G4Media.ro

Compania farmaceutică germană Bayer anunță că o terapie experimentală cu celule stem…

Compania farmaceutică germană Bayer anunță că o terapie experimentală cu celule stem împotriva bolii Parkinson prezintă rezultate promiţătoare

Compania farmaceutică germană Bayer a anunţat că o terapie experimentală cu celule stem dezvoltată de filiala sa din Statele Unite, BlueRock, a demonstrat semne de atenuare a simptomelor bolii Parkinson, într-un studiu preliminar la care au participat 12 pacienţi, transmite luni Reuters, citată de Agerpres.

Într-o scurtă informare din luna iunie, Bayer anunţase reuşita studiului preliminar, precizând că aceasta reprezintă o premieră pentru o terapie cu celule stem pentru boala Parkinson. Compania nu a oferit însă mai multe detalii la acel moment, păstrându-le pentru o conferinţă medicală.

Într-un comunicat publicat luni, compania a anunţat că la un an după tratament, cei şapte participanţi cărora li s-a administrat o doză mare au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 2,16 ore pe zi de simptome bine ţinute sub control. De asemenea, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 1,91 ore pe zi mai scurtă.

Cei cinci participanţi cărora li s-a administrat o doză mai mică au prezentat, în medie, o perioadă mai lungă cu 0,72 ore pe zi de simptome bine controlate. În cazul lor, perioada de agravare a simptomelor a fost cu 0,75 ore pe zi mai scurtă.

Tratamentul a fost bine tolerat, fără probleme majore de siguranţă.

„Rezultatul pozitiv al acestui studiu clinic de fază I este un pas clar înainte”, a declarat Christian Rommel, şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare a medicamentelor în cadrul Bayer.

Pentru terapia experimentală de la BlueRock, cercetătorii au prelevat celule stem embrionare umane pluripotente pe care le-au transformat în celulele nervoase producătoare de dopamină. Acestea au fost implantate în creier pentru restabilirea reţelelor neuronale distruse de boala Parkinson.

De asemenea, au fost administrate medicamente pentru a împiedica sistemul imunitar să atace noile celule.

Rezultatele au fost prezentate la Congresul internaţional pe tema bolii Parkinson şi a altor tulburări de mişcare de la Copenhaga, Danemarca.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...