei sau până când lupta pentru aprovizionarea Kievului cu arme şi muniţii devine prea costisitoare, au declarat oficialii.

Administraţia Biden a cheltuit 43,9 miliarde de dolari pentru asistenţa de securitate în favoarea Ucrainei de la invazia Rusiei din februarie 2022, potrivit Pentagonului.

Un oficial american spune că administraţia mai are de trimis Ucrainei aproximativ 5 miliarde de dolari înainte de a se termina banii. Nu ar mai fi rămas niciun ajutor pentru Ucraina dacă administraţia nu ar fi spus că a găsit o eroare contabilă de 6,2 miliarde de dolari în urma unor luni de supraevaluare a echipamentelor trimise la Kiev.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Nu inteleg, negocieri ca sa ce ? Poate sa mai cedeze niste teritorii. Putin vrea mai mult, cam toata Ucraina. Nu e nimic logic in aceste discutii. Occidentul trebuie sa-si faca treaba si anume sa livreze la foc automat armament si munitie in Ucraina. Nu exista alta solutie in afara de faptul ca Ucraina trebuie sa aiba tot ce trebuie. Oricum, nu inteleg ce ar putea rezulta din negocieri. Incepem sa facem din nou afaceri cu rusii , se ridica embargoul ? Pai daca facem asta, in 5 ani rusii o iau de la inceput. Singura solutie e mai mult armament pentru Ucraina pentru a mentine apararea , ok e clar ca nu poate sa atace. Si asteptarea ca Rusia sa se prabuseasca economic in urmatorii ani. Nu cred ca exista alta solutie. Rusia se va prabusi economic, nu e nicio indoiala.

    • Realitatatea din teren este ca Ucraina chiar nu mai are cum sa bata Rusia si sa o oblige sa negocieze in conditiile ei, rusii daca nu sunt batuti in primele 12 luni, gata ei sunt mai rezilienti si …. dupa pauza din lupte prin 2028 rusii o sa revina samd, din pacate cum Polonia nu a avut ce face in 1939, sau Roamania, nici ucraineni, resursa umana e pe terminate, anul asta nu a adus nici o victorie pe campul de lupta… de aici si scepticismul, plus multitudinea de greseli pe care lea comis Kiev-ul in gestiunea lucrurilor, coruptia, netrecerea economiei pe ritm de razboi, etc

    • Pai degeaba livreaza daca nu are cine sa le mai foloseasca…sau nu ai inteles? e gata pt Ucraina, singura lor sansa e sa se implice direct nato ca ei nu mai au oameni

    • @bogdan615 Da mah, am inteles asta. Logica ta e sa depuna armele ca e gata. Spui ce spune Putin de un an. Doar ca Putin nu are resurse interminabile. Daca vrea sa atace si sa ocupe mai mult, e gata si pentru el. Ce spun eu e diferit si anume ca Ucraina sa primeasca tot ce trebuie pentru a se putea apara eficient. Chiar daca Ucraina nu are resurse sa atace, rusii nu au nici ei resurse sa ocupe noi teritorii si sa efectueze atacuri masive. Credeam ca ai inteles asta.

  2. Si cine garanteaza ca Rusia nu vacontinua razboiul? Putin?
    Haha!

    • Pai da, Ucraina trebuie sa primeasca armament ca sa se apere cat mai eficient pentru ca e mult mai usor sa te aperi. Iar Putin chiar nu are resurse nesfarsite materiale si umane pentru a ataca. Deci Ucraina poate sa se apere eficient daca Occidentul ii trimite ce trebuie . E clar nu are resurse sa atace si sa elibereze teritoriile ocupate. Dar de aparat ce are sigur poate.

  3. Adică tu vii și mă invadezi și îmi ceri teritorii, chipurile, ca să mă lași în pace? Păi rușii atât așteaptă!

  4. Parca sunteti niste copii entuziasmati care indeamna si incita 2 copii sa se bata. Putin a zis clar inaintea razboiului ce doreste de la Ucraina cu motivatiile pe care le-a dat. Daca erau rezolvate aceste probleme cu participarea tuturor organizatiilor mondiale, inclusiv NATO, nu se ajungea la situatia de astazi cu sute de mii de morti si distrugeri de 100 de miliarde. Acolo unde isi baga coada SUA praf se alege. Interesul Americii este sa invinga pe rusi indiferent de sacrificiile Ucrainei. Oricum dupa razboi Ucraina va apartine Americii.
    Daca razboiul va continua mult timp Ucraina nu va mai exista ca stat si o sa avem granita cu rusii. Asta nu-mi place deloc.