G4Media.ro

Comisia Europeană a decis lansarea unui mecanism european voluntar de solidaritate pentru…

Photo 116220075 © Natalia Kostikova | Dreamstime.com

Comisia Europeană a decis lansarea unui mecanism european voluntar de solidaritate pentru medicamente / Ce alte măsuri ia UE pentru a evita penuria de medicamente în sezonul rece, după criza acută de iarna trecută

Comisia a adoptat marți, 24 octombrie, un set de acțiuni menite să prevină și să atenueze penuriile grave de medicamente în UE în iarna aceasta și în următoarele, între care lansarea unui mecanism european voluntar de solidaritate pentru medicamente.

„Atunci când un stat membru are nevoie de un anumit medicament, semnalează acest lucru către celelalte state membre, care pot răspunde prin redistribuirea medicamentelor din stocul lor disponibil”, este modul în care va funcționa acest mecanism.

Decizia vine după criza acută de medicamente pe piața europeană iarna trecută, în special de antibiotice și antitermice. Amintim că această criză a afectat și România, când în plin sezon al virozelor respiratorii lipseau din farmacii medicamente esențiale pentru adulți și copii.

Măsurile decise de Comisia Europeană:

  • lansarea unui mecanism european voluntar de solidaritate pentru medicamente (octombrie 2023) – atunci când un stat membru are nevoie de un anumit medicament, semnalează acest lucru către celelalte state membre, care pot răspunde prin redistribuirea medicamentelor din stocul lor disponibil
  • listă la nivelul Uniunii cu medicamentele esențiale (disponibilă înainte de sfârșitul anului 2023) – odată stabilită, această listă va fi primul pas în analiza lanțului de aprovizionare cu medicamentele selectate, care va fi efectuată până în aprilie 2024 și va arăta unde sunt necesare măsuri suplimentare
  • flexibilitate în materie de reglementare – statele membre pot utiliza derogări normative pentru ca medicamentele să ajungă la pacienți în timp util, inclusiv prelungirea termenului de valabilitate sau autorizarea rapidă a alternativelor – în 2024 va exista o acțiune comună specifică pentru a promova utilizarea eficace a acestei flexibilități
  • orientări UE privind achizițiile publice de medicamente, pentru consolidarea securității aprovizionării, care urmează să fie publicate de Comisie până la începutul anului 2024
  • achizițiile publice comune ale UE de antibiotice și medicamente utilizate în tratamentul virozelor respiratorii pentru iarna viitoare.

Statele membre, EMA și Comisia au inițiat deja acțiuni care merg în direcția reformei farmaceutice propuse pentru a preveni și atenua riscurile de penurii critice. Comisia va continua să colaboreze cu statele membre pentru a accelera elementele reformei farmaceutice cu scopul de a spori securitatea aprovizionării, acolo unde este posibil, se mai arată într-un comunicat al executivului european.

Măsuri structurale de sprijinire a securității aprovizionării pe termen lung

Pentru a diversifica sursele de aprovizionare și pentru a stimula și moderniza producția de medicamente esențiale, Comisia intenționează să instituie, împreună cu toate părțile interesate, o alianță pentru medicamentele esențiale care să fie operațională la începutul anului 2024. Alianța pentru medicamente esențiale va adăuga un pilon al politicii industriale la uniunea europeană a sănătății. Astfel, autoritățile naționale, industria, reprezentanții societății civile, Comisia și agențiile UE vor fi în măsură să coordoneze la nivelul Uniunii acțiuni menite să contracareze penuriile de medicamente și să abordeze vulnerabilitățile lanțului de aprovizionare.

Activitatea acestei alianțe se va concentra pe anumite medicamente esențiale care prezintă cel mai mare risc de penurie și generează cel mai mare impact asupra sistemelor de sănătate. Alianța se va baza pe diverse măsuri de politică menite să atenueze riscurile de penurie și să crească oferta, inclusiv prin:

  • coordonarea practicilor privind achizițiile publice la nivelul UE
  • explorarea modalităților de diversificare a lanțurilor globale de aprovizionare prin parteneriate strategice
  • stimularea capacității Europei de a produce și de a inova în mod coordonat în domeniul fabricării de medicamente și ingrediente esențiale
  • dezvoltarea unei abordări strategice comune privind constituirea de stocuri de medicamente în UE
  • sprijin pentru mobilizarea și alinierea finanțării europene și naționale.

Acest lucru ar putea deschide calea către un posibil „act normativ privind medicamentele esențiale”. În acest scop, Comisia va lansa un studiu pregătitor specific, până la sfârșitul anului 2023, care va pregăti terenul pentru o evaluare a impactului.

În prima jumătate a anului 2024, Comisia va elabora, de asemenea, o abordare strategică comună privind constituirea de stocuri de medicamente pentru a preveni și a atenua deficitele, în cooperare cu statele membre.

Parteneriate internaționale pentru aprovizionare

Cooperarea internațională și integrarea reală a industriei farmaceutice mondiale sunt esențiale pentru a asigura disponibilitatea medicamentelor în UE și în întreaga lume.

Comisia va institui o rețea de parteneri internaționali pentru a aborda reziliența lanțului de aprovizionare. De asemenea, vor fi instituite parteneriate strategice cu țările terțe pentru producția de medicamente esențiale, care să reflecte cererile și nevoile locale la nivel european și mondial.

Photo 116220075 © Natalia Kostikova | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...