G4Media.ro

Funcționarii publici din Indonezia, solicitați să lucreze de la distanță pentru a…

Sursa foto: Pixabay

Funcționarii publici din Indonezia, solicitați să lucreze de la distanță pentru a reduce poluarea

Mii de funcţionari publici din capitala indoneziană au fost invitaţi să lucreze de la distanţă începând de luni, în cadrul unui proiect guvernamental de ameliorare a calităţii aerului din metropolă, conform unei note oficiale, informează AFP conform Agerpres.

Potrivit acestui text guvernamental, proiectul are două obiective: reducerea ambuteiajelor în Jakarta în timpul summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) de la începutul lunii septembrie şi „diminuarea nivelurilor de poluare a aerului” din capitala indoneziană.

În cadrul acestui program de telemuncă, jumătate dintre funcţionarii angajaţi de administraţia Jakartei au fost rugaţi să lucreze de acasă începând de luni pentru o perioadă de două luni.

Potrivit agenţiei regionale a funcţionarilor publici, municipalitatea din Jakarta avea angajate circa 50.000 de persoane în luna iulie.

Jakarta şi conurbaţia sa de circa 30 de milioane de locuitori au înregistrat recent un nivel de particule fine PM2,5 mai mare decât cel al unor oraşe foarte poluate precum Riad, Doha sau Lahore (Pakistan).

Capitala arhipelagului din Asia de Sud-Est a fost cel mai poluat oraş din lume timp de patru zile la începutul lunii august, potrivit companiei de monitorizare a calităţii aerului IQAir.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...