G4Media.ro

Poliția Română: Violența domestică, fenomen în creștere / Peste 2.900 de ordine…

Sursa Foto: Pexels.com

Poliția Română: Violența domestică, fenomen în creștere / Peste 2.900 de ordine de protecţie provizorii, emise în primele 3 luni

Poliţiştii au emis 2.983 de ordine de protecţie provizorii, în primele 3 luni ale acestui an, iar numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în primele 3 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 2.983 de ordine de protecţie provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.

La nivel naţional, în primele 3 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 5,6%, faţă de primele 3 luni ale anului 2022, de la 12.604 la 13.307 fapte.

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 61% (8.005 fapte), ”ameninţarea” – 12% (1.551 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (1.312 fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 8% (1.009 fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (510 fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total, arată IGPR.

După locul comiterii, 10.852 au fost săvârşite la domiciliu şi 2.455 în spaţiul public.

În primele 3 luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (13.502) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (13.895).

Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 2.524 sunt bărbaţi, 9.171 sunt femei, iar 2.200 sunt minori.

”În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 2.752 de ordine de protecţie, 1.255 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. 2.461 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 202 la solicitarea procurorului şi 89 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens”, menţionează sursa citată.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 1.009 infracţiuni, cu 32% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 656 în mediul urban şi 353 în mediul rural.

La nivel naţional, au fost emise 2.983 de ordine de protecţie provizorii, 1.255 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie.

Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 2.629 au fost confirmate de unităţile de parchet (88%).

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 184 de infracţiuni, dintre care 112 în mediul urban şi 72 mediul în rural.

Numărul mai mare de infracţiuni de violenţă în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliţiei Române, pentru ajutor, precizează IGPR.

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, la nivelul DGPMB şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 877 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 612 ordine de protecţie provizorii şi 265 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).

În 114 situaţii, a fost pusă în aplicare măsura privind „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 13% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

În 513 situaţii, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.

În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, au fost înregistrate 117 infracţiuni, dintre care 7 de distrugere, 97 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 13 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

Pentru 10 dintre bănuiţii acestor infracţiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 4 de reţinere, 2 de arestare preventivă şi 4 de control judiciar.

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, mai informează IGPR.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. De fapt știrea ar trebui să fie: cum se poate ca din 2.983 de ordine de protecţie provizorii, doar 1.255 dintre acestea au fost transformate în ordine de protecţie? Adică mai puțin de 50% – din două ordine, unul nu a fost confirmat! Acesta este semnalul de alarmă! Înseamnă că este un abuz în drept al așa ziselor ”victime”!

    Ordinul de protecție provizoriu pe care îl poate emite poliția este util atunci când chiar există cu adevărat o amenințare sau violență în familie, dar uneori se abuzează de el fiindcă poliția îl emite prea ușor. Apoi, procurorii care ar trebui să îl confirme sau infirme, de obicei anchetează doar superficial situația, dacă o anchetează, de obicei doar semnează niște hârtii puse în fața lor pe birou…

    O lege foarte bună și utilă, dar prost pusă în practică de incompetența polițiștilor și indolența procurorilor care sunt prea ușor duși în eroare de unele ”victime” care din rea-credință abuzează de legislație! Bine că judecătorii mai fac lumină în aceste cazuri! Felicitări lor!