G4Media.ro

Cătălin Drulă, despre decizia CCR privind pensiile speciale ale magistraților: „Este o…

Foto: Declic

Cătălin Drulă, despre decizia CCR privind pensiile speciale ale magistraților: „Este o lovitură de stat a specialilor. A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională”

Preşedintele USR Cătălin Drulă consideră că legea privind reducerea pensiilor de serviciu ale magistraţilor a fost concepută în aşa fel încât să fie considerată neconstituţională. Drulă cataloghează drept ”absolut sfidătoare” atitudinea preşedintelui CCR, Marian Enache, cu privire la acest subiect, amintind legăturile dintre acesta şi PSD şi numindu-l pe Enache drept ”un om de casă al PSD-ului şi al PSD-ismului”, transmite News.ro.

”A fost făcută o lege care să pice la Curtea Constituţională. De altfel, unul dintre cei doi parteneri din coaliţie o spune, PNL-ul. Cu unele voci. (…) Noi am venit cu amendamente tehnice, nu intru în detalii, exact ca să nu se întâmple asta şi nu a fost deloc vreun pic de receptivitate. Apoi, această aşa-zisă eliminare a pensiilor speciale, de fapt, păstra toate pensiile speciale, sau le păstrează în plată pentru un timp foarte îndelungat. Adică e o reformă care nu prea este, mai mult de formă”, a afirmat Drulă, miercuri seară, la Prima News.

El a amintit legăturile dintre PSD şi preşedintele CCR, Marian Enache, pe care l-a numit drept ”un om de casă al PSD-ului şi al PSD-ismului”.

Drulă a spus că motivarea preşedintelui CCR este una ”absolut sfidătoare”.

”Practic, este o lovitură de stat a specialilor. Practic, se instituie un nou principiu constituţional – Constituţia are nişte principii dacă le citim la primele articole – aici este un nou principiu, al privilegiului”, a mai spus Drulă.

El a precizat că USR va urmări să numească la CCR judecători ”care îşi asumă clar desfiinţarea pensiilor speciale”.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, parţial sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă, că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. PSD nu poate renunța la pensiile speciale, pentru că a fost trimis în parlament de beneficiarii de pensii speciale, tocmai pentru a apăra aceste privilegii. Daca ar renunța la pensiile speciale, ar renunța implicit la voturile acestora, ceea ce este exclus. Daca alegătorii doresc eliminarea pensiilor speciale, la următoarele alegeri trebuie sa voteze partidele care susțin acest lucru (mai puțin PNL, care una spune și alta face).

  2. PSD-PNL-UDMR-AUR hoți și trădători de neam puși la butoane de cei săraci cu duhul!

  3. G4Media, cand va faceti post de televiziune? Poate reusiti sa va colaborati cu BBC sa mai europenizati de Vest televiziunea. Altfel, suntem cam pierduti cu toate acestea Digi24, Antene (CNN), Realitatea und so weiter …

  4. Intreb pentru un prieten…
    Chiar nu realizeaza nimeni din tara asta ca e o contradictie in termeni ca tocmai niste direct beneficiari ai pensiilor speciale sa judece cauza asta ?!?

  5. Un scuipat de lege care nu restructureaza nimic, lipsita de orice principiu, evaluare- si nici asta nu a trecut ! In mod normal UE ar trebui sa le dea block cu asa ceva dar, daca vad ca noi cetatenii agreeam/nu avem nici o problema cu asta , ar putea inghiti galusca….. Simulam capitalismul, democratia , liberalismul, social-democratia si mai ales stabilitatea ! Psihica………..

  6. Poate totuși în ceasul al 12-lea să le zică cineva la copii ăștia de la Usr să își radicalizeze discursul politic, să fie mai „nesimțiți „…deja lumea știe cu cine sta de vorbă .Când țara e varză și tu nu tragi foloase electoral nu știu bro ceva miroase

  7. Daca guvernantii vor considera ca pensiile speciale sunt numai pensiile magistratilor, si nu inclid absolut toate pensiile care nu sunt calculate pe sistem contributiv, magistratii au dreptate, si nu pot sa fie de acord cu o lege care ar impozita numai pensiile dumnealor .
    Indifefent cat de mult e criticat guvernul Basescu -Boc, guvernantii au la sertar legea privind sistemul de pensii din perioada Basescu -Boc, cu care CCR a fost de acord , si care punea pe baze reale sistemul de pensii .
    Problema actuala este ca daca transele PNRR nu ar fi acordate din cauza neintroducerii principiului contributivitatii in sistemul de pensii, si al eliminarii inechitatilor din sistemul de pensii contributiv, raspunzatori in fata cetateanului nu sunt decat actualii guvernanti .
    Iar cetateanul ar putea considera ca nerealizarea cerintelor din jaloanele PNRR pt pensii, sunt facute in mod intentionat.