G4Media.ro

Un copil din România s-a înecat în staţiunea bulgărească Elenite

Sursa foto: Pixabay

Un copil din România s-a înecat în staţiunea bulgărească Elenite

Un băiat în vârstă de 8 ani din România s-a înecat în apropiere de staţiunea bulgărească Elenite, într-o zonă în care nu sunt salvamari, potrivit poliţiei din Burgas, transmite Rador.

Băiatul a intrat în mare cu mama şi fratele său mai mic. Valurile l-au târât în larg pe copilul care se afla pe o saltea, iar mama nu a reuşit să-l tragă înapoi. Femeia şi-a dus copilul mai mic pe mal şi a cerut ajutor de la angajaţii unei firme de închiriat skijeturi din apropiere.

Aceştia au ieşit în larg şi au constatat că băiatul s-a înecat. Cadavrul său a fost adus pe plajă şi va fi transportat pentru autopsie la secţia de Medicină Legală din cadrul Spitalul General Universitar din Burgas.

Reamintim că și în stațiunile de pe litoralul românesc s-au înregistrat în ultimele săptămâni zeci de cazuri de înec.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează