G4Media.ro

Publicație de opoziție de la Budapesta: Protest pro-democrație și anti-Orban în fața…

Sursa foto: Nepszava

Publicație de opoziție de la Budapesta: Protest pro-democrație și anti-Orban în fața biroului premierului maghiar/  Polițiştii au folosit gaze lacrimogene împotriva elevilor

Zona din faţa fostei mănăstiri carmelite era plină când elevii au ajuns la Castelul Buda, unde mulţimea a scandat în faţa cordonului de poliţie: „Această țară este a noastră, această stradă este a noastră! Țara mea, viitorul meu!”. După ce Pankotai Lili, devenită celebră la demonstrația de la Budapesta din 23 octombrie 2022, a scandat sloganuri la megafon alături de Ákos Hadházy şi Miklós Hajnal, membru al partidului Momentum, mulțimea a strigat „Lasă-mă să intru, lasă-mă să intru!”, după care protestatarii și poliția au început să se bată. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, transmite publiația de opoziție Nepszava, citată de Rador.

Doi angajați ai ziarului „Népszava” au fost afectați de gaze lacrimogene, pe care poliția le-a folosit pentru a intimida manifestanții. Câțiva dintre protestatari au cerut poliției să nu-i atace, iar mulţimea a început să scandeze tot mai tare „Democrație, democrație!” Ca un nou slogan, în Cetatea Buda a fost intonat cântecul „Sus, maghiarule”, ba mai mult, a fost recitată poezia „Cântec naţional”, iar mulţimea le-a transmis autorităţilor că nu se vor întoarce acasă. Poate că a fost și mai grav faptul că oamenii au început să strige „hai să intrăm, să intrăm înăuntru”.

„Şi tu ai copii”, au strigat protestatarii către premier, iar către poliţişti au strigat că aceştia apără infractorii. Tot mai des a fost auzită şi vocea solidarităţii. În timp ce mulţimea s-a întors spre Palatul Sándor, spre Oficiul preşedintelui ţării, Katalin Novák, poliţiştii au recuperat cordonul demontat anterior, deşi nu l-au putut reinstala. Participanţii au relatat despre folosirea de către poliţişti a unei alte doze de gaze lacrimogene.

Ákos Hadházy a ținut un discurs prin megafon pentru a „răci puțin” atmosfera, dar și pentru a inspira. „Aici, o lege a unui stat polițienesc este protejată prin metodele statului polițienesc, cordonul care protejează strada Színház (Teatrului) nu este o construcție, ci un stat polițienesc, un simbol al minciunii: Secretarul de stat Csaba Dömötör a spus recent aici că „este o dovadă a democrației că acest cordon poate fi demontat”.

„Azi au recunoscut că nu există democrație. Ceea ce este important acum nu este cordonul, ci reconstruirea democrației. Mai devreme, am lipit o revendicare din șase puncte pe ușa mănăstirii carmelite, iar până când nu vor fi îndeplinite acestea, elevii și profesorii nu vor câștiga”, a adăugat parlamentarul independent. În opinia lui Ákos Hadházy, „acest sistem trebuie răsturnat, statul de drept trebuie restabilit, deoarece cu legile lor ei atacă deja întreaga societate”. „Dacă este bine aşa pentru poliție, aceasta poate aduce mai multe gaze lacrimogene, dar nici atunci mulţimea nu va pleca acasă”, a spus în încheiere Hadházy.

Preşedintele partidului Momentum, Ferenc Gelencsér, a spus: pe omul care stă acolo sus – arătându-se spre biroul lui Viktor Orbán din fosta mănăstire carmelită din Castelul Buda – nu îl interesează viitorul elevilor, destinul elevilor. Ferenc Gelencsér le-a spus acelor tineri care ar pleca din țară din cauza situației actuale, să rămână acasă pentru că aceasta este țara lor.

Copreşedintele Partidului Socialist Ungar (MSZP), Imre Komjáthi, nu l-a menajat pe premier prin vorbele sale, adresate acestuia: „Viktor Orbán, du-te dracului și ia-ți toți prietenii cu tine!” Şi i-a încurajat pe cei prezenți să nu se teamă, să se susțină reciproc, deoarece aceasta este solidaritatea.

Lili Pankotai a anunțat că „în contextul actual sfera socială a început să se solidarizeze și urmează ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum”. În opinia sa, „putem considera această solidarizare drept o grevă generală”. „Și dacă asta nu este suficient, protestatarii sunt aşteptaţi la un alt protest, miercurea viitoare, la Bazilica Sf. Ştefan din Budapesta, unde – conform spuselor sale – rezistența va continua.

Sursa: Nepszava/ Rador/ Traducerea: Rozália Gănciulescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Orbanistanul în acțiune.

  2. Protestul este împotriva legii ”statutare” a unităților de învățământ, care limitează drastic atât statutul personalului de specialitate din educație, cât și a elevilor de toate gradele, extinzând controlul statului asupra actului de educație și anulând principiul clasic al libertății academice. Trebuie subliniat că în Ungaria educația ( și sănătatea ) sunt în subordinea ministerului de interne. Cu cinism, putem afirma că, practic, poliția își gazează colegii din minister. Trist.

  3. Nici Romania nu este departe .Am văzut asta in 2018.Nici acum ,nu s-au găsit vinovații (acoperiți de comuniști)