G4Media.ro

Opoziția poloneză se declară pregătită să formeze un guvern / Donald Tusk,…

Opoziția poloneză se declară pregătită să formeze un guvern / Donald Tusk, candidatul la funcția de prim-ministru

Opoziția liberală din Polonia, care a obținut majoritatea în alegerile generale, a declarat marți că este pregătită să formeze o coaliție și l-a îndemnat pe președintele conservator al țării să îi încredințeze formarea unui nou guvern, transmite agenția AFP.

„Mă bazez pe o cooperare constructivă cu președintele și pe decizii rapide. Poporul polonez așteaptă acest lucru. Suntem gata să lucrăm oricând”, a declarat liderul opoziției, Donald Tusk, confirmând că va fi candidatul blocului la funcția de prim-ministru.

Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare de duminică din Polonia arată că partidul național-conservator de guvernământ Lege și Justiție (PiS) a obținut cea mai mare parte a voturilor, dar și-a pierdut majoritatea în parlament, potrivit publicației Notes from Poland.

Principalele partide de opoziție – Platforma civică de centru (KO), Partidul de centru-dreapta A Treia Cale (Trzecia Droga) și Noua Stânga (Lewica) – au împreună o majoritate care le-ar permite să formeze un guvern. Confederația de extremă-dreapta (Konfederacja) s-a clasat pe locul cinci.

După numărarea a 100% din voturi, Comisia Electorală Națională (PKW) a confirmat procentajul primit de fiecare grup care a candidat la alegeri și, pe această bază, poate fi calculat și numărul de locuri pe care le-a primit fiecare.

  • Lege și Justiție (PiS): 35,38%, 194 de locuri
  • Platforma Civică (KO): 30,70%, 157 de locuri
  • A treia cale (Trzecia Droga): 14,40%, 65 de locuri
  • Noua Stânga (Lewica): 8,61%, 26 de locuri
  • Confederația (Konfederacja): 7,16%, 18 locuri

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...