G4Media.ro

O nouă specie de şarpe descoperită în Peru, denumită după Harrison Ford…

Sursa Foto: Edgar Lehr, Courtesy of conservation

O nouă specie de şarpe descoperită în Peru, denumită după Harrison Ford / Actorul american care l-a jucat pe Indiana Jones ar fi un admirator al şerpilor / Are un păianjen denumit după el şi o specie de furnică 

O nouă specie de şarpe, descoperită în Peru, a fost denumită după actorul american Harrison Ford, relatează miercuri DPA/PA Media.

Reptila a primit denumirea ştiinţifică Tachymenoides harrisonfordi, un omagiu adus actorului veteran Harrison Ford, implicat şi în domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Harrison Ford este bine cunoscut pentru interpretarea lui Han Solo în „Războiul Stelelor” şi a arheologului Indiana Jones, personaj care urăşte şerpii.

Actorul, care este vicepreşedinte al organizaţiei de mediu Conservation International, a declarat: „Şarpele are ochi în care te poţi îneca şi îşi petrece cea mai mare parte a zilei la soare, lângă o băltoacă cu apă murdară – probabil că am fi fost prieteni la începutul anilor ’60”.

„Cu toată seriozitatea, această descoperire te face să simţi smerenie. Este o aducere aminte a faptului că mai sunt atât de multe de aflat despre lumea noastră sălbatică – şi că oamenii sunt o mică parte dintr-o biosferă imposibil de vastă”, a adăugat el.

„Pe această planetă, toate destinele sunt întrepătrunse, şi chiar în acest moment un milion de specii sunt în pragul pieirii. Avem un mandat existenţial de a repara relaţia noastră nefuncţională cu natura şi de a proteja locurile care susţin viaţa”, a mai transmis actorul pentru Conservation International.

Ford, care spre deosebire de Indiana Jones ar fi un admirator al şerpilor, are de asemenea un păianjen denumit după el – Calponia harrisonfordi – şi o specie de furnică – Pheidole harrisonfordi.

Descoperirea noii specii de şarpe este rezultatul unei colaborări între cercetători din Peru şi Statele Unite şi a fost realizată în Parcul Naţional Otishi din Peru.

Tachymenoides harrisonfordi este un şarpe suplu, care măsoară la maturitate doar 40 de centimetri. El prezintă un camuflaj eficient, însă este inofensiv pentru oameni, alimentaţia sa constând în şopârle şi broaşte.

„Descoperirea unei noi specii, numirea acesteia şi prezentarea ei în faţa lumii este o activitate frumoasă şi necesară”, a declarat biologul Edgar Lehr care a condus expediţia.

„Cu acest nume vrem să-l omagiem pe Harrison Ford ca actor şi ca activist de mediu şi sperăm să contribuim la conştientizarea faptului că mai sunt zone îndepărtate ale lumii ale căror specii nu le cunoaştem. Doar speciile care sunt cunoscute pot fi protejate”, a subliniat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...