G4Media.ro

Întăririle substanțiale ale Rusiei au făcut din zona Kupiansk „epicentrul” ostilităților, spun…

Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP

Întăririle substanțiale ale Rusiei au făcut din zona Kupiansk „epicentrul” ostilităților, spun oficialii ucraineni

Oficialii ucraineni spun că întăririle substanțiale ale Rusiei au transformat frontul nordic din estul regiunii Harkov în „epicentrul” ostilităților, dar că apărarea ucraineană rezistă, relatează CNN.

Ruslan Muzychuk, purtătorul de cuvânt al Gărzii Naționale, a declarat joi la televiziunea ucraineană că „direcția Kupiansk rămâne epicentrul ostilităților, unde inamicul își concentrează principalele eforturi”.

„Numărul forțelor și mijloacelor inamicului și activarea recentă a acestuia în această zonă a frontului au ca scop încercarea de a întoarce situația în această secțiune a frontului”, a adăugat Muzychuk.

Muzychuk a declarat că rușii au adus unități de asalt aeropurtate „și au fost întărite de unități de tancuri, care, cu sprijinul aviației și artileriei, încearcă să atace pozițiile apărătorilor ucraineni”.

„În ultimele săptămâni, au avut loc peste 50 de atacuri aeriene în fiecare zi, iar uneori mai mult de 80”, a spus el.

Ofensiva rusă a fost concepută pentru a atrage mai multe unități ucrainene în zonă, a declarat Muzychuk, dar el nu a exclus o încercare de a captura chiar orașul Kupiansk.

Rusia încearcă să „preia inițiativa”: Un alt oficial al Gărzii Naționale, Mykola Urshalovici, a declarat că unitățile ucrainene au reușit să mențină înălțimile dominante din jurul Vilshana și Novoselivske, două sate la est de Kupiansk, unde rușii susțin că au făcut unele progrese.

Serhii Cherevatyi, comandantul adjunct al Grupului militar de est, a declarat că „direcția Kupiansk rămâne una dintre cele în care inamicul încearcă să preia inițiativa”.

Cherevatyi a declarat că apărarea „a fost întărită, iar capacitățile de atac au fost îmbunătățite. Așadar, situația este dificilă, dar sub control”.

El a adăugat că, într-o singură zi, rușii au folosit artileria de 559 de ori, pe lângă raidurile aeriene.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina a declarat că joi dimineață orașul Kupiansk a fost bombardat din nou, declanșând un incendiu, dar fără a provoca victime.

În urma anunțului privind evacuarea obligatorie a civililor din Kupiansk, Andriy Kanashevych, șeful interimar al administrației militare din districtul Kupiansk, a declarat că „teroriștii ruși devin și mai cinici și complet indiferenți față de viața umană. Ca urmare, aproape în fiecare zi avem morți și răniți în rândul populației civile”.

„Sugerăm locuitorilor din districtul Kupiansk să ia o decizie responsabilă și informată de a pleca temporar pe teritoriile sigure din regiunea Harkov”, a declarat Kanashevych.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Asta e un orasel de vreo 2 ori mai mic decat Bakhmut, unde Rusia s-a opintit vreun an sa ocupe toata ruina. Asa e potentialul ofensiv al Rusiei in acest moment.

    • Cred se face o mare greşeală sub-evaluând potenţialul militar al Rusiei. Până acum şi-au cam atins obiectivele, iar pierderile Ucrainei sunt imense. Suportul material al celor care îi susţin nu poate compensa diferenţa de potenţial dintre cele două părţi care se confruntă. Doar pacea poate să salveze vieţile ucrainienilor.

  2. @mbs -1 = trol